Centrul Naţional Anticorupţie/foto simbol

Șeful „Victorie” din Bălți, reținut: este bănuit de coruperea alegătorilor și spălare de bani

Un bărbat de 56 de ani din Chișinău, președinte al oficiului teritorial Bălți al blocului „Victorie-Pobeda”, a fost reținut pe 24 octombrie. Informația a fost comunicată de Inspectoratul General al Poliției (IGP). Potrivit instituției, reținerea a avut loc în cadrul unei anchete legate de coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice și spălarea banilor.

IGP a precizat că, în septembrie, în cadrul acestei anchete au fost efectuate 46 de percheziții în mai multe localități ale țării, fiind vizate persoane afiliate grupării „Șor”.

„În momentul efectuării perchezițiilor, bărbatul nu se afla la domiciliu. Ulterior, din informațiile operative, s-a stabilit că acesta s-ar fi ascuns în regiunea transnistreană, de unde coordona activitatea grupului criminal. Astăzi, suspectul a fost reținut și este cercetat penal pentru finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, corupere electorală și spălarea banilor — infracțiuni care se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, cu amendă de la 92 500 la 117 500 de lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 5 la 10 ani”, au comunicat reprezentanții Inspectoratului.

Conform IGP, în cadrul anchetei s-a constatat că „un grup de persoane cu roluri bine determinate ar fi acționat în interesul acestei organizații, având ca scop influențarea alegătorilor în perspectiva scrutinului parlamentar din 2025” și că „pentru atingerea acestui obiectiv ar fi fost utilizate sume de bani provenite din surse suspecte”.

Menționăm că blocul „Victorie-Победа”, creat la Moscova, reunește partide apropiate fugarului Ilan Șor.

***

Amintim că, pe 18 septembrie, poliția anunța efectuarea a 46 de percheziții în dosarul privind coruperea electorală, finanțarea ilegală a partidelor politice și spălarea banilor. Atunci a fost reținută o persoană, iar autoritățile au ridicat bani, telefoane mobile, laptopuri și documente bancare. Poliția declara că un grup de persoane, care ar fi acționat în beneficiul organizației „Șor”, ar fi utilizat bani transferați prin aplicația mobilă PSB a băncii ruse „Promsviazybank”, instituție financiară aflată sub sancțiuni internaționale. De asemenea, s-a stabilit că aceștia primeau, prin grupuri de Telegram, instrucțiuni din Federația Rusă privind distribuirea și comentarea unor videoclipuri pe Facebook, TikTok și Telegram. Toate aceste acțiuni, comunica poliția, aveau ca scop influențarea alegătorilor la scrutinul parlamentar din 28 septembrie.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Zborurile în nordul și centrul țării, restricționate temporar (UPDATE)

(ACTUALIZARE 17:58) Ministerul Apărării a informat că drona a părăsit spațiul aerian național.

În urma reevaluării situației privind securitatea spațiului aerian național, la ora 17:14, spațiul aerian în zonele de nord și centru ale Republicii Moldova a fost redeschis.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

ȘTIRE INIȚIALĂ

O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în după-amiaza zilei de 31 octombrie, fiind detectată inițial în direcția localității Plopi, raionul Rîbnița. Aparatul de zbor a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării, care a precizat că, în contextul incidentului, spațiul aerian a fost închis temporar în nordul și sudul țării.

Potrivit instituției, Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale a înregistrat zborul neautorizat la ora 16:24. Drona se deplasa din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană.

Ulterior, aparatul de zbor a fost identificat în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Din motive de securitate, la ora 16:46 a fost restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării, iar la ora 16:52 – în zona centrală.

La ora 16:54, drona a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

În acest context, Ministerul Apărării a îndemnat cetățenii să nu se apropie de aparatele de zbor suspecte sau de eventualele fragmente ale acestora și să nu le atingă ori să le deplaseze, deoarece pot conține elemente explozive.

Persoanele care descoperă astfel de obiecte sunt rugate să rețină locul în care se află, să se îndepărteze la o distanță de cel puțin 500 de metri și să evite utilizarea telefonului în apropierea acestora. Ulterior, trebuie să apeleze Serviciul 112.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: