dan perciun

Dan Perciun, ministrul Educației și lider al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, a reacționat duminică, 4 septembrie, la postarea din ajun a primarului Chișinăului, Ion Ceban, privind dronele și rachetele care au explodat în Republica Moldova, în care a acuzat autoritățile de inacțiune în asigurarea siguranței cetățenilor.

12 educatori, învățători și profesori din Republica Moldova au fost desemnați câștigători ai concursului republican „Pedagogul Anului 2026” și au fost premiați în cadrul unui eveniment desfășurat la Palatul Republicii. Aceștia au primit premii în valoare de 15 mii de lei, 25 de mii de lei și 50 de mii

Din ianuarie 2027, salariile cadrelor didactice ar urma să crească cu 11-14%, iar pentru unii profesori majorarea ar putea ajunge până la 26%. Cifrele au fost comunicate de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, la ediția din 6 septembrie a emisiunii „Cutia Neagră PLUS” de la TV8. Perciun a declarat

Vicepreședintele PAS, Dan Perciun, care este și ministru al Educației, a declarat că partidul din care face parte are mai mulți potențiali candidați pentru viitoarele alegeri prezidențiale. El a exclus posibilitatea de a fi unul dintre aceștia, explicând că nu are vârsta potrivită pentru a candida. Declarații în acest sens

Vicepreședintele PAS, Dan Perciun – care este și ministru al Educației, a declarat că „în foarte puține” instituții de stat, în care sunt oferite „salarii nesimțite”, funcțiile importante sunt deținute de membri ai PAS. Totodată, el a spus că „asta este cel mai mic impediment pentru a reduce salariile”. Potrivit

Salariile angajaților din educație vor crește de la 1 ianuarie 2027, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării. Ministrul Educației, Dan Perciun, a prezentat pe 19 august mai multe exemple despre cum se vor schimba lefurile profesorilor, educatorilor, directorilor și personalului auxiliar. Un profesor fără grad didactic,

Pe 19 august, premierul Vasile Tofan, ministrul Educației Dan Perciun și ministra Finanțelor Victoria Belous au ieșit în fața angajaților din sistemul educației și științei care au protestat în PMAN. În timpul discursului ministrului Dan Perciun, unii protestatari l-au întrerupt pe oficial, scandând mai multe din revendicările lor. Ministrul i-a

Pe 19 august, mai mulți angajați din sistemul educației și științei protestează în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, solicitând majorările salariale promise de la 1 septembrie. În debutul ședinței Guvernului, premierul Vasile Tofan a declarat că statul trebuie să vină cu soluții pentru profesori. Prim-ministrul a anunțat că, la

În grădinițele nr. 197, 103, 174 și 150 din Chișinău vor fi renovate și amenajate grupele creșă. Investiția se ridică la peste 10 milioane de lei. Despre aceasta a comunicat, pe 17 august, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, care a prezentat cum vor arăta spațiile din cele patru grădinițe.

Autoritățile de la Chișinău critică decizia Tiraspolului ca, începând cu 1 septembrie, fiecare săptămână de studii în instituțiile de învățământ din regiune să înceapă cu arborarea așa-numitului „drapel de stat” și intonarea așa-zisului „imn”. Ministrul Educației, Dan Perciun, consideră că măsura urmărește instrumentalizarea școlii în scopuri ideologice, iar Biroul politici

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x