Андрей Мардарь / NewsMaker

Secretarul CEC: Deja se cunoaște când vor fi alegerile locale din 2023

Deja se cunoaște când vor avea loc alegerile locale generale în Republica Moldova. Acestea vor fi organizate în ultima duminică din luna octombrie sau prima duminică din luna noiembrie 2023. Declarațiile au fost făcute de secretarul Comisiei Electorale Centrale (CEC) Alexandru Berlinschii. 

La emisiunea „Puterea a Patra” de la N4, secretarul Comisiei a spus că în noul Cod Electoral, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2023, este fixată ziua când se vor organiza alegerile locale generale.

„Și aici ne referim la ultima duminică din luna octombrie sau prima duminică din luna noiembrie. Deja se cunoaște când vor fi alegerile”, a comunicat Berlinschii.

El a precizat că data exactă urmează să fie fixată printr-o hotărâre a CEC cu cel puțin 70 de zile până la ziua alegerilor.

„În luna august vom cunoaște în care duminică se vor organiza alegerile. Vor fi pe 29 octombrie sau 5 noiembrie 2023”, a conchis secretarul Comisiei.

***

Amintim că în cadrul ședinței plenare din 8 decembrie Proiectului Codului electoral al Republicii Moldova a fost votat în lectură finală.

Printre principalele prevederi ale Codului Electoral

  • Pot fi organizate alegeri timp de 2 zile în diasporă când există motive întemeiate.
  • Se modifică modul de numire a membrilor CEC: Președintele numește un (1)  membru; Guvern – 1;  CSM – 1, Parlament – 4 (majoritate – 2, opoziție – 1, societate civila – 1).
  • Sistemul electoral și modalitatea de constituire a circumscripțiilor nu vor putea fi modificate decât cu cel puțin 1 an înainte de scrutinul național;
  • Se exclude interdicția în privința concurenților electorali de a folosi  în campania electorală de a folosi în materialele și acțiunile sale de agitație electorală, simboluri de stat ale RM, personalități istorice deoarece este neproporțională libertății de expresie;
  • Alegeri pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova: suplinirea condițiilor pentru ocuparea funcției invocate cu deținerea studiilor necesare și stabilirea unui mecanism de verificare a cunoașterii limbii române

Transparentizarea finanțării campaniilor electorale: 

  • facilitarea deschiderii gratuite a conturilor cu mențiunea Fond Electoral”
  • competitorii urmează să raporteze săptămânal, în format electronic, toate tranzacțiile efectuate cu anexarea documentelor confirmative,
  • limitarea posibilității efectuării donațiilor în numele unor terți, prin plafonarea donațiilor la suma venitului anual al donatorului înregistrat pentru anul calendaristic precedent, și virarea în bugetul de stat a sumelor primite peste plafoanele permise de lege și sancționarea contravențională a donatorilor care comit astfel de abateri;

Alegeri locale: 

  • validarea mandatelor aleșilor locali se va face de consiliile electorale de circumscripție și nu de către instanțele judecătorești
  • revizuirea vârstei necesare pentru a candida la funcția de primar: de la 25 la 23 ani
  • revizuirea condiției privind studiile necesare pentru ocuparea funcției de demnitate publică
  • numărul mandatelor de consilieri se va stabili în baza Registrului de stat al populației și nu în baza datelor statistice;

Referendumul:

  • reducerea numărului de cetățeni pentru inițierea referendumurilor republicane legislative sau consultative. Astfel, în loc de 200 mii cum este în prezent, vor putea iniția referendumuri republicane legislative sau consultative 100 mii cetățeni ai RM din orice unitate administrativ-teritorială

Proiectul a fost votat în prima lectură la ședința plenară din 28 iulie, iar în lectura a doua pe 1 decembrie. Documentul a fost susținut de 54 și 55 de deputați.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

psrm.md

„Salutări pentru Iașa, Mișa, Dima și Vlad”: O deputată socialistă acuză corupție la ASP și îi cere lui Tofan să îl demită pe Eșanu. Reacție

Deputata PSRM Ala Ursu-Antoci i-a cerut public premierului desemnat, Vasile Tofan, să nu îl mențină pe Mircea Eșanu la conducerea Agenției Servicii Publice (ASP). Parlamentara îl acuză pe Eșanu de management defectuos și susține că, sub conducerea acestuia, ar fi fost tolerate scheme de corupție în procesul de examinare pentru obținerea permiselor de conducere. Solicitată de NewsMaker să comenteze acuzațiile, ASP le-a respins și le-a calificat drept „jocuri politice”.

Ce a declarat deputata

În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 15 iulie, Ala Ursu-Antoci a declarat că în procesul de examinare a candidaților pentru obținerea permiselor de conducere din cadrul ASP ar exista scheme de corupție.

Potrivit deputatei, unii candidați ar fi respinși intenționat pentru a fi determinați să plătească mită. Totodată, aceasta susține că locurile pentru programarea la examenul practic ar fi comercializate ilegal, inclusiv prin intermediul unor canale de Telegram, pentru sume cuprinse între 500 și 1.500 de lei. Parlamentara a declarat, de asemenea, că sistemul de programare online ar permite blocarea artificială a locurilor disponibile și a acuzat conducerea ASP că ar tolera aceste practici.

Deși a declarat că a venit în fața presei „cu nume, prenume, denumiri de subdiviziuni, raioane și taxe”, Ala Ursu-Antoci nu a făcut publice decât câteva prenume: „Din respect față de acești indivizi, astăzi mă voi rezuma doar la a transmite salutări pentru Iașa, Mișa, Dima și Vlad. Sper că m-ați înțeles”, a spus deputata.

În acest context, parlamentara i-a cerut premierului desemnat, Vasile Tofan, să nu îl mențină „sub nicio formă” pe Mircea Eșanu în fruntea Agenției Servicii Publice.

„Executivul pe care îl veți conduce are datoria legală și morală de a începe cu un mesaj tranșant de toleranță zero față de managementul eșuat, nepotismul de cadre și amatorismul cronic. Păstrarea actualei conduceri a Agenției Servicii Publice ar însemna că noul Cabinet de miniștri își asumă direct fabricile de bani din birouri, protejarea averilor nejustificate și degradarea securității rutiere”, a declarat Ala Ursu-Antoci.

Cum răspunde ASP

Solicitată de NewsMaker pentru o reacție, Agenția Servicii Publice a declarat că nu comentează declarațiile politice făcute de reprezentanții opoziției și a respins acuzațiile lansate de deputata PSRM. Instituția susține că își va continua activitatea și că nu se va lăsa atrasă în „jocuri politice de prost gust”.

„ASP nu comentează declarațiile politice făcute de reprezentanții unui partid din opoziție care se confruntă, la rândul său, cu mari probleme de integritate. Instituția noastră refuză categoric să se lase atrasă în jocuri politice de prost gust. ASP își va continua activitatea și va depune toate eforturile pentru ca cetățenii Republicii Moldova să aibă parte de servicii publice moderne, transparente și de înaltă calitate”, precizează instituția.

Agenția sugerează că nemulțumirile exprimate public de deputata socialistă ar putea veni, de fapt, din partea unor foști angajați ai ASP care ar fi fost prinși cu „nereguli grave” în procesul de examinare și care, potrivit instituției, „în loc să răspundă în fața legii, și-au găsit rapid protecția sub „umbrela” ocrotitoare a PSRM”.

În același timp, ASP susține că în ultimii ani, în urma sesizărilor depuse chiar de instituție și în colaborare cu organele de drept, au fost documentate zeci de cazuri de corupție în procesul de examinare auto. Potrivit agenției, aproximativ 50 de examinatori auto au fost concediați în urma anchetelor de serviciu.

„Cu toate acestea, constatăm cu îngrijorare că, până în prezent, nici unul dintre cazurile de fraudare a examenelor auto nu s-a finalizat cu o sentință de condamnare emisă de către instanțele de judecată. Așteptăm și noi, alături de întreaga societate, ca instituțiile de justiție să-și facă datoria. ASP nu încurajează sub nicio formă corupția și va continua ferm procesul de curățare a sistemului de cei, care sunt corupți și care lasă o umbră de îndoială asupra activității întregii instituții”, mai transmite Agenția.

În context, ASP dă asigurări că este deschisă oricăror controale din partea organelor competente și îi cere deputatei să prezinte autorităților competente eventualele probe pe care le deține, dacă acuzațiile sale sunt susținute de „dovezi concrete de corupție, nu doar discursuri de tribună”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: