Avocata Poporului, ,,consiliată” de o persoana condamnată pentru proxenetism? De ce se cere demisia Nataliei Moloșag

Un blogger moldovean a publicat mai multe informații, potrivit cărora o persoană condamnată anterior pentru proxenetism lucrează ca „asistent” pentru Ombudsmanul Natalia Moloșag. Se presupune că acesta participă la toate activitățile interne fără să dețină un statut special în cadrul Oficiului Avocatului Poporului. În legătură cu informațiile apărute în spațiul public, partidele extra-parlamentare au cerut deja demisia ombudsmanului. Dacă informația va fi confirmată, și Asociaţia organizaţiilor neguvernamentale va cere demisia Nataliei Moloșag. Avocata poporului încă nu a comentat această situație.

Ce a spus bloggerul?

Bloggerul Eugeniu Luchianiuc, cunoscut pentru publicarea mai multor „scurgeri” de informații în perioada guvernării precedente, a publicat în seara zilei de 29 noiembrie un text, dedicat unui anume Dumitru Godorog. Luchianiuc susține că Godorog lucrează neoficial în Oficiul Avocatului Poporului și o însoțește pe Moloșag la toate evenimentele oficiale și de lucru. Drept dovadă, bloggerul a făcut trimitere la fotografiile de pe pagina de Facebook a Biroului.

Bloggerul insistă că Godorog este prezent la întâlnirile Moloshag cu angajații biroului și ar studia petițiile care sunt primite de Avocatul Poporului, având acces și la dosarele personale ale angajaților.

Luchianiuc susține că pe 26 noiembrie, Godorog, împreună cu o delegație a Avocatului Poporului, a vizitat fără permis închisoarea Lipcani. O dovadă în acest sens, prezentată de Eugeniu Luchianiuc, a fost o poză postată de consultantul Oficiului Diana Mazniuc pe pagina sa de Facebook.

Luchianiuc a publicat și sentința de judecată, din care rezultă că în 2017 Godorog a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru proxenetism. Avocatul său a fost Ombudsmanul actual, Natalia Moloșag. De menționat, că verdictul publicat de Luchianiuc este disponibil și pe site-ul oficial al instanțelor.

Dumitru Godorog a recunoscut integral vinovăția, precum că din 2012- până la momentul reținerii, 2017 a atras persoane la prostituție, cu însușirea de foloase pe urma prestării de servicii cu caracter sexual online, mai scrie Luchianiuc.

Ce spune Oficiul Avocatului Poporului

Contactată de NM pentru o reacție, Natalia Moloșag nu a răspuns nici la apeluri și nici la mesaje. De asemenea, NM nu a reușit să ia legătura nici cu Dumitru Godorog. Pe pagina de Facebook a lui Dumitru Godorog, sunt distribuite postările de pe pagina Oficiului Avocatului Poporului, unde acesta participa la plantarea copacilor.

Totodată, într-un comentariu către Ziarul de Gardă, departamentul de Resurse Umane din Oficiul Avocatului Poporului a spus că Dumitru Godorog nu a fost angajat oficial și a refuzat să comenteze informațiile publicate de blogger.

„Pot doar să vă spun că la moment în baza de date pe care o deține oficiul Avocatului Poporului nu avem un astfel un act de numire sau de angajare în funcție a lui Dumitru Godorog. Ca angajat oficial noi nu avem un Dumitru Godorog”, a declarat Angela Vasilașcu, șefa serviciului resurse umane.

Ce spun politicienii și activiștii civici

Fostul deputat al partidului Platforma Demnitate și Adevăr (DA) Dinu Plîngău solicită explicații, iar după caz, demisia Avocatei poporului.

„Am criticat numirea doamnei Moloșag la funcția de Avocat al Poporului din primele clipe. A fost un concurs eșuat. Astăzi aflăm că doamna este ,,consiliată” de o persoana condamnată la 4 ani de închisoare pentru proxenetism, are acces la datele personale și activitatea instituției. (…) Presa anterior a scris că doamna Moloșag este antrenată și în procesul de reabilitare a lui Viorel Morari. Solicităm explicații și după caz, demisia doamnei Moloșag pentru aceste acțiuni. Oamenii ăștia chiar cred că dacă au fost numiți de PAS li se permite absolut totul”, a scris Plîngău.

Membrii Platformei Naționale a Forumului Societății Civile a țărilor Parteneriatului Estic, care include 95 de organizații neguvernamentale (inclusiv Transparency International, Promo-Lex etc.), se arată „extrem de îngrijorate” de situația descrisă de unele surse media privind încălcările admise de către Avocata Poporului.

„Cerem în regim de urgență explicații publice din partea Avocatei Poporului privind statutul cetățenului Dumitru Godorog în cadrul instituției. (…). În același timp, cerem structurilor competente să investigheze circumstanțele apărute în presă. În cazul în care informațiile în presă se confirmă, cerem Avocatului Poporului Natalia Moloșag să-și prezinte imediat și necondiționat demisia, deoarece prejudiciile aduse instituției Avocatul Poporului sunt incomensurabile”, se mai arată în declarație.

Natalia Moloșag a fost numită în funcția de Avocat al Poporului, pentru un mandat de șapte ani, pe 23 septembrie. Pentru candidatura ei au votat de 57 de deputați ai PAS. Opoziția a criticat această decizie.

Potrivit legislației, candidatul la funcția de Avocat al Poporului trebuie să întrunească mai multe condiții, printre care vechimea în muncă de cel puțin zece ani și activitate notorie în domeniul apărării și promovării drepturilor omului. De asemenea, candidatul nu trebuie să aibă, în ultimii cinci ani, rezultate negative la testul de integritate profesională.

La data de 4 februarie 2021, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea privind încetarea mandatului Avocatului Poporului înainte de termen și a declarat vacantă funcția de Avocat al Poporului (Ombudsman), după decesul lui Mihail Cotorobai, din cauza infecției cu coronavirus.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Logos Press

„Poate demonstra că nu vine doar să ocupe funcția de premier”. Reacții după nominalizarea lui Vasile Tofan de către PAS

Înaintarea omului de afaceri Vasile Tofan pentru funcția de prim-ministru, anunțată de Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS), a generat reacții în spațiul public. În timp ce unii au criticat decizia, susținând că Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul PAS, ar fi trebuit să-și asume conducerea Guvernului, alții consideră că Tofan ar putea avea oportunitatea de a promova reformele necesare. NM vă prezintă o selecție a reacțiilor.

Deputatul „Democrația Acasă” Vasile Costiuc a criticat nominalizarea partidului de guvernământ pentru funcția de premier, susținând că Tofan nu va face reforme.

Igor Grosu, fericit, cu un zâmbet până la urechi, a anunțat că scapă de funcția de prim-ministru și a găsit țap ispășitor pentru câteva luni. Unul – Vasile Tofan – va fi viitorul prim-ministru. (…) Iarăși un prim-ministru apolitic, tehnocrat, bancher. Astăzi, unicul om care a câștigat ceva este Dorin Recean, alias „Халодныи”. El și-a băgat omul lui. (…) Așa că, uitați de reforme, schimbări”, a spus politicianul.

De cealaltă parte, deputatul „Partidului Nostru” Renato Usatîi a spus că Vasile Tofan are șansa să facă schimbările necesare.

Vasile Tofan poate demonstra că nu vine doar să ocupe funcția de prim-ministru, ci să schimbe modul în care este guvernată Republica Moldova. Astăzi are posibilitatea să demonstreze că va fi prim-ministrul Republicii Moldova, nu prim-ministrul PAS. (…) Dacă își asumă cu adevărat misiunea de a scoate țara din criză, primul pas este clar: să formeze un Guvern al profesioniștilor, nu un Guvern de partid. (…) Al doilea pas este prezentarea, înainte de votul Parlamentului, a unui Plan Național de Salvare. Un document elaborat împreună cu experți din economie, agricultură, sănătate, educație, infrastructură și administrație publică. (…) Dacă Vasile Tofan va merge pe această cale, va demonstra că a înțeles mesajul transmis de cetățeni și gravitatea momentului prin care trece țara”, a menționat el.

Iar membrul Mișcării Alternative Naționale (MAN) Ion Bulgac a spus că Tofan vine „la cârma unei corabii care se îneacă”. Totodată, acesta l-a criticat pe Igor Grosu pentru că nu și-a asumat conducerea Guvernului, menționând că „a fugit de responsabilitate politică”.

Dezideratul MAN rămâne neschimbat – cerem alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate”, a adăugat Bulgac.

Jurnalistul Ion Terguță a declarat că un guvern Tofan ar urma să fie caracterizat de austeritate.

Un cabinet Tofan ar fi probabil cel mai auster din istoria recentă a Republicii Moldova. El ar răspunde unor probleme reale: stat supradimensionat, privilegii, deficit, proprietăți publice prost gestionate și birocrație, dar, în forma prezentată de Tofan, cele 12 direcții de reformă sunt mai curând pe măsura așteptărilor antreprenorilor, investitorilor și creditorilor externi. Pentru cetățeanul de rând, lucrurile sunt mai complicate. Printre măsurile anunțate sau sugerate de Vasile Tofan se numără reducerea numărului de bugetari, creșterea vârstei de pensionare, majorarea tarifelor la apă și la alte servicii, reducerea subvențiilor agricole, privatizarea rapidă a întreprinderilor publice, flexibilizarea concedierilor, majorarea taxelor pe consum și limitarea creșterii salariilor și prestațiilor sociale”, a spus jurnalistul.

Amintim că Vasile Tofan a fost propus de PAS pentru funcția de prim-ministru pe 10 iulie, la o săptămână după demisia lui Alexandru Munteanu. Formațiunea participă astăzi, 11 iulie, la consultările cu președinta Maia Sandu privind desemnarea unui candidat la șefia Guvernului. Igor Grosu a declarat în cadrul acestor consultări va fi înaintată oficial candidatura lui Tofan.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: