g4media.ro

România s-a calificat la EURO 2024. Deputat PAS: „Indiferent ce va face Moldova, vom avea cel puțin o echipă pentru care sa ne bată inima”

România merge la EURO 2024, după victoria 2-1 cu Israel, de sâmbătă seară, anunță G4media. Fotbaliștii care au marcat pentru tricolori sunt Ianis Hagi și George Pușcaș.

În acest moment, România este prima în Grupa I, cu 19 puncte, Elveția pe locul doi, cu 17 puncte, iar Israel pe locul trei, cu 12 puncte. Urmează ultimul meci din grupă.

Premierul român Marcel Ciolacu a transmis felicitări echipei naționale de fotbal, după calificarea la Euro 2024. „Calificareee! Suntem la EURO, în sfârșit! Bravo, băieți! După ani de zile de așteptare chinuitoare, i-aţi făcut din nou fericiți pe români!”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook, sâmbătă, după meci.

Victoria României a fost comentată și la Chișinău. Deputatul PAS Radu Marian a scris: „Indiferent ce va face Moldova luni, vom avea cel puțin o echipă pentru care sa ne bată inima la EURO 2024. România noastră s-a calificat! Hai, România! (…) Ar fi extraordinar ca ambele țări românești să se califice la EURO”.

S-a expus și ministrul Dezvoltării Regionale, de la Chișinău, Andrei Spînu: „România s-a calificat la EURO24. Moldova joacă pentru calificare mâine. Ținem pumnii!”.

Amintim că meciul de fotbal Moldova – Albania, din cadrul calificărilor pentru Campionatul European 2024  s-a încheiat cu scor egal – 1:1. Partida a fost disputată, în seara zilei de 17 noiembrie, pe stadionul Zimbru din Chișinău.

După acest meci, Moldova se află pe locul patru în Grupa E de calificare, cu 10 puncte. Naționala Moldovei va juca ultimul meci din cadrul calificărilor pentru UEFA EURO 2024 luni, 20 noiembrie, în deplasare, cu Cehia. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu/Facebook

Sandu, după întâlnirea cu Niculescu: Moldova și România intensifică cooperarea în apărarea aeriană și schimbul de informații

Republica Moldova și România vor intensifica schimbul de informații, avertizarea timpurie și cooperarea pentru implementarea „celor mai eficiente soluții de apărare aeriană”, a anunțat președinta Maia Sandu după întrevederea cu premierul român Luca Niculescu. Discuțiile au avut loc pe 27 octombrie, la Chișinău, în cadrul primei vizite externe a oficialului de la București.

Șefa statului a susține că războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să amenințe siguranța cetățenilor din ambele țări, inclusiv prin dronele și rachetele care le încalcă spațiul aerian.

„Condamnăm atacurile Rusiei asupra navelor civile în Marea Neagră, inclusiv în apele teritoriale ale României, care pun în pericol vieți și comerțul în întreaga regiune. În acest context, vom intensifica schimbul de informații, avertizarea timpurie și cooperarea pentru implementarea celor mai eficiente soluții de apărare aeriană”, a scris președinta pe rețele.

Cei doi oficiali au discutat inclusiv despre proiectele comune de infrastructură: liniile electrice, drumurile și podurile, calea ferată și punctele de trecere a frontierei. Potrivit președintei, acestea trebuie să faciliteze circulația oamenilor, să reducă timpul de așteptare la frontieră și să asigure accesul la energie mai sigură și mai accesibilă.

„Pe măsură ce Republica Moldova avansează spre Uniunea Europeană, contăm pe România. O Moldovă democratică, liberă și ancorată în UE va rămâne, la rândul ei, un partener de încredere și un factor de stabilitate în regiune”, se mai arată în mesajul președintei Maia Sandu.

Șefa statului i-a mulțumit prim-ministrului Niculescu, totodată, „pentru angajamentul de a duce mai departe proiectele noastre comune și îi doresc succes în mandatul pe care și l-a asumat”.

Reamintim că noul premier al României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie prima sa vizită în Republica Moldova de la preluarea mandatului. La Chișinău, oficialul a reafirmat sprijinul Bucureștiului pentru stabilitatea, securitatea și integrarea europeană a țării noastre: „Vom consolida relațiile noastre istorice, împreună, în Uniunea Europeană, acolo unde este locul Republicii Moldova”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: