screenshot

S-a dat drept femeie pe Facebook, a ademenit un străin în Moldova, apoi l-a răpit și jefuit. Un bărbat din Drochia, învinuit de tâlhărie

Un bărbat de 29 de ani din raionul Drochia s-a dat drept femeie pe Facebook și a legat o conversație cu un cetățean străin, pe care ulterior l-a convins să vină în Republica Moldova pentru a se întâlni. Odată ajuns în țara noastră, străinul a fost răpit de bărbat și amenințat cu o armă pentru a-și preda toate bunurile și banii. Acesta a reușit să sustragă bani și lucruri în valoare de 30 606 lei. Suspectul a fost arestat pentru 30 de zile. 

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), suspectul, locuitor al satului Chetrosu din raionul Drochia, și-a făcut un cont de Facebook fals, în care s-a dat drept femeie şi a intrat în conversaţie cu un bărbat din altă țară. Ulterior, aceștia au făcut o înțelegere de a se întâlni în Republica Moldova, în Drochia. 

Astfel, pe 4 mai, bărbatul de 28 de ani, a venit de peste hotare în orașul Drochia. Străinul s-a întâlnit cu bănuitul, care s-a dat drept verișorul „femeii”, cu pretextul că îl duce la ea. Acesta a urcat pe motocicleta suspectului și s-au deplasat într-o direcție necunoscută.

Ajunși în extravilanul satului Zgurița, la o clădire abandonată, suspectul a speriat bărbatul cu o armă asemănătoare celei de vânătoare, de model necunoscut, efectuând un foc vertical, după care a îndreptat arma în direcția victimei. Acesta i-a cerut să-i predea toate bunurile și banii pe care îi are la el. Astfel, bărbatul a fost deposedat de bunuri și bani ce constituie echivalentul a 30 606 de lei. Apoi, l-a dezbrăcat de geacă și cu forța l-a dus în subsolul clădirii, unde l-ar fi legat la mâini și picioare de un pilon din beton, după care a plecat într-o direcție necunoscută. 

După câteva ore, victima a reușit să se dezlege și a ajuns într-un sat, unde a apelat după ajutor la săteni, aceștia anunțând imediat Poliția. 

Ca urmare a măsurilor speciale de investigație efectuate de ofițerii de  investigație ai INI, în comun cu Inspectoratul de poliție Drochia, sub conducerea procuraturii raionului, suspectul a fost identificat. Mai mult, oamenii legii au stabilit că acesta ar fi implicat și  într-un caz de răpire de automobil, în noaptea de 6 spre 7 mai. Acesta ar fi pătruns într-o  gospodărie din satul Șuri, de unde ar fi sustras un Mercedes Vito. 

În baza unei informații operative precum că suspectul se ascunde în Chișinău, la 8 mai oamenii legii l-au reținut pe o stradă din capitală.  De asemenea, a fost ridicat și autoturismul răpit. La fel, s-a stabilit că bănuitul intenționa să părăsească ilegal țara. 

Suspectul este învinuit de tâlhărie, răpirea unei persoanoane și răpire de automobil. Acesta a fost arestat pentru 30 de zile.

Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru furt și jaf, iar în martie 2024, a fost eliberat din instituțiile penitenciare ale Franței și deportat în Republica  Moldova. 

Oamenii legii întreprind în continuare măsuri speciale de investigații și acțiuni de urmărire penală, pentru întărirea bazei probatorii, precum și depistarea armei de foc folosită la comiterea infracțiunii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia Images

Violențe la protestul oierilor din București. Mai mulți manifestanți s-au îmbrâncit cu jandarmii

Crescători de ovine din România au organizat marți, 15 septembrie, un protest în Piața Victoriei din București, nemulțumiți de restricțiile impuse exporturilor de animale vii și de impactul pestei micilor rumegătoare asupra activității fermelor. Manifestația a degenerat în incidente violente, după ce mai mulți protestatari s-au îmbrâncit cu jandarmii și au aruncat cu diverse obiecte către forțele de ordine. Jandarmii au intervenit de mai multe ori cu gaze lacrimogene pentru dispersarea manifestanților.

Câteva mii de persoane s-au adunat în fața Guvernului pentru a-și exprima nemulțumirea față de problemele din sectorul ovin. Protestatarii susțin că sunt pregătiți să rămână în București mai multe zile dacă revendicările lor nu vor primi un răspuns din partea autorităților, potrivit Digi24.

Tensiunile au escaladat pe parcursul zilei, când o parte dintre participanți au forțat gardurile de protecție și au aruncat cu pietre, sticle și alte obiecte către dispozitivele de jandarmi. Forțele de ordine au folosit în repetate rânduri gaze iritant-lacrimogene și au extras din mulțime mai multe persoane suspectate că instigau la violență. Potrivit autorităților, mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar un bărbat în vârstă de 72 de ani a fost transportat la spital după ce a acuzat dureri în piept și amețeli.

Din cauza protestului, circulația rutieră în Piața Victoriei și în Pasajul Victoriei a fost blocată temporar, iar mai multe linii ale Societății de Transport București au fost deviate.

Guvernul a anunțat că premierul interimar Ilie Bolojan a luat act de revendicările depuse de reprezentanții crescătorilor de ovine și a discutat cu ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, despre posibile soluții. Executivul a subliniat că respectă dreptul cetățenilor la protest pașnic, însă a condamnat actele de violență produse în timpul manifestației și a făcut apel la calm.

Principalele revendicări ale protestatarilor vizează deblocarea exporturilor de animale vii și măsuri pentru limitarea efectelor pestei micilor rumegătoare asupra fermelor de ovine.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: