news.ro

România: maşină cu migranţi, oprită cu focuri de armă. La volan – un tânăr din Republica Moldova VIDEO 

Un tânăr originar din Republica Moldova s-a ales cu un dosar penal în România. Acesta, aflându-se la volanul unui automobil, a accelerat chiar dacă polițiștii români i-au semnalat să se oprească, scrie news.ro. Tânărul, care are și cetățenie română, transporta 9 migranți. El a lovit două mașini, după care ar fi pierdut controlul volanului şi a ajuns într-un canal de la marginea drumului. Într-un final, șoferul și 6 migranți au fost prinși de polițiști, alți 3 au reușit să fugă. Tânărul originar din Moldova a fost amendat, i-au fost reţinute plăcuţele de înmatriculare, certificatul de înmatriculare şi s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule în România pe o perioadă de 180 de zile.

Cazul a avut pe 6 aprilie, în jurul orei 23:30. Automobilul care transporta 9 migranţi se deplasa dinspre Arad spre Timișoara și a fost urmărit de polițiști pe o distanţă de 18 km.

„La semnalul poliţiştilor, şoferul a accelerat, iar agenţii au pornit în urmărirea lui. La intrarea în Timişoara, maşina fugarilor a lovit două maşini, fără a exista victime, apoi, după ce a trecut de un sens giratoriu, şoferul cel mai probabil a pierdut controlul volanului şi a ajuns într-un canal de la marginea drumului. Migranţii au coborât din autoturism şi au început să fugă în mai multe direcţii. Pentru a-i opri, poliţiştii au tras mai multe focuri de armă în plan vertical”, au comunicat jurnaliștii români. Agenţii au tras 9 focuri de avertisement.

În cele din urmă, poliţiştii din România au reuşit să prindă 6 migranţi. Aceştia sunt din Egipt, Siria şi Yemen şi aveau drept de şedere valabil în România. Au fost predaţi la Poliţia de Frontieră. Alţi trei au reuşit să fungă, iar acum sunt căutaţi.

Şoferul a fost şi el capturat. Acesta este cetăţean din Republica Moldova şi va fi cercetat pentru trafic de migranţi, a comunicat sursa. Șoferul este un tânăr în vârstă de 24 de ani, cetăţean cu dublă cetăţenie română/moldovenească. Cele 7 persoane au fost predate Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, pentru continuarea cercetărilor.

„În urma cercetărilor, poliţiştii de Frontieră au constatat că cele 6 persoane de origine afro-asiatică sunt intrate legal în România şi au drept de şedere legală pe teritoriul ţării. De asemenea, poliţiştii de frontiera efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi pentru cetăţeanul din Republica Moldova”, au scris jurnaliștii români cu referire la Inspectoratul de Poliție Județean Timiș.

Potrivit sursei, unul dintre migranţi a fost dus la spital pe fondul sperieturii. În același timp, pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal pentru vatamare corporală din culpa.

„Totodată, una dintre persoanele străine, pe fondul sperieturii, a fost transportată la spital, fapt pentru care Biroul Rutier Timiş a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. S-a constatat ca autoturismul nu deţine poliţă RCA valabilă. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 4.640 de lei, pentru încălcări ale prevederilor OUG 195/2002R, i-au fost reţinute plăcuţele de înmatriculare, certificatul de înmatriculare şi s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioada de 180 de zile”, au comunicat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, interviu pentru presa ungară, despre aderarea la UE: „Blocarea Republicii Moldova nu ajută Ucraina”

Președinta Maia Sandu susține că Republica Moldova trebuie să avanseze în procesul de aderare la Uniunea Europeană în propriul ritm și că blocarea parcursului european al țării nu ar ajuta Ucraina. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat publicației maghiare Valasz Online.

Maia Sandu a spus că, în timpul recentei vizite la Budapesta, a discutat cu prim-ministrul Peter Magyar despre deschiderea ultimelor două clustere de negocieri pentru aderarea la UE, însă nu au fost menționate termene concrete. Totuși, lidera de la Chișinău speră că o decizie favorabilă va fi luată la ultima reuniune a Consiliului UE din acest an.

„Ne dorim să fie deschise ultimele două clustere, pentru care, potrivit Comisiei Europene, ambele țări sunt pregătite din punct de vedere tehnic. Înțeleg că Ungaria discută cu guvernul ucrainean anumite chestiuni bilaterale și sperăm că, în următoarele luni, toate statele membre vor lua o decizie favorabilă pentru ambele țări. Susținem un proces bazat pe merite și nu solicităm scurtături”, a declarat președinta.

Întrebată dacă Republica Moldova ar trebui să accelereze procesul de integrare europeană separat de Ucraina, având în vedere dificultățile cu care se confruntă țara vecină din cauza războiului, Maia Sandu a declarat că autoritățile de la Chișinău nu cer tratament preferențial și susțin avansarea în baza meritelor. Totodată, președinta a subliniat că Republica Moldova trebuie să se concentreze pe propriile reforme.

„Încercăm să menținem Republica Moldova de partea corectă a istoriei și să o păstrăm democratică. De aceea, integrarea europeană este atât de importantă pentru noi. Suntem o țară mică și, totuși, numai în 2025, Rusia a cheltuit 2% din PIB-ul nostru pentru a interveni în procesele noastre democratice. Am rezistat până acum, dar dacă nu vom demonstra progrese în procesul de integrare europeană, în pofida eforturilor depuse, Rusiei îi va fi mai ușor să-și promoveze narațiunile pe viitor. Vrem să ne păstrăm suveranitatea și democrația, dar vrem și să rămânem prieteni cu Ucraina. Totuși, dacă nu vom reuși să avansăm în procesul de integrare europeană și să ne consolidăm reziliența în fața Rusiei, situația va deveni riscantă”, a adăugat șefa statului.

Întrebată dacă Republica Moldova este pregătită să avanseze pe calea integrării europene „cu sau fără Ucraina”, Maia Sandu a spus: „Eu sunt responsabilă de progresul acestei țări. Și repet: blocarea Republicii Moldova nu ajută Ucraina”.

Amintim că Republica Moldova și Ucraina au obținut statutul de țări candidate la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Negocierile de aderare au fost deschise oficial în iunie 2024.

Procesul de negociere este împărțit în șase clustere, care cuprind mai multe domenii de reformă. Până în octombrie 2026, Republica Moldova și Ucraina au deschis negocierile pentru patru dintre acestea: „Valori fundamentale”, „Relații externe”, „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Ultimele două clustere – „Agenda verde și conectivitate sustenabilă” și „Resurse naturale, agricultură și coeziune” – nu au fost încă deschise oficial.

Ungaria a blocat în repetate rânduri avansarea negocierilor de aderare ale Ucrainei, invocând inclusiv problema drepturilor minorității maghiare din această țară. Blocajul a afectat și parcursul european al Republicii Moldova, ale cărei negocieri au fost asociate cu cele ale Ucrainei.

Maia Sandu a efectuat, în perioada 23-24 octombrie, o vizită la Budapesta cu ocazia comemorării a 70 de ani de la Revoluția maghiară din 1956. În cadrul vizitei, a avut întrevederi cu președintele Ungariei, Andras Baka, și cu premierul Peter Magyar. Discuțiile au vizat inclusiv cooperarea bilaterală și extinderea Uniunii Europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: