Separatiștii din Donețk și Lugansk au decis desfășurarea referendumului pentru alipirea la Rusia. Reacția Ucrainei

Liderii separatiști din așa-zisele republici Donețk și Lugansk au anunțat că vor organiza referendumuri de aderare la Rusia în perioada 23-27 septembrie. Ministrul ucrainean de Externe Dmytro Kuleba a venit cu o reacție menționând că „Ucraina are dreptul deplin de a elibera teritoriile sale și va continua să le elibereze indiferent de ceea ce s-ar vorbi în Rusia”.

Liderul autoproclamat din Donețk l-a rugat pe președintele rus Vladimir Putin să analizeze cât mai curând întrebarea privind alipirea republicilor separatiste de Rusia:

„Vă rog, ca într-un timp cât mai scurt, în cazul în care rezultatul referendumului va fi unul pozitiv, lucru de care nu mă îndoiesc, să analizați întrebarea privind intrarea în componența Rusiei a Republicii Populare Donențk”.

„Acest eveniment va fi refacerea adevărului istoric, pe care-l așteaptă milioane de oameni ruși”, a mai declarat acesta, citat de RIA.

Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, a declarat marți că este la latitudinea locuitorilor din zonele controlate de separatiști să organizeze referendumuri privind aderarea la Rusia. „Încă de la început am spus că popoarele din teritoriile respective ar trebui să își decidă soarta”, a declarat Lavrov la televiziunea de stat rusă.

La rândul său, Dmytro Kuleba a reacționat pe Twitter la intențiile separatiștilor pro-ruși.

„Nici „referendumurile” false nici „mobilizarea” hibridă nu vor schimba nimic. Rusia a fost și rămâne stat-agresor, care în mod ilegal ocupă teritorii ucrainene. Ucraina are dreptul deplin de a elibera teritoriile sale și va continua să le elibereze indiferent de ceea ce s-ar vorbi în Rusia”, a scris Kuleba.

Cu o reacția a venit și șeful aparatului prezidențial al Ucrainei, Andriy Yermak pe Telegram.

„Santaj naiv cu amenințări și povești de groază de „referendum”, „mobilizări” de la cei care știu să lupte doar cu copii și oameni pașnici. Așa arată teama de înfrângere. Inamicul se teme, manipulează primitiv. Ucraina va rezolva problema rusă. Amenințarea poate fi eliminată doar prin forță.”


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

parlament.md

„Transparența decizională, afectată în cazul a 20 din 21 de proiecte de lege adoptate”. Promo-LEX după ultimele ședințe ale Parlamentului 

În cazul a 20 din cele 21 de proiecte de lege adoptate în cadrul ședințelor plenare ale Parlamentului din 23 și 24 iulie, transparența decizională a fost afectată. Constatarea aparține Asociației Promo-LEX.

Potrivit Asociației, în cadrul celor două ședințe au fost adoptate 21 de proiecte de lege și două proiecte de hotărâri. Dintre proiectele de lege, 14 au fost adoptate în prima lectură, 6 – în lectura a doua, iar un proiect a fost adoptat în ambele lecturi. Promo-LEX a precizat că majoritatea parlamentară și opoziția au votat în consens cel puțin opt proiecte de lege.

Conform Asociației, transparența decizională a fost afectată în cazul a 20 dintre cele 21 de proiecte de lege adoptate în cadrul celor două ședințe, ceea ce reprezintă 95,2% din totalul proiectelor votate. Principalele deficiențe constatate au fost: nerespectarea termenului minim de 10 zile lucrătoare pentru prezentarea recomandărilor părților interesate în cazul a 12 proiecte de lege; nepublicarea înaintea ședințelor plenare a rapoartelor comisiilor parlamentare, a avizelor Direcției Generale Juridice și a altor documente aferente pentru toate cele 20 de proiecte vizate; aprobarea rapoartelor comisiilor parlamentare chiar în ziua examinării în plen pentru 13 proiecte de lege; examinarea în plen, la doar două zile de la înregistrare, a 12 proiecte de lege, fapt criticat de reprezentanții a cinci fracțiuni parlamentare din opoziție.

Amintim că, pe 24 iulie, opoziția parlamentară a acuzat că se votează legi în grabă. Dacă unii deputați au propus organizarea zilnică a ședințelor și examinarea a cel mult cinci proiecte pe zi, alții au venit cu un „simbol” al ședinței din 24 iulie – 1 113 foi, care însumau cele peste 20 de proiecte aflate pe ordinea de zi. Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, i-a îndemnat pe deputați să se apuce de lucru. „Văd că așa de tare vi-i a lucra, că iaca de 24 de minute tot discutăm când lucrăm”, a adăugat Grosu. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: