Rubla rusească nu mai este actuală. Majoritatea moldovenilor, care muncesc în străinătate, fac transferuri în euro

Circa trei din patru transferuri din străinătate spre persoane fizice din Republica Moldova sunt făcute în euro, iar celelalte transferuri sunt făcute, în mare parte, în dolari americani. Cel puțin asta arată datele prezentate de către Banca Națională a Moldovei (BNM). 

Dacă în 2015, fiecare al patrulea transfer se făcea în rublă rusească, acum doar 0.1% din remitențe sunt făcută în această valută.

În total, în trimestrul al III-lea din 2022, remitențele au constituit echivalentul a 491,77 milioane de dolari, comparativ cu 294,01 milioane de dolari în aceeași perioadă a anului 2015, precizează Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova cu referire la datele BNM.

Potrivit expertului economic Veaceslav Ioniță, în primele 10 luni ale anului 2022, remitențele au atins cota de 1,44 miliarde de dolari, valoare maximă din toate timpurile. Recordul precedent a fost stabilit în anul 2008, când volumul remitențelor a fost de 1,4 miliarde de dolari, sau cu 38 milioane de dolari mai puțin.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tragedie în raionul Ștefan Vodă: Un bărbat și fiul său adolescent au murit după ce tractorul în care se aflau s-a răsturnat

Un bărbat de 54 de ani și fiul său de 17 ani au murit în urma unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Marianca de Jos și Alava, raionul Ștefan Vodă, în seara de 30 octombrie. Informațiile au fost confirmate de Inspectoratul General al Poliției (IGP) într-un comunicat.

Potrivit informațiilor preliminare, accidentul a fost semnalat în jurul orei 21:20. Preliminar, bărbatul, care conducea un tractor, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului. Acesta a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, atât conducătorul tractorului, cât și fiul său, în vârstă de 17 ani, care se afla în cabina vehiculului, au decedat pe loc.

Polițiștii se află la fața locului și investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: