Imagine simbol

Schimb de rachete între Iran și Israel. Ambasadorul Moldovei: „Situația pe moment rămâne una încordată”

Ministerul Afacerilor Externe a emis pe 8 iunie o alertă de călătorie pentru Israel. Instituția recomandă evitarea oricăror călătorii neesențiale în această țară și îndeamnă cetățenii aflați acolo să respecte fără întârziere instrucțiunile autorităților locale. Avertizarea vine după ce, în timpul nopții, Iran a lansat mai multe atacuri, iar Israelul a început să riposteze. Contactat de NewsMaker, ambasadorul Republicii Moldova în statul Israel, Alexandru Roitman, a precizat că misiunea diplomatică de la la Tel Aviv funcționează în regim de alertă, însă până în prezent niciun cetățean moldovean nu a solicitat asistență consulară de urgență și nu există informații că vreunul ar fi fost afectat de atacurile dintre Israel și Iran.

„La moment nu am primit nicio adresare la linia de urgență pentru a fi acordat suportul consular. Totodată nu avem informație de la autorități că cineva dintre cetățenii Moldovei ar fi avut de suferit”, a precizat oficialul.

Diplomatul a descris o situație tensionată, marcată de atacuri reciproce între Israel și Iran, inclusiv proiectile din Yemen, care au avut loc în noaptea precedentă și în dimineața zilei interviului.

„Situația pe moment rămâne una încordată, dat fiind faptul că o serie de atacuri a avut loc ieri noaptea, spre miezul nopții, și o parte din atacuri au avut loc astăzi dimineața. A avut loc un schimb de focuri dintre Israel și Iran, au fost și proiectile din Yemen”, a spus reprezentantul diplomatic.

Referitor la activitatea ambasadei, oficialul a precizat că instituția funcționează non-stop, inclusiv pentru acordarea serviciilor consulare, chiar dacă uneori personalul este nevoit să se adăpostească.

„Desigur că această situație afectează într-un anumit mod activitatea ambasadei, dar noi suntem la post și asigurăm activitatea de plin, inclusiv acordarea serviciilor consulare cetățenilor noștri. Când este nevoie mergem în adăposturi pentru că așa o cer instrucțiunile, dar în rest activăm 24-7 pentru a acorda serviciile necesare dacă este nevoie”, a declarat diplomatul.

Întrebat despre situația zborurilor, oficialul a precizat că Aeroportul Ben Gurion este deschis, cursele sunt în majoritate operative, dar se închide temporar în timpul atacurilor cu rachete. Cursa Chișinău-Tel Aviv urmează să se realizeze în condițiile în care situația de securitate nu se va deteriora.

„Aeroportul internațional Ben Gurion pe moment este deschis și se închide doar când sunt atacurile cu rachetă. În rest, majoritatea curselor sunt în vigoare, la plecare și la venire. Au fost anulate anumite curse din cauza atacurilor cu rachetă și o serie de companii au anunțat că nu vor efectua zborul. În ceea ce ține de zborul pe direcția Chișinău-Tel Aviv și invers, din informațiile pe care le avem la moment, această cursă se va realiza doar dacă nu vor fi modificări în situația de securitate”, a precizat el.

Întrebat dacă există riscul ca conflictul să se extindă la nivel regional, diplomatul a recunoscut că acesta este deja un conflict regional, întrerupt temporar de un armistițiu în aprilie, și că este greu de prezis cum va evolua situația.

„De fapt, trebuie să admitem că deja este un conflict regional, doar că am avut parte de un armistițiu sau o încetare a focului din luna aprilie. Acum această încetare a focului s-a schimbat cu o serie de atacuri reciproce. Este greu de prezis cum va evolua situația, dar pentru noi este important să fim atenți la evoluțiile care sunt și să urmăm instrucțiunile Comandamentului Frontului Intern”, a subliniat oficialul.

Acesta a exprimat totodată speranța că eforturile internaționale de dezescaladare vor da roade.

„În ceea ce ține de situația de securitate per general, din câte vedem, sunt acțiuni care sunt întreprinse la nivel internațional pentru dezescaladarea situației. Sperăm că ele vor avea o reușită”, a conchis diplomatul.

Potrivit MAE, Comandamentul Frontului Intern din Israel a introdus restricții la nivel național, valabile până pe 8 iunie 2026, ora 20:00. Instituțiile educaționale nu funcționează, adăposturile publice au fost deschise, spitalele au trecut la modul de operare subterană, transportul public funcționează limitat, iar adunările publice sunt restricționate.

Cetățenii Republicii Moldova pot solicita asistență consulară de urgență la Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel.

***

Iranul a lansat, duminică seară, mai multe rachete asupra Israelului, susținând că sunt riposte după bombardamentul Israelului asupra unui cartier din capitala Libanului, Beirut. informează Reuters. Oficialii de la Teheran au avertizat că vor continua represaliile dacă Israelul își extinde ofensiva.

Pe 8 iunie, Israelul a ripostat cu rachete balistice asupra nordului teritoriului său, lovind ulterior ținte militare din vestul și centrul Iranului, inclusiv în zonele Teheran, Tabriz și Isfahan, unde au fost raportate explozii.

Armata israeliană a declarat că operațiunile sunt conduse la nivel înalt și că forțele aeriene sunt pregătite să continue loviturile împotriva oricărei amenințări la adresa statului. În paralel, Garda Revoluționară Islamică a confirmat atacuri israeliene asupra unor obiective de pe teritoriul iranian, folosind rachete lansate din aer.

Statele Unite au făcut apel la reținere, încercând să împiedice extinderea conflictului. Președintele american Donald Trump a discutat cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, în încercarea de a limita răspunsul militar al Israelului, însă oficialii israelieni au continuat operațiunile, potrivit presei internaționale.




Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Surse NewsMaker: Liliana Vițu va fi numită în funcția de director STRATCOM în locul Anei Revenco

Liliana Vițu, fosta președintă a Consiliului Audiovizualului, care și-a anunțat demisia pe 3 august, ar urma să fie numită în funcția de directoare a Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (STRATCOM), au declarat surse pentru NewsMaker.

NewsMaker a încercat să obțină o reacție din partea Lilianei Vițu. Contactată, aceasta nu a răspuns, până la publicarea știrii, nici la apelurile telefonice, nici la mesajul transmis.

Contactată de NM, consiliera președintei Maia Sandu pentru politică externă și afaceri europene, Olga Roșca, nu a confirmat și nici infirmat informațiile. Aceasta a precizat că, cităm: „potrivit cadrului legal în vigoare, directorul Centrului este numit de către președintele Republicii Moldova, fără concurs, pe durata mandatului șefului statului. Numirea se face prin decret prezidențial”. „La acest moment, un asemenea decret nu a fost emis”, se arată în răspuns.

Amintim că Liliana Vițu și-a anunțat plecarea de la conducerea Consiliului Audiovizualului pe 3 august. În mesajul publicat pe rețelele de socializare, aceasta a precizat că decizia vine în contextul unei „anticipate schimbări” în viața sa profesională, fără a oferi alte detalii. În aceeași zi, membrii Consiliului Audiovizualului au ales-o pe Aneta Gonța în funcția de președintă a instituției.

Pe 4 august, Ana Revenco a anunțat că își încheie mandatul de directoare a STRATCOM, instituție pe care a condus-o timp de aproape trei ani. În mesajul de rămas-bun, Revenco a precizat că „războaiele hibride ale epocii moderne nu se termină”, ci „își schimbă permanent formele, instrumentele și metodele”. Totodată, ea a avertizat că Moldova se va confrunta în continuare cu noi amenințări și provocări greu de anticipat. „Echipa Centrului va avea nevoie de multă putere de adaptare în misiunea complicată pe care o va avea și de acum înainte. Îi urez succes și capacitate de a găsi răspunsuri potrivite la noi amenințări” – a mai scris Revenco în mesajul său.


Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării a fost creat în 2023, la inițiativa președintei Maia Sandu. Inițial, instituția urma să poarte denumirea de Centrul Național de Apărare Informațională și Combatere a Propagandei „Patriot”, însă, în urma consultărilor publice, proiectul a fost modificat. Astfel, Parlamentul a adoptat legea privind înființarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării pe 31 iulie 2023. Ulterior, denumirea instituției a fost schimbată în Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (STRATCOM). În iunie 2025, centrul a trecut în subordinea directă a președintelui țării.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: