spreepicture

Schimb de focuri la Berlin. Sunt mai multe victime (FOTO)

Cel puţin patru persoane au fost rănite cu focuri de armă, sâmbătă dimineaţa, în cartierul Kreuzberg din Berlin, a anunţat poliţia germană, citată de Agerpres.

Agenţi de poliţie au cercetat zona, localizată în apropierea cartierului general al Partidului Social-Democrat german (SPD), pe teren şi cu un elicopter.

Trei dintre răniţi au fost găsiţi pe o alee, în timp ce un al patrulea a fost scos dintr-un canal din zonă.

Poliţia nu deţine informaţii cu privire la cine s-ar afla în spatele violenţelor şi cine ar fi putut deschide focul.

În schimb, Reuters citează o purtătoare de cuvânt a poliţiei care a declarat că patru persoane au fost transportate la spital după o altercaţie în care au fost implicaţi mai mulţi oameni în cartierul Kreuzberg. Ea a adăugat că nu există indicii că incidentul ar fi motivat politic.

AFP
AFP
spreepicture
IGSU

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Nivelul apei din Nistru, în scădere în nordul țării: imagini din Naslavcea cu pești care încearcă să supraviețuiască. Sunt raportați și pești morți⚡️⚡️⚡️

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că lipsa precipitațiilor din Ucraina afectează tot mai mult Republica Moldova. Potrivit lui Hajder, nivelul apei în râul Nistru, în nordul țării, a scăzut considerabil. Între timp, pe online au fost publicate imagini din satul Naslavcea, raionul Ocnița, cu pești care încearcă să supraviețuiască. Alte imagini arată pești care par a fi deja morți. O persoană a semnalat, de asemenea, prezența unor pești morți în regiunea Vălcineț, raionul Ocnița.

În seara zilei de 26 septembrie, ministrul Mediului a anunțat că „situația se agravează” și că „lipsa de precipitații din Ucraina ne afectează tot mai mult”.

„Nivelul apei în râul Nistru în nordul țării a scăzut considerabil”, a comunicat Hajder, publicând și o imagine surprinsă sâmbătă la postul hidrologic din Naslavcea.

Facebook/Gheorghe Hajder

Între timp, un utilizator a publicat pe online imagini, surprinse tot în Naslavcea, cu pești care încearcă să supraviețuiască.

Un utilizator a publicat imagini din Naslavcea cu pești care par a fi deja morți.

@zestrea.naslavcii

Catastrofă ecologică sau fenomen anual? Mii de pești au rămas pe mal după ce apa din Nistru s-a retras. Buneii povesteau că aici mâncau icre de sturion. Noi am putea ajunge să povestim că aici a curs un râu.

♬ Shpongle Falls – Shpongle

O persoană a semnalat prezența unor pești morți în regiunea Vălcineț, raionul Ocnița.

@fruits_nord #днестр #вода #nord #nistru ♬ оригинальный звук – fruits_nord

Ministrul Gheorghe Hajder a declarat că este în contact cu operatorul de la stația de captare din Cosăuți, unde nivelul apei a scăzut deja cu 10 cm. Totodată, el a menționat că la acel moment nu exista niciun pericol.

Ulterior, aproape de miezul nopții, ministrul a revenit cu un nou mesaj despre situația debitului de apă pe râul Nistru. Hajder a amintit că, la ședința Comisiei Nistrene din 14 septembrie, Ucraina a cerut reducerea semnificativă a debitului evacuat din lacul Novodnestrovsk, de la 60 m³/s la 22 m³/s, din cauza secetei din Carpați. Ministrul a precizat, de asemenea, că poziția Republicii Moldova a fost să nu accepte propunerea și să amâne decizia, reușind să mențină în tot acest timp debitul constant și să protejeze alimentarea cu apă.

Potrivit lui Hajder, în prezent, nivelul apei în lacul Novodnistrovsk a coborât de la cota normală de 121,5 m la un prag critic, sub 111 m – o scădere de peste 10 metri. „Astfel, s-a trecut la regimul de echilibrare: barajul nu mai acumulează nimic, iar toată apa care vine din Carpați curge direct spre Republica Moldova”, a adăugat ministrul.

Hajder a spus că segmentul superior, până la lacul Dubăsari, va resimți mai accentuat această scădere de debit, iar segmentul inferior este protejat, la această etapă, de lacul de acumulare Dubăsari. „Monitorizăm situația în regim 24/7 prin instituțiile abilitate și suntem gata să intervenim în caz de necesitate. Supraveghem permanent nivelul și calitatea apei la prizele strategice de captare (Cosăuți, Vadul lui Vodă și altele). Seceta ne afectează grav pe toți. În Ucraina, sub cota de 112 m, apar riscuri tehnologice pentru hidrocentrală, iar unele localități au deja probleme cu apa. Tocmai de aceea, vom menține un dialog permanent, pentru a identifica soluții care să asigure necesarul minim vital ambelor părți. Prioritatea absolută rămâne asigurarea cetățenilor cu apă potabilă”, a conchis Hajder.

***

Lacul de acumulare Novodnestrovsk din Ucraina este principala sursă de alimentare a râului Nistru.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: