profit.ro

România vrea să importe gaze naturale din Egipt, inclusiv pentru a susține Republica Moldova

România vrea să importe gaze naturale din Egipt, a anunțat premierul Nicolae Ciucă, aflat în vizită oficială la Cairo, citat de profit.ro. Ciucă a adăugat că are încredere că, alături de partenerii egipteni, se vor găsi soluțiile necesare pentru suplimentarea cantității de gaze necesară României, precum și pentru a oferi sprijin Republicii Moldova.

„Am discutat la Cairo, cu ministrul petrolului și resurselor minerale, Tarek El Molla, despre modalități concrete de a cataliza relațiile noastre tradiționale prin proiecte comune în domeniul energiei. România este interesată ca, până la momentul la care vom valorifica gazele de mare adâncime din Marea Neagră, să completeze necesarul de consum utilizând terminalul de gaze naturale lichefiate (LNG) egiptean″, a declarat Ciucă.

Egiptul dispune de două facilități de producție de LNG, respectiv Damietta (capacitate de 7,5 miliarde metri cubi pe an), controlată de un joint-venture între spaniolii de la Union Fenosa Gas și italienii de la ENI (80%), plus 2 companii de stat egiptene, și Idku (5 miliarde metri cubi pe an), deținută de Shell (35,5%), Petronas (35,5%), companiile egipetene de stat Egas (12%) și EGPC (12%), precum și Total (5%).

„Având în vedere dinamica actuală a pieței regionale de gaze naturale, puternic marcată de agresiunea rusă asupra Ucrainei, concretizarea cadrului de cooperare în acest domeniu cu partenerii noștri egipteni aduce un plus de siguranță pentru consumatorii din România și va contribui la reducerea dependenței de gazele rusești″, a punctat premierul României.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ambasadoarea UE la Chișinău joacă în „Fiica vinificatorului”: „Sper că filmul va ajuta la promovarea Moldovei” (VIDEO)

Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piorko, va apărea în lungmetrajul „Fiica viticultorului”, o producție moldo-poloneză. Diplomata a anunțat despre participarea sa la film pe 18 octombrie, într-o postare pe Facebook.

„Există o „primă dată” pentru orice — iar pentru mine, acesta a fost debutul meu într-un film! „Fiica vinificatorului” este o poveste care celebrează acest pământ, oamenii săi și tradițiile sale viticole. Am fost bucuroasă să fac parte din distribuție, sperând că filmul va ajuta la promovarea Moldovei și o va face și mai cunoscută și apreciată în întreaga Uniune Europeană și nu numai. Noroc și urmăriți noutățile legate de această producție”, a scris Iwona Piorko, fără să dezvăluie ce rol joacă în producția cinematografică.

În imaginile publicate pe Facebook, Iwona Piorko apare sosind cu un automobil pe care este arborat drapelul UE la o vinărie din Republica Moldova. Ambasadoarea este originară din Polonia.

Filmările pentru „Fiica vinificatorului” au început la sfârșitul lunii septembrie și se desfășoară atât în Republica Moldova, cât și în Polonia. Proiectul este o coproducție moldo-poloneză, care beneficiază de sprijin financiar din partea Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova.

Filmul este produs de compania Realitatea Film din Chișinău, în colaborare cu parteneri polonezi. Regia este semnată de cineastul polonez Michal Szczesniak, iar scenariul, de scriitorul moldovean Mihai Mănescu.

Pelicula urmărește povestea unei femei care și-a construit o carieră de succes în Europa de Vest, dar care este nevoită să revină în Republica Moldova după moartea subită a tatălui său. Odată ajunsă acasă, aceasta descoperă că podgoria familiei este amenințată de o schemă de corupție în care sunt implicate interese străine influente și rețele locale. Protagonista trebuie să aleagă între viața confortabilă pe care și-a construit-o în străinătate și lupta pentru salvarea moștenirii familiei și a pământului natal.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: