Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI

S-a vaccinat virtual? Un bărbat din Edineț a încercat să scape de autoizolare cu un certificat dubios

Un moldovean de 61 de ani a încercat să scape de carantină la intrarea în țară, cu ajutorul unui certificat de vaccinare obținut în circumstanțe necunoscute. Bărbatul le-a spus polițiștilor că este imunizat, însă a uitat acasă certificatul de vaccinare. Oamenii legii au constatat că, într-adevăr, a fost eliberat un certificat de imunizare pe numele acestuia, însă documentul a fost emis în aceeași zi în care bărbatul s-a prezentat la punctul de trecere a frontierei, în timp ce ieșirea din țară a avut loc cu trei zile mai devreme.

Incidentul a fost înregistrat în seara de 4 octombrie, pe sensul de intrare în țară, la punctul de trecere Otaci. Bărbatul de 61 de ani, originar din raionul Edințeț, se afla într-un autocar. În timpul controlului de frontieră, bărbatul a solicitat să nu fie plasat în autoizolare, argumentând că deține certificatul de vaccinare pentru Covid, doar că ar fi uitat acasă documentul.

Polițiștii au verificat informația în baza de date și au constatat că, într-adevăr, există un astfel de certificat, care a fost eliberat de către o instituție medicală din țară. Chiar dacă datele din certificat păreau veridice și corecte, polițistului de frontieră i s-a părut dubios faptul că documentul a fost emis în ziua când persoana s-a prezentat la punctul de trecere. Mai mult, acesta nu ar fi putut să se imunizeze, întrucât ieșise din țară cu trei zile mai devreme.

Cazul este investigat de oamenii legii. Pasagerul a refuzat să explice situația. Bărbatului i-a fost autorizată intrarea în țară, nu înainte de semnarea procesului verbal de constatare a ilegalității.

Acesta riscă o amendă până la 32 500 de lei, pentru „confecţionarea, deţinerea, vînzarea sau folosirea documentelor oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii”, conform art. 361 al.(1) al Codului Penal.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PSRM

PSRM acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Găgăuz din alegeri. Reacția partidului de guvernare

Partidul Socialiștilor (PSRM) acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Fiodor Găgăuz din cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Socialiștii susțin că mai multe conturi anonime de TikTok ar fi folosite pentru a crea impresia că echipa candidatului desfășoară agitație electorală ilegală. Solicitată de NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a calificat acuzațiile drept „aberații”.

Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, rețeaua de conturi ar crea artificial aparența unor încălcări comise de echipa electorală a lui Găgăuz. În paralel, susțin socialiștii, ar fi răspândite informații false pentru a-l discredita pe candidat.

Formațiunea califică situația drept o provocare premeditată și afirmă că PAS s-ar teme de echipa socialiștilor din Găgăuzia.

PSRM anunță că a sesizat Comisia Electorală Centrală și neagă orice legătură cu respectivele conturi, inclusiv finanțarea activității lor. Totodată, potrivit partidului, Fiodor Găgăuz a depus o plângere la poliție.

Socialiștii le cer observatorilor internaționali, inclusiv reprezentanților OSCE, să urmărească situația și să prevină eventuale presiuni asupra candidatului.

Acuzațiile vin după ce comunitatea de experți WatchDog a semnalat că peste 20 de conturi de TikTok care distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, unele conturi au fost create chiar pe 16 octombrie, în ziua lansării acestuia în campania electorală.

Găgăuz a respins anterior orice legătură cu aceste pagini și cu persoanele care le administrează. Candidatul a numit situația „o provocare bine pusă la punct”, menită să îl discrediteze, și a cerut organelor de drept să investigheze cine se află în spatele conturilor. Ulterior, el a anunțat că a depus și o plângere oficială la Poliție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: