Associated Press

Rusia vrea să creeze o zonă tampon în Vinița, dinspre Transnistria? General ucrainean: Nu au suficiente forțe

Federația Rusă ar vrea să creeze o zonă tampon în regiunea Vinița, Ucraina, dinspre regiunea transnistreană. Afirmația a fost făcută de șeful-adjunct al Cabinetului președintelui ucrainean, generalul de brigadă Pavel Palisa, într-un interviu pentru RBC-Ucraina, care a fost publicat miercuri, 8 aprilie. Oficialul a subliniat că armata rusă nu dispune de suficiente forțe pentru a-și realiza planul.

„În planurile lor (ale rușilor – n. r.) a apărut chiar și un punct privind crearea unei zone tampon în regiunea Vinița, dinspre Transnistria nerecunoscută. Este pentru prima dată când le sunt consemnate astfel de planuri. Voi spune deschis că nu trebuie să intrăm în panică aici, deoarece în acest moment nu văd la ei forțe pentru a realiza toate aceste intenții”, a declarat Pavel Palisa.

Potrivit oficialului, se așteaptă că, în acest an, trupele Federației Ruse se vor concentra în principal pe regiunea Donbas. De asemenea, în condiții favorabile, rușii vor dezvolta și intensifica eforturile pe direcția sudică — aceasta include direcția Alexandrovsca și întregul front din regiunea Zaporojie.

„În ceea ce privește intențiile lor ulterioare: rușii au în continuare în plan crearea unei zone tampon în regiunile Harkov, Sumî și Cernihiv, crearea condițiilor pentru o eventuală încercare de ocupare a regiunilor Zaporojie și Herson, iar pe termen lung — realizarea ambițiilor lor agresive de a ocupa regiunile Nikolaev și Odesa”, a menționat Palisa.

Totuși, șeful-adjunct al Cabinetului președintelui Ucrainei consideră că, pe termen scurt, armata rusă nu va putea ajunge la granițele administrative ale regiunii Donețk.

„În prezent, pentru fiecare kilometru pătrat ocupat în regiunea Donețk, pierderile lor sunt de 316 morți și răniți. Adică, dacă comparăm direcțiile principale de atac de anul trecut și de astăzi, există o creștere aproape dublă. Iar pierderile lor medii pe linia de contact din Donbas au crescut aproape de trei ori. Prin urmare, puteți trage singuri concluziile despre ce „succese” au pe direcția Donețk și cu ce pierderi”, a spus Palisa.

El a calificat avansul trupelor de ocupație drept „minim”, iar succesele tactice pe câteva sectoare — drept „foarte simbolice”.

„În același timp, trebuie să menționez că, fără îndoială, situația pe front acum este dificilă, le este greu băieților noștri, și le sunt recunoscător pentru rezistență și pentru ceea ce fac. Toate aceste rezultate menționate sunt, în primul rând, meritul militarilor noștri”, a adăugat Pavel Palisa.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Город без Маршруток. GBM Online/Facebook

Accident în lanț în Chișinău: cinci persoane, transportate la spital

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe bd. Dacia din Chișinău, miercuri, 30 septembrie. Conform poliției capitalei, în accident au fost implicate un autobuz de rută și cinci automobile.

Preliminar, polițiștii au stabilit că un bărbat de 49 de ani, care conducea autobuzul, a schimbat direcția de deplasare pentru a evita o coliziune cu un alt automobil, după care a intrat în impact cu o Toyota.

Ulterior, autobuzul a tamponat succesiv alte patru automobile: un Skoda, două Kia și un Ford.

În urma impactului, cinci persoane aflate în diferite autoturisme au fost transportate la spital pentru investigații medicale.

Poliția documentează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: