Imagine simbol/digi24.ro

Școlile și grădinițele din Chișinău își reiau activitatea în regim normal din 27 ianuarie

Începând de mâine, 27 ianuarie, toate instituțiile educaționale din municipiul Chișinău revin la regim normal de activitate, conform programului stabilit. Anunțul a fost făcut de Primăria municipiului Chișinău, prin intermediul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport. Astfel, instituțiile de educație timpurie, primară și secundară (clasele I–XII) își vor relua integral procesul educațional.

„Decizia a fost adoptată în urma evaluării situației din teritoriu și a condițiilor de siguranță, realizată împreună cu serviciile specializate ale Primăriei municipiului Chișinău”, se arată în comunicatul municipalității.

În acest context, directorii școlilor și grădinițelor sunt îndemnați să asigure desfășurarea procesului educațional în condiții stricte de siguranță și să verifice, înainte de începerea activităților, starea căilor de acces, a curților și a spațiilor adiacente instituțiilor.

Totodată, este recomandată întreprinderea unor măsuri imediate de prevenire a oricăror riscuri pentru elevi și personal, monitorizarea permanentă a situației din instituții și raportarea fără întârziere a oricărui impediment sau risc către fondator.

Părinții sunt rugați să manifeste o prudență sporită la deplasarea copiilor către și dinspre instituțiile de învățământ.

Reprezentanții Primăriei au precizat că orice modificare va fi comunicată prompt prin intermediul canalelor oficiale, iar siguranța copiilor și buna desfășurare a procesului educațional rămân o prioritate pentru autoritățile municipale.

Precizăm că, pentru data de 26 ianuarie, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, au fost operate modificări în desfășurarea procesului educațional în mai multe instituții de învățământ primar și secundar din țară. Astfel, 129 de instituții au organizat procesul educațional în regim online, 29 de instituții au activat în format mixt, cu prezență fizică și online, iar 174 de instituții vor recupera orele ulterior. Totodată, 841 de instituții de învățământ și-au desfășurat activitatea în regim normal, cu prezență fizică.

Amintim că, în contextul condițiilor meteorologice dificile, generate de polei, Ministerul Educației și Cercetării a recomandat instituțiilor de învățământ și organelor locale de specialitate din domeniul educației să evalueze situația specifică fiecărei școli și să decidă, pentru ziua de 26 ianuarie 2026, dacă este necesară aplicarea unui regim special de desfășurare a lecțiilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker/ foto simbol

Partidul Schimbării, PSRM și independenți: cine a câștigat alegerile locale noi din 1 noiembrie? Rezultate preliminare

În urma alegerilor din 1 noiembrie, patru localități și-au ales primarii din primul tur, potrivit rezultatelor preliminare. Este vorba de candidați ai PSRM, ai „Partidului Schimbării” și doi candidați independenți. În satul Novosiolovca, raionul Taraclia, deși candidatul PSRM, singurul înscris în cursă, a obținut toate voturile (100%), participarea la vot a fost sub pragul necesar pentru validarea scrutinului. La alegerile pentru Consiliul local Tomai, PSRM a acumulat 53,91% din voturi. În ceea ce privește rezultatele referendumului din satul Delacău, 96,11% dintre participanți au votat pentru interzicerea schimbării destinației terenurilor în scopul exploatării resurselor minerale.

Rezultatele referendumului din satul Delacău

În satul Delacău, raionul Anenii-Noi, a avut loc un referendum local de consultare a cetățenilor privind exploatarea resurselor minerale utile din perimetrul intravilanului localității. Localnicii au fost chemați să răspundă cu „DA” sau „NU” la următoarea întrebare: „Susțineți interzicerea schimbării destinației terenurilor din limitele administrative ale satului Delacău în scopul exploatării resurselor minerale pe o distanță mai mică de 1 km de la hotarul perimetrului intravilanului satului Delacău?”.

Conform rezultatelor preliminare, 568 de localnici (96,11%) au votat „DA”, iar 23 (3,89%) au votat „NU”. Potrivit CEC, în cazul referendumului local decizia se consideră adoptată dacă pentru ea au votat majoritatea cetățenilor care au participat la scrutin.

Rezultatele alegerilor locale noi pentru consiliul local al satului Tomai

În satul Tomai, UTA Găgăuzia, locuitorii au ieșit la vot pentru a alege o nouă componență a consiliului local. Conform rezultatelor preliminare, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), unica formațiune politică înscrisă în cursa electorală, a obținut 621 de voturi (53,91%). Aceasta este urmată de candidații independenți Iuri Berber – cu 77 de voturi (6,68%), Igor Topciu – cu 76 de voturi (6,60%), Ivan Nedov – cu 54 de voturi (4,69%) și Fiodor Topciu – cu 50 de voturi (4,34%). În total, la alegeri au participat 14 candidați independenți.

Rezultatele alegerilor locale noi pentru funcția de primar 

Conform rezultatelor preliminare, în orașul Costești, raionul Rîșcani, cele mai multe voturi le-a obținut candidata Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Elona Zuza – 787 (69,83%). Pe locul al doilea s-a clasat candidatul „Partidul Nostru”, iar pe locul al treilea – candidatul Partidului „Democrația Acasă”.

În satul Chirsova, UTA Găgăuzia, cele mai multe voturi le-a obținut candidatul independent Serghei Sapunji – 1 247 (54,50%). În total, în cursa electorală au participat patru candidați independenți.

În satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, cele mai multe voturi le-a obținut candidatul „Partidul Schimbării”, Andrei Arhirii – 413 (70,12%). Acesta a fost urmat de candidata Partidului „Democrația Acasă” și de candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.

În satul Cairaclia, raionul Taraclia, cele mai multe voturi le-a obținut candidata independentă Marta Chemencedji – 458 (82,23%). Pe locul al doilea s-a clasat un alt candidat independent, urmat de candidatul PSRM și de un al treilea candidat independent.

În satul Novosiolovca, raionul Taraclia, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Vasili Sacalî, fiind singurul participant la scrutin, a obținut 236 de voturi (100%). Menționăm că, potrivit datelor CEC, la scrutin au participat 236 alegători (22,65%). Comisia a precizat anterior că, în conformitate cu prevederile Codului electoral, alegerile locale noi sunt considerate valabile dacă la ele au participat cel puțin 1/4 din numărul de persoane înscrise în listele electorale. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: