screenshot

Secția de copii a spitalului din Nisporeni a fost închisă temporar, după ce o mamă a filmat gândaci într-un salon

Activitatea secției pentru copii a spitalului din Nisporeni a fost suspendată, după ce în spațiul public au apărut imagini cu condițiile sanitare dezastruoase din cadrul acesteia. De asemenea, directoarea instituției medicale a depus cerere de demisie. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Emil Ceban, într-o postare pe Facebook publicată pe 16 februarie.

Emil Ceban a menționat că controlul efectuat de Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Consiliul Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate la spitalul din Nisporeni a confirmat „existența unor nereguli privind respectarea normelor sanitaro-igienice, precum și organizarea proceselor interne”.

Activitatea secției vizate în imaginile apărute în spațiul public a fost sistată temporar, până la remedierea integrală a deficiențelor și asigurarea unor condiții conforme pentru pacienți”, a comunicat oficialul.

Potrivit ministrului, au fost dispuse o serie de recomandări privind remedierea urgentă a problemelor legate de infrastructură, instalații, gestionarea deșeurilor medicale, respectarea regimului sanitaro-antiepidemic și organizarea corectă a documentației obligatorii.

De asemenea, Emil Ceban a declarat că directoarea instituției medicale a fost eliberată din funcție în baza cererii de demisie.

În 2026 sunt planificate investiții de aproape 9 milioane de lei din bugetul de stat. Investițiile sunt indispensabile, însă ele nu pot substitui responsabilitatea managerială. Siguranța pacienților și a personalului medical trebuie să fie prioritatea de bază a fiecărui manager”, a menționat acesta.

Totodată, Ceban a adăugat că își propune să ajungă în cât mai multe instituții medicale din țară pentru a „evalua direct” condițiile. „Acolo unde vor fi identificate probleme similare, deciziile vor fi ferme”, a spus el.

Amintim că, pe 11 februarie, o mamă a publicat imagini video cu situația din secția pentru copii a spitalului din Nisporeni. Acestea au surprins saltele murdare, podeaua deteriorată, gândaci și băi nefuncționale.

Ulterior, Emil Ceban a anunțat pe Facebook că a solicitat intervenția Consiliului Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate și a Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Podișul Nord Dobrogean/imagine simbol

Cinci păsări protejate, găsite moarte la un iaz din Rîșcani. Un cocostârc negru, care a traversat patru țări, a fost împușcat

Cinci păsări din două specii protejate au fost găsite moarte în apropierea unui lac de la marginea satului Pîrjota, raionul Rîșcani. Printre ele se afla un cocostârc negru de doar trei luni și jumătate, monitorizat prin GPS de ornitologi din Estonia. Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii (SPPN) a comunicat miercuri, 16 septembrie, că păsările prezentau urme de împușcare, iar în apropierea cocostârcului a fost găsit un cartuș de alice.

Cocostârcul, numit Lembe, își începuse prima migrație spre Africa și ajunsese în Republica Moldova la începutul lunii septembrie. Pe 6 septembrie, la ora 20:38, transmițătorul GPS a indicat că pasărea nu se mai deplasa. După ce ornitologii estonieni au alertat SPPN, voluntarii organizației au mers la coordonatele transmise și au găsit pasărea moartă.

În același loc au fost găsiți și patru lopătari morți. Atât cocostârcul negru, cât și lopătarul sunt specii incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova.

Potrivit SPPN, examinarea radiologică și necropsia au arătat că cocostârcul negru avea răni penetrante la nivelul craniului, fracturi ale ambelor aripi și alte traumatisme. Raportul veterinar indică drept cauză a morții rănile provocate de două alice care au penetrat craniul și au provocat hemoragii cerebrale masive, precum și șocul traumatic provocat de multiplele leziuni.

În acest caz avem o succesiune de elemente care nu pot fi ignorate: un cocostârc negru urmărit prin satelit își întrerupe brusc migrația, este găsit mort împreună cu alte patru păsări, la fața locului este identificat un cartuș de alice, iar necropsia documentează răni multiple provocate de alice care au intrat și au ieșit din corpul păsării și au produs fracturi și hemoragii cerebrale masive”, a menționat SPPN.

Organizația a cerut autorităților să stabilească dacă păsările au fost victimele unei acțiuni ilegale de vânătoare și să identifice persoanele responsabile. SPPN a solicitat și revizuirea legislației privind vânătoarea, inclusiv revenirea la data de 15 octombrie pentru începerea sezonului de vânătoare la speciile acvatice, în loc de 15 august, termenul prevăzut în prezent.

Lembe a început prima sa migrație spre Africa pe 19 august, după ce fusese echipat cu transmițătorul GPS. A traversat Letonia, Lituania, Belarus și Ucraina înainte de a ajunge în Republica Moldova.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Ministerul Mediului, însă, deocamdată, nu am primit un răspuns.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: