Alertă, Cod Portocaliu în Centrul Auto DACIA

COD PORTOCALIU la ofertele din Centrul Auto DACIA! Promoția reunește întreaga gamă de modele într-o ofertă care combină reduceri consistente cu una dintre cele mai variate game de configurații disponibile în acest sezon..

Un alt punct forte al promoției îl reprezintă varietatea versiunilor disponibile. În funcție de model, clienții pot opta pentru motorizări pe benzină, GPL, Hybrid sau diesel, transmisii manuale ori automate și versiuni cu tracțiune 4×2 sau 4×4.

DACIA Logan – sedanul care rămâne alegerea inteligentă

Pentru cei care caută un sedan fiabil, spațios și econom, Logan continuă să fie una dintre cele mai echilibrate alegeri din segment.

În cadrul Ofertei de Vară, modelul este disponibil de la doar 11 500 €, beneficiind de reducere de până la 1 600 €.

DACIA Sandero StepWay – bestseller-ul european, acum și mai avantajos

Cu un design inspirat din segmentul crossover, gardă la sol înălțată și confort adaptat atât traficului urban, cât și escapadelor de weekend,

Oferta de Vară îl aduce la un preț promoțional de la doar 13 880 €, beneficiind de reducere de până la 1 700 €.

DACIA Jogger – spațiu pentru familie, libertate pentru orice destinație

Îmbină caracterul practic al unui break cu versatilitatea unui crossover, DACIA Jogger este pregătit pentru orice plan, de la deplasările zilnice până la vacanțele în familie.

Disponibil inclusiv în versiuni Diesel și cu până la șapte locuri, modelul poate fi achiziționat în cadrul Ofertei de Vară de la 18.880 €, beneficiind de reducere de până la 2.600 €.

DACIA Bigster – noul vârf de gamă DACIA

Cel mai nou model al gamei DACIA ridică standardele în materie de spațiu, confort și tehnologie, demonstrând că un SUV modern poate oferi echipări generoase și o experiență de condus plăcută, fără a compromite raportul excelent dintre calitate și preț care definește marca..

Bigster este disponibil de la 20 500 €, iar reducerile ajung până la 4 400 €.

DACIA Duster – reperul gamei DACIA

Duster rămâne alegerea celor care își doresc un SUV pregătit pentru orice destinație. Robust, eficient și disponibil într-o gamă variată de motorizări Benzina, Hybrid, Hybrid-GPL sau diesel, transmisii manuale ori automate și versiuni cu tracțiune 4×2 sau 4×4.

Modelul poate fi achiziționat în cadrul Ofertei de Vară de la 18.500 €, beneficiind de cea mai mare reducere din campanie – până la 4.700 €.

Una dintre cele mai consistente campanii ale sezonului

Prin amploarea reducerilor și diversitatea versiunilor disponibile, Oferta de Vară DACIA se poziționează printre cele mai atractive campanii ale sezonului pe piața auto din Republica Moldova, confirmând încă o dată filosofia mărcii de a oferi mai multă valoare pentru fiecare investiție.

Oferta este disponibilă pentru o perioadă limitată, exclusiv la reprezentanța oficială DACIA – DAAC Hermes, str. Petricani 17, Chișinău.

+373 22 205 860
dacia.md

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Gutnic cere anularea dispoziției prin care Ceban a lăsat-o fără funcția de viceprimar: „Merg la serviciu în continuare”

Irina Gutnic contestă dispoziția prin care primarul Ion Ceban a lăsat-o fără funcția de viceprimar al Chișinăului. Aceasta a anunțat, pe 22 octombrie, că a depus o cerere prealabilă împotriva actului, pe care îl consideră ilegal, și a solicitat suspendarea executării acestuia. Potrivit lui Gutnic, până la soluționarea cererii de suspendare, dispoziția nu poate fi aplicată pentru a o împiedica să își exercite atribuțiile.

Gutnic face trimitere, în mesajul său, la articolul 171, alineatul (4), din Codul administrativ, care interzice executarea actului administrativ contestat din momentul înregistrării cererii de suspendare și până la soluționarea acesteia.

„Mâine merg la serviciu în continuare, iar până la soluționarea cererii de suspendare, dispoziția contestată nu poate fi invocată pentru a-mi împiedica exercitarea atribuțiilor. Respectarea legii nu este o favoare pe care mi-o faceți. Este obligația dumneavoastră! Regula privind executarea după soluționarea cererii de suspendare este confirmată și de Curtea Constituțională. Primăria nu este proprietate privată”, a scris Gutnic pe rețele.

NM a solicitat comentarii de la purtătorul de cuvânt al Primăriei Chișinău și de la consiliera primarului Ion Ceban. Vom publica răspunsurile imediat ce le vom primi.

Amintim, Irina Gutnic a venit, în dimineața zilei de 19 octombrie la Primărie cu un executor judecătoresc pentru a-și relua atribuțiile de viceprimar. Reprezentanții municipalității i-au prezentat însă o nouă dispoziție semnată de Ion Ceban, potrivit căreia mandatul său încetează începând cu această zi.

Gutnic a numit decizia ilegală. Potrivit ei, încetarea mandatului poate fi decisă doar de Consiliul Municipal Chișinău. Ea a anunțat că își va continua activitatea chiar și fără birou și va primi cetățenii la ghișeul unic. Detalii – AICI.

În reacție, primarul Ion Ceban a acuzat, în aceeași zi, partidul de guvernare că ar încerca să îl înlăture ilegal din funcție și să preia controlul Primăriei. Ceban a precizat, totodată, că propunerea de numire și eliberare din funcție îi aparține exclusiv primarului: „Viceprimarii nu sunt aleși de cetățeni, sunt persoane politice și de încredere ale primarului”. Detalii – AICI.

Reamintim, Curtea de Apel Centru a suspendat pe 1 octombrie dispoziția din 11 mai prin care Ceban a revocat-o pe Gutnic. Decizia îi permite să își exercite provizoriu funcția până la soluționarea definitivă a dosarului privind anularea revocării.

Instanța a constatat „suspiciuni serioase și rezonabile” privind legalitatea dispoziției și a precizat că, pe durata suspendării, aceasta nu poate fi folosită pentru a o împiedica pe Gutnic să își exercite atribuțiile. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Андрей Мардарь / NewsMaker

NM Espresso: Moldova riscă să piardă €15 mln de la UE, Spînu a criticat-o pe Sandu, în Moldova sunt așteptate ploi

FMI și Tofan

Prim-ministrul Vasile Tofan s-a întâlnit cu un grup de experți ai Fondului Monetar Internațional (FMI), care a sosit la Chișinău într-o vizită de o săptămână pentru evaluarea situației economice.

În urma întâlnirii, Tofan a declarat că Guvernul mizează pe o „creștere economică durabilă” datorită investițiilor și sprijinului pentru afaceri.

Linia electrică Vulcănești–Chișinău

Moldova riscă să piardă €15 mln din Planul european de creștere în valoare de €1,9 miliarde, dacă linia electrică Vulcănești–Chișinău nu va fi pusă în funcțiune până în decembrie 2026. Termenele au fost deja amânate în repetate rânduri. Guvernul dă asigurări că, de această dată, se va încadra în termenul indicat de Bruxelles.

Reforma fiscală

Parlamentul a aprobat politica bugetar-fiscală pentru anul 2027, care prevede, în special, majorarea TVA pentru restaurante și hoteluri de la 8% la 12%, a impozitului pe dividende de la 6% la 8% și a impozitului pe venit pentru sectoarele financiar și de asigurări de la 12% la 18%. Potrivit estimărilor Ministerului Finanțelor, aceste măsuri vor aduce bugetului de stat suplimentar circa 5,1 miliarde de lei.

Iar de la 1 noiembrie 2026, coletele din străinătate cu o valoare de până la €150 vor începe să fie supuse unui TVA de 20% și unei taxe de 12 lei.

Uzine militare în Moldova

Uzinele militare din Moldova vor fi construite de antreprenori privați, nu de stat, a declarat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Pentru aceasta, autoritățile vor să atragă investitori străini. Potrivit ministrului, producția nu se va limita la drone, ci va include „echipamente, muniții și tot ceea ce ține de necesitățile forțelor armate”.

Grosu despre incidentele de pe Nistru

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, nu consideră încălcarea frontierei de către grănicerii ucraineni un motiv pentru o notă de protest. Potrivit lui, „grănicerii Ucrainei nu încalcă frontiera cu Moldova din lipsă de ocupație”: „Celor care au uitat puțin și au amnezie le amintesc că în Ucraina este război”.

Spînu i-a criticat pe toți

Fostul ministru al Infrastructurii și fostul vicepreședinte al PAS, Andrei Spînu, a criticat decizia președintei Maia Sandu de a-i numi pe Dorin Recean și Nicu Popescu emisarii săi speciali. Potrivit lui Spînu, asemenea funcții slăbesc instituțiile statului, deoarece în stat există deja structuri prevăzute de lege, responsabile de domeniile pe care Sandu le-a încredințat lui Recean și Popescu.

Spînu a criticat și compania de stat Energocom pentru că nu a cumpărat vara gaz la prețuri fixe. El nu înțelege „de ce, dacă au început să cumpere gaz în iulie, iar atunci erau prețuri rezonabile […] nu le-au fixat nici măcar prin contracte futures”. Lui Spînu îi este, de asemenea, „greu să înțeleagă de ce nu încercăm să încheiem un contract pe termen lung”.

Bălți

La Bălți, înmormântările s-ar putea scumpi de câteva ori: întreprinderea municipală „Direcția Reparații și Construcții Drumuri” a propus majorarea tarifelor pentru înhumare și alte servicii funerare. Primarul orașului, Alexandr Petkov, s-a pronunțat împotriva acestei decizii.

Proiectul NM ГОЛОСА / VOCI: corupția în Moldova

În noua ediție a proiectului ГОЛОСА / VOCI, NM a mers mai departe de Chișinău pentru a discuta cu locuitorii satelor moldovenești despre (in)egalitatea în fața legii și (ne)încrederea în instanțe. Detalii — în materialul „Noi înșine suntem cu toții corupți. Locuitorii satelor despre mită, conștiință și dreptate”.

Pe scurt

Președinta Maia Sandu va merge astăzi, pentru prima dată, în Ungaria, într-o vizită oficială, la invitația prim-ministrului Péter Magyar.

PAS a refuzat să includă pe ordinea de zi a Parlamentului inițiativa opoziției de a anula amendamentul declarat neconstituțional, care a permis numirea lui von Hebel în comisia de vetting.

Fermierii au amenințat din nou cu proteste cu utilizarea tehnicii agricole, dacă autoritățile nu vor prelungi până pe 30 octombrie licențierea importurilor de cereale și culturi oleaginoase din Ucraina.

SUA au alocat Moldovei un grant de 1,2 milioane de dolari pentru crearea unui centru de monitorizare și protecție împotriva amenințărilor cibernetice. Centrul va fi creat temporar în cadrul Moldtelecom.

În Moldova, serviciile de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin băncile licențiate din țară.

Într-o școală din Chișinău, un elev de 14 ani a fost rănit cu un cuțit la braț în timpul unui conflict între adolescenți și a fost transportat la spital. Poliția investighează incidentul.

Despre vreme: ploi, ploi

Potrivit prognozelor meteorologilor, astăzi, în Moldova, vor cădea ploi puternice. Cantitatea de precipitații poate fi cuprinsă între 15 și 49 de litri pe metru pătrat.

Ce va fi astăzi, 23 octombrie:

  • 10:00 — Ședința ANRE.
  • 11:00 — Ședința CEC.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Cutremur în România, resimțit și în Republica Moldova. Ce magnitudine a avut?⚡️⚡️⚡️

Un cutremur cu magnitudinea de 4,0 s-a produs în noaptea de 23 octombrie, la ora 01:00, în zona seismică Vrancea din România. Seismul a fost resimțit și pe teritoriul Republicii Moldova, potrivit Institutului de Geologie și Seismologie.

Conform datelor preliminare actualizate, cutremurul a fost înregistrat la ora locală 01:00:35, iar focarul s-a aflat la o adâncime de 140 de kilometri. Inițial, magnitudinea fusese estimată la 4,1, iar adâncimea – la 85,1 kilometri.

Institutul îndeamnă persoanele care au simțit cutremurul să completeze chestionarul AICI, pentru a contribui la evaluarea modului în care seismul a fost resimțit.

Amintim că un alt cutremur, cu magnitudinea de 4,8, s-a produs luni, 19 octombrie, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, România. Și acel seism a fost resimțit pe teritoriul Republicii Moldova, potrivit Institutului de Geologie și Seismologie. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
stopfals.md

Cum a fost transformată o posibilă colaborare medicală cu Ucraina într-o campanie de dezinformare. Investigație StopFals

Mai multe canale de Telegram și site-uri din Rusia și Republica Moldova au răspândit informații potrivit cărora autoritățile de la Chișinău ar fi decis să finanțeze din bugetul de stat tratamentul militarilor ucraineni. În realitate, autoritățile doar au discutat posibilitatea unui proiect comun de tratare și reabilitare a veteranilor ucraineni, iar sursele de finanțare nu au fost stabilite, scrie StopFals.md.

Informațiile au fost răspândite începând cu 7 octombrie, în contextul unei petiții online împotriva tratamentului militarilor ucraineni în instituțiile medicale din Republica Moldova. Mai multe publicații au prezentat petiția drept o expresie a nemulțumirii generale a populației, deși pe pagina acesteia nu este indicat numărul total al semnatarilor. Prin urmare, nu există date care să demonstreze că inițiativa reflectă un protest în masă.

Autorul petiției, identificat drept Vasile Ceban, s-a prezentat ca operator de utilaje agricole la compania MolSalvia SRL. Totuși, compania a declarat pentru StopFals.md că acesta nu este angajatul lor.

Ce au discutat autoritățile din Moldova și Ucraina

Pe 21 septembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, s-a întâlnit cu ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Păun Rohovei. Cei doi au discutat posibilitatea lansării unui proiect comun pentru tratarea și reabilitarea fizică și psihologică a veteranilor ucraineni de război în instituțiile medicale din Republica Moldova.

Inițiativa ar putea include recuperare postoperatorie, protezare și tratamentul rănilor provocate de explozii. Ministerul Sănătății a precizat că proiectul trebuie analizat în funcție de necesitățile medicale și de capacitățile sistemului național de sănătate.

„Cu referire la aspectele de finanțare, va fi necesară o analiză separată a oportunităților disponibile, inclusiv a posibilităților de a atrage asistența partenerilor internaționali”, au menționat reprezentanții instituției.

Ministerul a subliniat că eventualele măsuri de sprijin nu trebuie să afecteze accesul pacienților din Republica Moldova la servicii medicale și de reabilitare.

O campanie mai amplă de dezinformare

Potrivit StopFals.md, informațiile despre petiție au apărut după alte afirmații neconfirmate potrivit cărora Republica Moldova ar urma să devină un centru medical și logistic pentru armata ucraineană, inclusiv prin crearea unor centre medicale și asamblarea dronelor.

Pe 1 octombrie, reprezentantul Rusiei la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Dmitrii Poleanski, a făcut declarații similare despre presupuse planuri de creare a unor centre medicale pentru militarii ucraineni în Republica Moldova. StopFals.md susține că aceste afirmații nu au fost probate și se înscriu în narațiuni pro-Kremlin despre presupusa militarizare a țării și atragerea ei în război.

Printre sursele care au distribuit informațiile despre petiție se numără agențiile rusești RIA Novosti și Sputnik, precum și publicațiile Canal 5, Комсомольская правда в Молдове și eNewsmd, pe care StopFals.md le asociază cu răspândirea unor informații manipulatorii.

Potrivit analizei, discuțiile reale despre cooperarea moldo-ucraineană în domeniul sănătății au fost prezentate drept o decizie deja luată de a cheltui bani publici pentru militarii ucraineni, în detrimentul pacienților moldoveni, deși finanțarea și condițiile unui eventual proiect nu au fost încă stabilite.

Tudor Mardei | NewsMaker

Vot final: Parlamentul a adoptat politica fiscală pentru 2027. Ce taxe se modifică

Parlamentul a adoptat în lectura a doua, pe 22 octombrie, politica fiscală și vamală pentru anul 2027. Documentul prevede majorarea TVA pentru sectorul HoReCa de la 8% la 12%, creșterea impozitului pe dividende de la 6% la 8% și introducerea TVA pentru coletele comandate din străinătate, cu o valoare de până la 150 de euro. Potrivit Ministerului Finanțelor, măsurile ar urma să aducă venituri suplimentare de aproximativ 5,1 miliarde de lei la bugetul public.

Una dintre modificări vizează consumul casnic de energie. Începând cu 1 aprilie 2027, primii 150 kWh de electricitate consumați lunar la fiecare loc de consum vor fi scutiți de TVA, iar pentru consumul care depășește acest plafon se va aplica cota standard de 20%. În cazul gazelor naturale, TVA de 8% va fi aplicat pentru primii 150 de metri cubi consumați lunar de gospodării, iar volumul suplimentar va fi impozitat cu cota standard.

Politica fiscală prevede și majorarea unor scutiri de impozit pe venit pentru persoanele fizice. Scutirea personală va crește de la 29 700 la 40 020 de lei anual, iar pentru anumite categorii de cetățeni, inclusiv persoanele cu dizabilități din copilărie, va ajunge la 46 680 de lei. Scutirea anuală pentru fiecare persoană întreținută va crește de la 9 900 la 11 040 de lei.

În același timp, agricultorii vor continua să achite TVA de 8% pentru cereale până la sfârșitul anului 2027, după ce Guvernul a renunțat la majorarea cotei la 12%. TVA de 8% va fi menținut și pentru produsele alimentare de bază, precum pâinea, laptele, ouăle, fructele și legumele proaspete.

Ce taxe vor crește

Din 2027, TVA pentru restaurante, hoteluri și servicii de catering va crește de la 8% la 12%. Aceeași cotă va fi aplicată producției din zootehnie, fitotehnie și horticultură, precum și gutuilor și coacăzelor.

Impozitul pe venit pentru activitățile financiare și de asigurări va crește la 18%, față de cota de 12% aplicată anterior. Totodată, acciza la produsele din tutun va crește cu 20%, iar la motorină – tot cu 20%. Pentru majoritatea celorlalte categorii de mărfuri accizabile, majorarea va fi de 10%.

Vor fi introduse și accize pentru lichidele fără nicotină, băuturile energizante, unele băuturi nealcoolice cu zahăr sau îndulcitori și articolele pirotehnice.

O altă măsură prevede că, de la 1 noiembrie 2026, coletele comandate din străinătate, cu o valoare de până la 150 de euro, vor fi supuse TVA de 20% și unei taxe fixe de 12 lei pentru fiecare colet. Până acum, acestea beneficiau de scutire.

De asemenea, proprietățile imobiliare cu destinație locativă a căror valoare depășește patru milioane de lei vor fi impozitate cu o cotă de 0,8%.

Amendamentele opoziției, respinse

Înaintea votului final, deputații din opoziție au înaintat aproximativ 70 de amendamente, însă propunerile lor nu au fost susținute de majoritatea parlamentară, transmite Moldova 1.

Socialistul Petru Burduja a propus un impozit special de 25% pentru băncile comerciale și companiile care furnizează energie electrică și gaze naturale. Acesta a argumentat că veniturile suplimentare ar putea fi folosite pentru a reduce povara asupra consumatorilor.

Deputata Liliana Iaconi, din fracțiunea Blocului „Alternativa”, a cerut majorarea scutirilor fiscale pentru familii și creșterea plafonului de electricitate scutit de TVA de la 150 la 200 kWh pentru gospodăriile care folosesc exclusiv energia electrică pentru gătit. Potrivit acesteia, măsura ar fi vizat aproximativ 47 000 de familii. Propunerile sale au fost respinse.

Deputatul Ion Chicu a propus majorarea impozitului pe venit pentru bănci la 24%, în loc de 18%, precum și limitarea creșterii anuale a accizei la motorină la 10%, față de 20% prevăzut în proiect. Nici aceste amendamente nu au fost acceptate.

Potrivit Ministerului Finanțelor, din cele 5,1 miliarde de lei estimate ca venituri suplimentare la buget, aproximativ 820 de milioane de lei ar urma să provină din impozitul pe venit și taxa de viciu, 1,6 miliarde de lei din TVA și 2,7 miliarde de lei din accize.

Majoritatea prevederilor politicii fiscale și vamale vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027, în timp ce măsurile privind TVA pentru consumul casnic de electricitate și gaze naturale se vor aplica de la 1 aprilie 2027.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: