ZdG

Șeful unei secții din cadrul ,,Chișinău-Gaz”, condamnat pentru că a primit mită €5 000 de la un consumator. Banii vor ajunge în buget

Șefului sectorului de exploatare gaz Buiucani din cadrul SRL ,,Chișinău-Gaz” i-a fost aplicată o amendă de 125 000 de lei și a fost privat de dreptul de ocupa funcții în instituțiile de stat și organizații comerciale, după ce a fost găsit vinovat de luare de mită în valoare de 5 000 de euro. Sentința a fost pronunțată pe 3 noiembrie de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Cauza penală a fost pornită în luna mai 2023, de către Centrul Național Anticorupție, în temeiul unui denunț. Potrivit materialelor, inculpatul a depistat conectarea neautorizată a domiciliului denunțătorului la rețeaua de gaze naturale în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu în calitate de șef de sector de exploatare gaz Buiucani din cadrul „Chișinău-Gaz”. Respectiv, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile și a nu demara procedura de aplicare a sancțiunilor și penalităților, a pretins și primit de la denunțător suma de 5 000 euro, fiind reținut în momentul primirii banilor.

Judecarea cauzei a durat 5 luni, inculpatul recunoscându-și vina de comiterea faptei incriminate și, la cererea sa, cauza penală a fost examinată în baza probelor administrate la faza de urmărire penală.

Pe 3 noiembrie, instanța a recunoscut inculpatul vinovat de comiterea infracțiunii de luare de mită. Magistrații i-au stabilit pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 125 000 lei, cu privarea dreptului de a ocupa funcții în instituțiile de stat și organizații comerciale pe un termen de 2 ani.

Totodată, instanța a dispus trecerea mijloacelor bănești în sumă de 5 000 euro, care constituie obiectul mitei, în bugetul de stat după definitivarea sentinței.

Sentința poate fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: