Andrei Mardari/NewsMaker

Sandu și Recean vor avea întrevederi bilaterale cu liderii prezenți la summitul de la Bulboaca

Președinta Republicii Maia Sandu și premierul Dorin Recean vor avea întrevederi bilaterale cu cei 50 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali europeni, care particită la summitului Comunității Politice Europene. Informația a fost confirmată pentru NM de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

„Cel mai mare răspuns pe care l-au primit toți – numărul delegațiilor prezente la summit a crescut. Mai exact, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski s-a alăturat evenimentului. Acest lucru demonstrează încă o dată că Europa este unită. Astăzi, aici, vor fi prezenți aproximativ toți liderii continentului european. Vom discuta despre problemele de securitate, criza energetică, dar și cum UE se poate uni și avea mai multe proiecte de infrastructură și securitate. Pentru Moldova, de asemenea este un eveniment important întrucât și președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean vor avea întâlniri bilaterale cu liderii din diferite țări. În cadrul acestor întrevederi se va discuta agenda europeană a Moldovei, dar și despre domeniile pe care ne dorim să le înbunătățim”, a declarat Daniel Vodă.

Republica Moldova este gazda Summitului Comunității Politice Europene, care se va desfășura la 1 iunie 2023, reunind, în premieră, 50 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali europeni. Summitul va avea loc la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanță de Chișinău. Comunitatea Politică Europeană este un for guvernamental paneuropean înființat anul trecut, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, servind drept platformă care întrunește liderii europeni cu scopul a discuta și a identifica soluții pentru cele mai urgente probleme ale Europei, precum securitatea, stabilitatea și reziliența energetică.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova 1

Vasile Tofan respinge zvonurile despre o legătură de rudenie cu Vaja Jhashi: „Nu am nănaș”

Omul de afaceri Vasile Tofan, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, dezminte informația potrivit căreia ar fi finul directorului companiei „Trans – Oil”, Vaja Jhashi, cunoscut drept un apropiat al ex-liderului PDM, Vladimir Plahotniuc, care a fost condamnat în dosarul „Frauda bancară”. Tofan a catalogat informația drept „un fals”. Afirmațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă din 11 iulie, după ce în mediul online au apărut speculații despre prentinse legăturile de rudenie între el și Jhashi.

Astăzi dimineață mi s-a spus că am nănaș, și acesta este un mare antreprenor din Moldova. Eu nu am nănaș. M-am căsătorit cu soția mea foarte repede, din dragoste, suntem deja de 20 de ani împreună, dar nănașul nostru a fost părintele de la Sfânta Teodora de la Sihla. Un caz atât simplu, unde nu e loc de critică, dar de atac și denigrare. Rog foarte mult presa să fiți critici și incisivi, (…) dar în același timp cred că e foarte important să distingem critica de falsuri grosolane”, a declarat Vasile Tofan.

Amintim că Vasile Tofan a fost desemnat, în dimineața zilei de 11 iulie, candidat la funcția de prim-ministru, la propunerea partidului de guvernământ PAS.

***

Vaja Jhashi este fondatorul și director executiv al grupului de companii Trans-Oil Group, unul dintre cei mai mari operatori din Republica Moldova în domeniul cerealelor, oleaginoaselor și industriei alimentare. Compania activează în mai multe țări, iar Jhashi deține pachetul majoritar de acțiuni.

Potrivit Rise Moldova, Vaja Jhashi a fost membru al Consiliului de Administrare al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri, fondată de Vladimir Plahotniuc. De asemenea, omul de afaceri a fost prim-vicepreședinte al Consiliului de Administrație al „Victoriabank” în perioada în care instituția bancară era controlată fostul lider PDM.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: