Grădina Zoologică din capitală a renunțat la ideea de a suspenda vizitele pentru 10 zile. Prin intermediul unui mesaj publicat pe 30 septembrie, reprezentanții menajeriei au anunțat că sunt bineveniți toți cei care respectă măsurile de prevenire a răspândirii infecției Covid.
„Grădina Zoologică este deschisă. În conformitate cu dispoziția primarului Chișinăului, menajeria continuă să primească vizitatori. Vă rugăm să respectați distanța socială și regulile în contextul pandemiei și veni la plimbare”, au scris reprezentanții administrației.
În ajun, reprezentanții menajeriei au anunțat că activitatea acesteia va fi suspendată pe o perioadă de 10 zile, la fel ca și lecția privată dedicată Zilei Mondiale a Protecției Animalelor, care urma să se desfășoare pe 2 octombrie.
Ședința extraordinară a Adunării Populare a Găgăuziei (APG) din 2 iunie, în cadrul căreia urma să fie examinat proiectul privind organizarea alegerilor în autonomiei, a eșuat din lipsă de cvorum. La ședință au fost prezenți doar 13 dintre cei 33 de deputați.
Pe ordinea de zi figurau trei subiecte. Primul – cu privire la organizarea scrutinului pentru alegerea noii componențe a Adunării Populare. Mai exact, urma să fie adoptată o hotărâre privind aprobarea regulamentului care ar fi deblocat procesul electoral. În lipsa cvorumului, însă, deputații nu au putut adopta nicio decizie.
Înainte de începerea ședinței, prim-vicepreședintele Comitetului Executiv al Găgăuziei, Ilia Uzun, a anunțat că nu va participa la ședință. Acesta a declarat că proiectele de decizie ar fi fost transmise Comitetului abia în dimineața zilei ședinței. El a acuzat conducerea APG că a „ignorat” executivul local.
„Comitetul Executiv a primit documentele abia în această dimineață. Nu știm despre ce este vorba. Este o decizie de importanță majoră. Ce negocieri de culise ați purtat? Am fost ignorați. Erați obligați să transmiteți documentele pentru obținerea unui aviz și să organizați audieri publice. M-ați invitat aici pentru a legaliza aceste ilegalități? Nu intenționez să particip la așa ceva”, a declarat Ilia Uzun.
În replică, președintele interimar al Adunării Populare, Nicolai Ormanji, a precizat că documentele au fost publicate pe site-ul instituției încă de joia trecută.
Discuțiile au degenerat într-un schimb de replici. Alesul local Vladimir Cîssa l-a acuzat pe Uzun că ar tergiversa intenționat organizarea scrutinului. Prim-vicepreședintele Comitetului Executiv a răspuns, în timp ce părăsea sala de ședințe, că: „voi sta aici până când bașcanul îmi va spune să-mi depun mandatul”.
Într-o reacție pentru NewsMaker, vicepreședintele Adunării Populare de la Comrat, Gheorghe Leiciu, a declarat că decizia deputaților locali de a nu participa la ședința de astăzi poartă, cel mai probabil, „un caracter politic”.
„Spun acest lucru deoarece am discutat neoficial cu colegi care nu au fost prezenți astăzi în sala de ședințe. Situația este influențată și de noile circumstanțe legate de decizia Curții de Apel Chișinău privind condamnarea bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, precum și de necesitatea examinării subiectului privind stabilirea alegerilor pentru funcția de bașcan concomitent cu alegerile pentru Adunarea Populară. Vorbesc despre acest lucru cu mai multă certitudine deoarece regulamentul aflat pe ordinea de zi are caracter temporar, fiind destinat unei singure proceduri și referindu-se exclusiv la alegerile regionale pentru deputații Adunării Populare. Aspectele legate de organizarea alegerilor pentru funcția de bașcan nu sunt reglementate de acest document. Presupun că o parte dintre deputați nu s-au prezentat tocmai din acest motiv”, a declarat Leiciu.
După constatarea lipsei de cvorum, Nicolai Ormanji a anunțat o pauză. APG urmează să se convoace într-o nouă ședință, cu menținerea aceleiași ordini de zi. Deocamdată, data unei noi ședințe nu a fost anunțată.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.