CNA

Șeful CNA se plânge pe colaborarea cu Procuratura. Deputat PAS: „Se adună tot mai multe întrebări”

Șeful Centrului Naționale Anticorupție (CNA), Iulian Rusu, se arată nedumerit de relațiile „neclare” dintre instituția pe care o conduce și Procuratura Anticorupție și cea Generală. Oficialul susține că colaborarea dintre cele trei instituții ale statului s-ar fi deteriorat în ultima perioadă, după ce colegii săi de la procuratură ar fi dat prioritate cazurilor de corupție mică, în defavoarea celor de rezonanță. În reacție, deputatul PAS Dan Perciun a declarat că, urmare a declarațiilor făcute de Rusu, s-ar acumula „tot mai multe întrebări” la activitatea procurorilor. Mai mult, parlamentarul nu a exclus că Dragalin și Munteanu ar putea fi chemați la raport în plen, în acest context.    

„Relațiile cu PA și PG sunt neclare în ultima vreme. Ele au fost bune, dar în ultima perioada de timp chiar sunt neclare și eu sunt nedumerit de ce sunt neclare. Aș vrea să fie în continuare bune, în special atunci când noi discutăm despre dosare de rezonanță și când noi propunem investigarea de spălarea de bani în valoare de sute de milioane de lei, unde nu se vede bănuială rezonabilă, și în schimb atunci când se găsește un medic prăpădit care ia 500 de lei pentru servicii medicale, da, nu este nicio problemă, se găsesc de toate – și camere de supraveghere, și interceptare. Asta este modalitatea de utilizare a resurselor noastre limitate? Eu nu cred”, a declarat Iulian Rusu.

Oficialul susține că cele trei instituții ar trebui să se concentreze, de fapt, pe cele mai importante cauze, de  rezonanță și de impact pentru oameni. Rusu a venit și cu un apel către colegii săi: „Să avem vână atunci când ne ocupăm de astfel de cauze”, a declarat el.

La rândul său, deputatul PAS Dan Perciune a menționat că declarațiile șefului CNA trezește întrebări cu privire la activitatea celor două procuraturi. Parlamentarul susține că, pentru mai multe informații, în plenul Parlamentului ar putea fi invitați inclusiv procurorul general și șefa PA, Veronica Dragalin.

„Se acumulează tot mai multe întrebări la activitatea Procuraturii Anticorupție. Atunci când CNA-ul consideră că dosarul „Hotelul Național” este o rușine și este tratat superficial de Procuratura Anticorupție – apar mari semne de întrebare. Cred că după audierea în plen a directorului CNA de azi, ar fi bine să avem o discuție în plen și cu Procurorul General și șefa Procuraturii Anticorupție”, a declarat Dan Perciun.

NM a contactat pentru o reacție reprezentanții Procuraturii Generale și pe cei ai Procuraturii Generale. Până la publicarea știrii, însă, niciuna din instituțiile vizate nu au dat curs solicitării redacției.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Dorin Junghietu

A patra amânare. Linia electrică Vulcănești-Chișinău, care urma să fie lansată pe 27 august, încă nu este gata

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat, pe 21 august, că darea în exploatare a Liniei electrice Vulcănești-Chișinău este amânată. Potrivit oficialului, la Stația electrică Chișinău, parte a proiectului, a fost identificată o defecțiune la unul dintre transformatoarele de curent. Junghietu a precizat că echipamentul defect a fost returnat la fabrica producătorului din Spania pentru remediere, iar acesta va efectua și verificări suplimentare, care vor dura câteva săptămâni. Menționăm că, potrivit ultimului termen anunțat, Linia electrică urma să fie dată în exploatare pe 27 august, de Ziua Independenței Republicii Moldova.

Junghietu a spus că, pe 21 august, a fost la Stația Electrică Chișinău, parte a proiectului Liniei electrice Vulcănești–Chișinău 400kV, unde a avut o discuție cu contractorul.

„În timpul instalării echipamentului conex a fost identificată o defecțiune la unul dintre transformatoarele de curent. Acesta nu face parte din infrastructura de bază a stației precum sunt autotransformatoarele, sistemele de protecție, automatizare și control, care reprezintă practic nucleul stației, însă asigură conexiunea cu rețeaua de 330 kV și, în lipsa lui, energizarea integrală a liniei și exploatarea comercială a proiectului sunt imposibile. Echipamentul defectuos a fost întors la fabrica producătorului din Spania pentru remedierea defecțiunilor. În timpul dezasamblării, producătorul a decis efectuarea unor verificări suplimentare, care vor dura câteva săptămâni, împreună cu remedierea defecțiunilor”, a comunicat Junghietu.

Potrivit ministrului, din cauza acestor întârzieri, darea în exploatare a Liniei electrice Vulcănești-Chișinău este amânată până la înlăturarea defecțiunilor, desfășurarea tuturor procedurilor de recepție a lucrărilor și testarea echipamentelor.

„Subliniez: nerespectarea angajamentelor asumate și a termenelor pentru darea în exploatare a proiectului comunicate de contractor este inadmisibilă. În același timp, orice problemă tehnică identificată trebuie soluționată cu maximă responsabilitate, în cel mai scurt timp posibil, iar vinovatul să fie sancționat. Am solicitat, deci, contractorului responsabil de lucrările la Stația Electrică Chișinău să accelereze toate acțiunile pentru remedierea defecțiunii și finalizarea testărilor echipamentelor conexe”, a conchis ministrul.

***

Amintim, lucrările de construcție a liniei electrice Vulcănești-Chișinău – numită și „linia independenței energetice” – au început în aprilie 2024 și fac parte din Proiectul de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic, finanțat de Grupul Băncii Mondiale, cu o valoare de 61 de milioane de euro. Linia electrică de 400 kV va avea o lungime de 157 de kilometri și va include peste 500 de piloni și 1.500 de kilometri de conductoare, asigurând o legătură între sud și centru prin traversarea a opt raioane și 35 de localități. În funcție de regimul sistemului electroenergetic, linia va putea asigura tranzitul unui flux de până la 630 MVA de putere, ceea ce ar putea satisface aproximativ 50% din consumul de energie în perioadele de vârf.

În prezent, energia importată din România nu poate fi direcționată direct către Chișinău, ci trece prin stația MGRES, ceea ce creează riscuri pentru aprovizionarea cu electricitate. Noua linie va permite importul direct de electricitate, securizând fluxul energetic și reducând dependența de infrastructura intermediară, potrivit autorităților. 

Linia trebuia să fie finalizată încă la sfârșitul anului 2025, însă darea în exploatare a fost atunci întârziată de condițiile meteo, explica ministrul Energiei Dorin Junghietu. Noul termen a fost luna martie 2026, după care luna mai, 30 iunie și, în cele din urmă, 27 august. Ultimul termen a fost anunțat, în luna iulie, premierul Vasile Tofan, într-un interviu acordat TVR România.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: