parlament.md

Moldova devine o piață neagră a contrabandei cu arme din Ucraina? Șeful SIS: Riscul este foarte înalt

Războiul din Ucraina a generat nu doar o criză a refugiaților pe teritoriul R. Moldova, dar și un risc sporit de creștere a traficului ilicit atât de bunuri, cât și de arme. Declarația a fost făcută de către directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) Alexandru Musteață, în platoul TVR Moldova. De asemenea, oficialul a vorbit și despre situația din regiunea transnistreană. El a precizat că unele riscuri care anterior erau teoretice, acum sunt luate în considerare la modul cel mai serios.

Alexandru Musteață a menționat că R. Moldova a devenit o țară de tranzit al populației afectată de război, dar totodată și din punct de vedere al contrabandei.

„Un aspect de contrabandă care încă nu s-a materializat, dar noi îl avem în vedere foarte atent este contrabanda cu arme. Pentru că acolo unde este un conflict armat și este un circuit foarte larg de arme de diferit tip, atât de mărimi mici până la rachete anti tanc, riscul de a avea o piață neagră de arme este foarte înalt”, a declarat șeful SIS.

În context, șeful SIS a precizat că se colaborează cu echipele Serviciului Vamal, Poliției de Frontieră din R. Moldova dar și cu instituțiile de profil din Ucraina.

„Noi îi sesizăm, ei iau măsurile de rigoare pe teritoriul lor, ori noi avem grijă să nu treacă pe partea asta și aici colegii de la Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal depun un efort foarte mare în a verifica tot fluxul și cetățenii care circulă. Au fost și în presă când au identificat, dar asta sunt cazuri individuale cu arme mai mult personale sau care, poate nu le dețineau legal, dar le aveau pentru protecție personală. Noi anticipăm riscul ca acest tip de contrabandă ar putea crește în viitor, dar încercăm să luăm toate măsurile necesare pentru a preveni astfel de situații. Toată situația de război a schimbat paradigma în regiune”, a adăugat directorul SIS, Alexandru Musteață.

Despre riscurile din regiunea transnistreană

Directorul SIS a precizat că, în prezent, situația din Transnistria este stabilă, iar dialogul are loc prin canalele oficiale, chiar dacă doi din cei cinci din procesul de negociere sunt implicați în război. Cu toate acestea, vigilența autorităților este sporită.

„Unele riscuri care anterior erau teoretice, sau niște scenarii pe care credeam că puțin probabil s-ar materializa, acum chiar le luăm în considerare la modul cel mai serios. Toată matrița de riscuri s-a inversat pentru că multe riscuri au devenit cel puțin medii ca și impact și ca și probabilitate. Conflictul militar este la câteva sute de kilometri, cu viziune clară din partea unui participant militar de a se îndrepta spre frontiera Republicii Moldova. Au fost și declarații directe la un nivel foarte  înalt. Noi ne dăm seama că trebuie să fim gata pentru orice. Vigilența noastră a crescut”, a declarat Alexandru Musteață.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul modifică legea: beneficiarii de compensații nu vor putea fi deconectați de la căldură la iarnă. Cu o condiție

În Republica Moldova va fi modificată legea, astfel încât beneficiarii de compensații să nu poată fi deconectați de la sursa de încălzire, cu condiția să își onoreze obligațiile de plată și să achite cel puțin 50% din valoarea facturii. Despre această modificare a comunicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici. Anterior, ministra Muncii și Protecției Sociale anunțase, în cadrul lansării Programului Ajutor la contor 2026-2027, introducerea unei astfel de prevederi privind serviciile comunale pe durata sezonului rece, fără a menționa însă că va fi modificată legea.

Precizările au fost făcute de purtătorul de cuvânt al Guvernului, după ce acesta a reacționat la afirmațiile primarului capitalei, Ion Ceban. Edilul a publicat imagini cu cozile de la Direcțiile de asistență socială din sectoare, formate în prima zi de înregistrare pentru compensațiile la energie, menționând că „guvernarea pasează această responsabilitate pe seama autorităților locale deja al treilea an” și că „acest lucru trebuie să fie asigurat de minister și de cei de la guvernare”.

„Pentru municipiul Chișinău, Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPA) a constituit o echipă mobilă formată din 11 registratori, care oferă suport cetățenilor la înregistrarea pentru compensațiile la energie, atât în toate cele cinci sectoare ale capitalei, cât și la sediul MMPS. Măsura continuă practica aplicată și în sezoanele precedente și are drept scop facilitarea accesului solicitanților la program și sprijinirea procesului de înregistrare la nivel local”, a declarat Ciorici.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a reacționat și la afirmațiile edilului precum că „unii cetățeni spun că nu pornesc deocamdată căldura, chiar dacă este frig în casă, iar alții au spus că au datorii și nu sunt conectați la agentul termic”.

„În ceea ce privește deconectarea de la agentul termic, aceasta nu este posibilă, deoarece sistemul de încălzire este comun pentru întregul bloc, iar deconectarea unui singur apartament ar putea afecta funcționarea sistemului și ar crea probleme celorlalți locatari. Cât despre soluția la nivel general, modificăm Legea nr. 340, astfel încât să fie interzisă deconectarea de la sursa de încălzire a beneficiarilor de compensații, cu condiția ca aceștia să își onoreze obligațiile de plată, achitând cel puțin 50% din valoarea facturii”, a comunicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

***

Menționăm că actuala Lege nr. 340 privind interzicerea deconectărilor de la serviciile locativ-comunale în perioada rece a anului prevede că gospodăriile casnice nu pot fi deconectate dacă au un grad de vulnerabilitate energetică foarte ridicat sau ridicat și achită o parte din datoria neachitată pentru perioada curentă de facturare. Astfel, gospodăriile cu vulnerabilitate foarte ridicată trebuie să achite cel puțin 50% din suma datorată, iar cele cu vulnerabilitate ridicată – cel puțin 60%. De asemenea, datoriile acumulate în perioada rece a anului nu trebuie să depășească 5000 de lei pentru gazele naturale și energia termică și 1500 de lei pentru energia electrică.

***

Amintim că, începând cu 2 noiembrie, consumatorii casnici din Republica Moldova se pot înregistra pe platforma compensatii.gov.md pentru a beneficia de compensații la energie. În timpul unei conferințe de presă, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a oferit mai multe detalii despre mecanismul de acordare a acestora. Totodată, ministra a spus că gospodăriile beneficiare de compensații nu vor putea fi deconectate de la serviciile comunale pe durata sezonului rece, noiembrie-martie, cu condiția să achite cel puțin 50% din valoarea facturii. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: