Stiri.md

Șeful Serviciului Vamal: Scanerele vechi, principala cauză în combaterea contrabandei la frontierele țării

Directorul Serviciului Vamala, Alexandru Iacub, a spus că principala problemă care împiedică reducerea semnificativă a fenomenului contrabandei în punctele de trecere a frontierei ale Republicii Moldova este tehnica învechită de scanare. Potrivit lui, și eliminarea factorului uman prin digitalizarea completă a serviciilor ar descuraja comiterea unor astfel de infracțiuni. Precizările au fost făcute în cadrul ediției din 17 octombrie a emisiunii „Factor economic” de la Next TV.

„Ultima procurare de scaner am avut-o cu ajutorul partenerilor din Statele Unite, un scaner mobil la Tudora. Acum merge procedura de înmatriculare, nu poate să fie lansat în foarte scurt timp, dar el costă trei milioane de euro. Dotările sunt o condiție. Alt moment cum, spre exemplu, țările europene luptă cu flagelul acesta, într-adevăr prin digitalizare, și am menționat noul sistem computerizat de tranzit, adică aderarea la Convenție. Asta presupune, practic, intervenții zero din partea vameșului, are loc analiza automatizată în cadrul sistemului. Asta înseamnă că nu va fi intervenție umană și camionul nu stă mai mult de 5-10 minute în punctul vameșului”, a menționat Alexandru Iacub, potrivit Moldova 1.

El a precizat că Ministerul Finanțelor urmează să aloce resurse financiare pentru procurarea scanerelor noi. Autoritățile conștientizează că aceasta va fi viitoarea frontieră a unei țări a Uniunii Europene, de aceea este necesară fortificarea capacităților, iar Guvernul a aprobat recent programul de digitalizare, care prevede finanțări pentru achiziționarea tehnicii noi pentru anul 2026, a mai menționat directorul Serviciului Vamal.

Precizăm că peste 130 de cauze penale ce vizează contrabanda și fraudele vamale au fost pornite, în perioada septembrie 2024 – octombrie 2025. Valoarea bunurilor este de 52 milioane lei, iar peste 23 de kilograme de droguri au fost ridicate în cadrul acțiunilor comune cu alte autorități de drept.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

kremlin.ru

Putin a interzis scoaterea a mai mult de un 1 milion de ruble în numerar din Federația Rusă

Președintele rus Vladimir Putin a înăsprit restricțiile privind scoaterea din Rusia a rublelor în numerar. Potrivit unui decret semnat pe 29 septembrie, persoanele fizice nu vor mai putea scoate din țară peste 1 milion de ruble către statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), precum și către Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan. Pentru persoanele juridice și antreprenorii individuali, interdicția se aplică indiferent de suma transportată, relatează The Moscow Times.

Noile restricții vizează transferul de numerar în ruble către Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan.

În cazul încălcării interdicției, persoanelor fizice le va fi confiscată suma care depășește limita de 1 milion de ruble. În cazul persoanelor juridice și al antreprenorilor individuali, va fi confiscată întreaga sumă transportată.

Sunt prevăzute unele excepții. Astfel, cetățenii care scot bani din Rusia prin anumite aeroporturi internaționale desemnate de guvern vor putea face acest lucru dacă prezintă extrase bancare care confirmă retragerea întregii sume din conturile lor.

Excepții sunt prevăzute și pentru companiile care efectuează transporturi internaționale sau asigură activitatea misiunilor diplomatice și consulare ale Rusiei.

Decretul a intrat în vigoare în ziua semnării, 29 septembrie.

Restricțiile privind scoaterea rublelor în numerar din Rusia au fost înăsprite și la 1 aprilie. La acel moment, persoanelor fizice li s-a permis să scoată în statele membre ale UEE cel mult echivalentul a 100 000 de dolari în ruble, adică aproximativ 8,4 milioane de ruble, la cursul de schimb de atunci.

Prin urmare, noua limită este de peste opt ori mai mică decât cea stabilită în aprilie.

După începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, autoritățile ruse au impus și restricții privind scoaterea din țară a valutei străine. În prezent, este interzisă scoaterea unei sume mai mari de 10 000 de dolari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: