parlament.md

Salariile polițiștilor ar putea crește. Carp: Există corupție sistemică pentru că au un venit din care nu pot trăi

Salariile polițiștilor din Moldova ar putea crește. Or, din cauza că aceștia nu se pot întreține din acest venit persistă și corupția sistemică. Despre aceasta a declarat președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, într-o conferință de presă pe 25 august, privind rezultatele și prioritățile MAI de scurtă și lungă durată, abordate la ședința Colegiului MAI. 

Din cauza inflației pe care am avut-o în acest an este și logic într-un viitor apropriat să îmbunătățim condițiile. Atunci când un polițist vine la lucru trebuie să se gândească cum să asigure ordinea publică, nu să se gândească ce mai poate face. Există corupție sistemică, mică, pentru că au un salariu din care nu pot trăi. Și acesta este un element de care nu trebuie să ne ascundem. Noi trebuie să investim în oameni și instituții”, a spus Carp.

Oficialul nu a precizat când ar putea fi majorate salariile sau cu cât.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

BNS: Mortalitatea în Moldova este în scădere. Care au fost principalele cauze de deces în 2025

Bolile aparatului circulator au rămas principala cauză de deces în Republica Moldova în 2025, fiind responsabile pentru 56,6% din totalul deceselor înregistrate în țară, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Pe locul doi se situează tumorile maligne, cu 17%, urmate de bolile aparatului digestiv cu 7,8%, bolile respiratorii cu 4,9% și accidentele, intoxicațiile și traumele cu 4,7%.

Datele arată diferențe semnificative între femei și bărbați. În cazul bolilor cardiovasculare, femeile înregistrează o pondere a deceselor mai mare cu 13,4 puncte procentuale decât bărbații.

În schimb, la alte categorii se observă un tablou invers. Bărbații înregistrează o mortalitate mult mai mare din cauza accidentelor, intoxicațiilor și traumatismelor — de 3,4 ori mai mult decât femeile. De asemenea, decesele prin boli respiratorii sunt de peste două ori mai frecvente la bărbați, iar cele provocate de tumori maligne și boli ale aparatului digestiv sunt de aproximativ 1,5 ori mai ridicate.

Distribuția mortalității diferă și pe regiuni. Bolile aparatului circulator au cea mai mare pondere în regiunea Nord (59,9%). Tumorile maligne sunt mai frecvente ca pondere în municipiul Chișinău (19,3%) și în UTA Găgăuzia (17,3%). Bolile digestive au o pondere mai mare în regiunea Centru (9,9%) și Sud (8,4%).

În ceea ce privește bolile respiratorii și cauzele externe (accidente, intoxicații și traume), cele mai ridicate valori au fost înregistrate în municipiul Chișinău, unde acestea ajung la 7% și respectiv 6,1% din totalul deceselor. La polul opus, regiunea Nord înregistrează cea mai mică pondere a deceselor din cauze externe (3,8%).

În total, în Republica Moldova au decedat 32.100 de persoane în 2025, cu 1.500 mai puțin față de 2024, o scădere de 4,4%, potrivit BNS.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: