PIERRE ALBOUY/AFP via Getty Images

Șeful OMS: Efectele pandemiei de COVID-19 se vor resimți încă zeci de ani

Efectele pandemiei de COVID-19 se vor resimţi mult timp de acum înainte, a declarat vineri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei reuniuni a Comitetului de urgenţă al OMS la Geneva, relatează Reuters, preluată de AGERPRES.

„Pandemia (de COVID-19) este o criză de sănătate ce are loc o dată într-un secol şi ale cărei efecte vor fi resimţite timp de decenii”, a spus şeful OMS, în condiţiile în care pandemia a afectat deja peste 17 milioane de persoane şi a cauzat peste 670 000 de decese.

La şase luni după ce a decretat starea de urgenţă mondială, Comitetul de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii s-a reunit vineri, pentru a patra oară, pentru a reevalua pandemia de COVID-19, care continuă să progreseze într-o manieră îngrijorătoare pe plan global.

Statele Unite, Brazilia, Mexic şi Marea Britanie au fost grav afectate de coronavirus în ultimele săptămâni, iar guvernele lor au depus eforturi uriaşe pentru a veni cu un răspuns eficient.

Peste 150 de companii farmaceutice lucrează pentru găsirea unor vaccinuri, însă prima lor utilizare este aşteptată abia pentru începutul anului 2021, a declarat Organizaţia Mondială a Sănătăţii săptămâna trecută, notează Reuters.

Deşi cunoştinţele despre noul virus au avansat, multe întrebări au rămas fără răspuns şi populaţiile rămân vulnerabile, a spus directorul OMS.

„Primele rezultate ale studiilor serologice (anticorpi) oferă o imagine coerentă: majoritatea oamenilor rămân predispuşi la acest virus, chiar şi în zonele în care au existat focare severe”, a spus el.

„Multe ţări care au crezut că au trecut de ce este mai rău se confruntă acum cu noi focare. Unele care au fost mai puţin afectate la început au acum un număr tot mai mare de cazuri şi decese”, a afirmat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ambasada Rusiei neagă că Ozerov s-ar fi întâlnit cu candidați la funcția de bașcan: „Nu ne amestecăm în treburile interne ale R. Moldova”

Ambasada Rusiei la Chișinău susține că informațiile potrivit cărora ambasadorul agreat Oleg Ozerov s-ar fi întâlnit, în perioada electorală, cu unii candidați la funcția de bașcan al Găgăuziei sunt false. Potrivit misiunii diplomatice, mesajele au circulat pe rețelele sociale, inclusiv pe pagini false prezentate drept conturi oficiale ale ambasadei.

„Este evident că scopul acestor falsuri provocatoare este de a crea un pretext fals pentru a acuza țara noastră că „influențează procesele electorale. (…) Rusia nu se amestecă în treburile interne ale Republicii Moldova și respectă cu strictețe Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961 și Tratatul de prietenie și cooperare dintre Federația Rusă și Republica Moldova din 2001”, se arată în comunicat.

Alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026. Pentru conducerea autonomiei concurează opt candidați. Cine sunt, NewsMaker a explicat – AICI.

În aceeași zi vor avea loc și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Pentru cele 35 de mandate au fost înregistrați 135 de candidați, majoritatea independenți.

Pentru scrutinul din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare, dintre care 12 în municipiul Comrat.

NewsMaker a explicat cine sunt favoriții acestor alegeri și unde apar PAS și Kremlinul în calculele electorale – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: