IGSU

Salvatorii din Căușeni au evacuat o viperă de pe copertina unei frizerii (FOTO)

Salvatorii din cadrul Direcției situații excepționale Căușeni au intervenit pentru a evacua un șarpe care se afla pe copertina unei frizerii. Cazul a fost înregistrat pe 23 iunie, pe strada Mihai Eminescu nr.12 din orașul Căușeni.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:30. Potrivit primelor informații, vipera a fost văzută de localnici pe copertina clădirii, iar la etajele superioare se aflau apartamente.

La fața locului a ajuns un echipaj de pompieri, care a stabilit că șarpele se află pe acoperișul frizeriei. Salvatorii echipați corespunzător au evacuat șarpele de pe copertină.

Vipera a fost dusă de pompieri în afara orașului și a fost lăsată în libertate pe un câmp deschis. În urma operațiunii, șarpele nu a avut de suferit.

În ultimele 24 de ore, angajații IGSU au intervenit în 34 situații de risc.

IGSU
IGSU
IGSU
IGSU

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu

Maia Sandu, după întâlnirea cu premierul României: „Tot ce realizăm împreună înseamnă stabilitate și oportunități”

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit pe 23 august cu premierul României, Ilie Bolojan, aflat în vizită oficială în Moldova. Șefa statului a declarat ulterior pe rețelele sociale că a discutat cu prim-ministrul român despre cooperarea în domeniul energetic, proiecte de infrastructură, precum și despre un schimb comercial și cultural „tot mai dinamic”.

„Republica Moldova și România se sprijină reciproc și construiesc împreună un viitor european sigur și prosper. Astăzi, la Chișinău, cu Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, am discutat interconexiuni energetice care ne fac mai puternici, poduri și drumuri care apropie oamenii de pe ambele maluri ale Prutului, reducerea timpilor de așteptare la frontieră și schimburi comerciale și culturale tot mai dinamice. Tot ce realizăm împreună – de la energie și infrastructură, până la investiții și locuri de muncă – înseamnă mai multă stabilitate, mai multe oportunități, iar pentru Republica Moldova și pași concreți către calitatea de membru a Uniunii Europene”, a scris Sandu într-o postare pe rețelele sociale.

Totodată, oficialii au discutat și pe aspecte ce țin de securitatea regională și integrarea europeană a R. Moldova. Șefa statului a subliniat importanța unui efort comun pentru a contracara interferențele străine care încearcă să submineze democrațiile ambelor țări.

Precizăm că prim-ministrul României, Ilie Bolojan, efectuează pe 23 august o vizită de lucru în Republica Moldova – prima sa vizită oficială la Chișinău după preluarea mandatului.

Vizita include o serie de activități comune cu premierul Dorin Recean. Cei doi au întreprins o vizită la punctul de trecere a frontierei Galați–Giurgiulești. În urma acesteia, Recean a anunțat că începând cu ziua de mâine, 24 august, va fi instituit controlul coordonat la vama Galați–Giurgiulești.

Ulterior, prim-miniștrii au susținut o conferință de presă comună. „Chișinău și București, într-o zi cât mai apropiată, vor sta la masa europeană de decizii pentru viitorul întregului continent”, a menționat Dorin Recean. La rândul său, Bolojan a declarat că România „va susține fără ezitare R. Moldova, ca un prieten statornic și partener angajat” în parcursul său european.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: