Andrei Mardari / NewsMaker

Șefa USAID, Samantha Power: SUA trebuie să sprijine Republica Moldova, supusă șantajului rusesc

Riscurile de securitate la adresa Republicii Moldova în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, precum și posibilitățile de a sprijini Chișinăul în acest context, au fost discutate, pe 18 mai, de Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților din SUA. Prezentă la ședință, șefa Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAD), Samantha Power, a remarcat că Moldova are nevoie, în primul rând, de securitate energetică. Oficiala și-a exprimat speranța că Statele Unite vor fi alături de autoritățile de la Chișinău în aceste demersuri.

Șefa USAID a fost abordată, în cadrul ședinței, de membrul Comisiei Michael Lawler. Politicianul a declarat că s-a întâlnit recent cu președinta Maia Sandu și că a fost impresionat de progresele înregistrate de Moldova în ultimii ani.

„Sub conducerea președintei Maia Sandu, Moldova în scurt timp a înregistrat progrese semnificative în lupta împotriva corupției și implementarea reformelor, integrarea europeană și cooperarea cu Statele Unite. Este extrem de important să menținem și să ne consolidăm relațiile cu Moldova pentru a contracara agresiunea rusă”, a spus politicianul american, după care a întrebat-o pe șefa USAID ce altceva ar putea face Statele Unite pentru a susține economia Republicii Moldova și a dezvolta cooperarea cu autoritățile locale.

Ca răspuns, Power a subliniat că Moldova este supusă șantajului energetic din partea Rusiei, ceea ce o face vulnerabilă în acest sens. Potrivit șefei USAID, este extrem de important să se elaboreze și să fie susținut un plan de securitate energetică pentru țara noastră.

„Evident, acest lucru va dura ani de zile și sper că SUA vor sprijini autoritățile actuale la fiecare pas”, a adăugat ea.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Năsui, despre economia R. Moldova: „Va exploda în momentul în care intrați în UE”

Noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, a descris economia Republicii Moldova drept una „cu mult potențial”, care „va exploda” în momentul în care țara va intra în Uniunea Europeană. Declarațiile au fost făcute la ediția din 3 septembrie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

În timpul emisiunii, Claudiu Năsui a declarat că Republica Moldova este mai avansată decât România în anumite domenii, inclusiv în ceea ce privește digitalizarea. „Dezavantajul mare al Republicii Moldova față de România e că nu e parte din Uniunea Europeană și lucrul acesta are consecințe și se vede”, a adăugat ministrul.

Solicitat să comunice ce știe despre economia Republicii Moldova într-o singură frază, Năsui a spus: „O economie cu mult potențial și care va exploda în momentul în care intrați în Uniunea Europeană”.

„Direcția trebuie să fie aceasta – de a reduce risipa și de transparentiza lucrurile. Aici, cred că Republica Moldova are un potențial economic imens. (…) În momentul în care toate țările din Europa de Est când au intrat în Uniunea Europeană, dezvoltarea s-a văzut”, a comunicat Năsui. Întrebat unde vede risipa, noul ministru a spus: „Eu nu pot să mă pronunț pe tot, dar pe partea de Minister al Economiei, în cazul companiilor de stat nu poți să nu vezi pierderile. (…) Ele există și există de decenii”.

***

Amintim că, pe 28 august, Claudiu Năsui a depus jurământul de învestire în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Ceremonia a avut loc la Președinție, în prezența șefei statului, Maia Sandu, și a premierului, Vasile Tofan. Tot atunci a depus jurământul și Eugeniu Osmochescu – în funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Detalii AICI. În aceeași zi, Năsui a spus că vrea să facă din Republica Moldova „cea mai primitoare țară pentru antreprenoriat din lume”. Detalii AICI

Despre faptul că Osmochescu va prelua funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, iar Nasui, deputat USR în Parlamentul României, funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, premierul Vasile Tofan a anunțat pe 25 august. Detalii AICI. La scurt timp, Claudiu Nasui a declarat că a ales să răspundă invitației lui Vasile Tofan de a se alătura Guvernului Republicii Moldova și că acest pas presupune să renunțe la mandatul de deputat în Parlamentul României. În aceiași zi, președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care i-a acordat lui Claudiu Năsui cetățenia Republicii Moldova.

Propunerea lui Claudiu Năsui pentru funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova a generat un val de reacții în spațiul public. Detalii AICI. Premierul Vasile Tofan a comentat și reacțiile apărute, inclusiv întrebările de ce pentru funcție nu a fost ales un cetățean din Republica Moldova. Oficialul a spus că autorităților le este dificil să găsească persoane dispuse să ocupe funcții importante în stat, inclusiv cele de ministru sau șef de agenție. Potrivit premierului, la concursurile organizate pentru astfel de poziții nu sunt depuse multe candidaturi. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: