Șantaj cu fotografii nud. Doi tineri, învinuiți că și-au hărțuit sexual colega de liceu

Doi tineri au impus o colegă de liceu să le trimită fotografii nude. Amenințările au durat doi ani de zile. Dosarul făptașilor a fost transmis în judecată. Informațiile au fost făcute publice pe 28 iulie de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate (PCCOCS). 

Potrivit sursei citate, cei trei liceeni erau prieteni. Timp de câteva luni, unul dintre tineri spunea că este îndrăgostit de fată și i-a cerut poze nude. Tânăra i-a trimis patru imagini în lenjerie intimă, pe care acesta le-a salvat.

În 2019, al doilea tânăr a amenințat-o pe victimă că va publica imaginile care le-a transmis anterior, dacă aceasta nu va trimite fotografii nud. Fiind presată, fata le-a trimis cinci poze. Însă, întrucât în acestea ea nu apărea în totalitate dezgolită, băieții au publicat fotografiile pe Instagram. Deși imaginea a fost ștearsă după câteva ore, mai multe persoane au recunoscut-o, fapt pentru care victima a fost supusă bullying-ului.

Părinții au schimbat o schimbare bruscă în comportamentul fiicei i-au verificat telefonul, iar ulterior au depus o plângere la poliție.

Cei doi tineri riscă pentru hărțuire sexuală amendă de la 42 500 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 140 la 240 de ore, sau închisoare de până la 3 ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Fără telefoane și ceasuri: Parlamentul va examina cu ușile închise structura și efectivul Armatei Naționale. Apelul lui Grosu🔥🔥🔥

Parlamentul va examina pe 8 octombrie proiectul de hotărâre privind aprobarea structurii generale și a efectivului Armatei Naționale, într-o ședință cu caracter închis. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, că documentul conține informații clasificate ca secret de stat.

„Proiectul de hotărâre va fi examinat într-o ședință cu caracter închis, deoarece documentul conține informații clasificate ca secret de stat și urmează regimul Legii cu privire la secretul de stat”, anunță Grosu.

Potrivit speakerului, la ședința închisă vor putea participa doar deputații și un număr foarte restrâns de angajați ai Secretariatului Parlamentului. Deputații vor avea acces în baza legitimației și nu vor putea avea asupra lor dispozitive electronice, inclusiv telefoane, laptopuri sau ceasuri.

„Facem apel la deputați să dea dovadă de responsabilitate și respect pentru Armata Națională și pentru eforturile depuse de aceasta pentru a proteja pacea și liniștea în Republica Moldova”, a mai scris Grosu în mesajul transmis.

Ședința plenară din 8 octombrie va începe la ora 13:00.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: