Максим Андреев, NewsMaker

Sergiu Sîrbu a fost învinuit oficial că a încercat să mituiască cu până la €200 mii un fost coleg din Parlament

Procuratura Anticorupție informează că, pe 16 decembrie 2021, i-a înaintat învinuirea unui ex-deputat în Parlamentul Republicii Moldova, căruia i se incriminează săvârșirea infracțiunii de corupere activă (art.325 din Codul penal), faptă infracțională comisă în perioada deținerii mandatului de deputat.

Astfel, ex-deputatul este învinuit că, în anul 2015, reprezentând interesele Partidului Democrat din Moldova, a încercat să mituiască un alt deputat din Parlamentul Republicii Moldova, ales pe listele unui alt partid politic, propunându-i valută străină în sumă de la 100 000 până la 200 000 euro, pentru ca acesta să părăsească fracțiunea parlamentară din care făcea parte și în calitatea sa de deputat să voteze proiectele de legi înaintate de Partidul Democrat.

Potrivit surselor NM, este vorba despre Sergiu Sîrbu, în prezent vicepreședinte al Partidului „ȘOR”. Amintim că fostul deputat este vizat și într-un act de constatare emis de Autoritatea Națională de Integritate (ANI), în legătură cu suma nejustificată de 1,9 milioane de lei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Dodon amenință cu „proteste în masă” împotriva PAS: „Sunt inevitabile”

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, avertizează că formațiunea pe care o conduce ar putea începe „în timpul apropiat” pregătirile pentru „proteste în masă” împotriva guvernării PAS. Potrivit deputatului, manifestațiile sunt „inevitabile” din cauza prețurilor, tarifelor și incertitudinii privind lunile următoare.

„Cred că este inevitabil. Vedeți ce se întâmplă și în România, și în alte țări. Va trebui să ieșim masiv la proteste împotriva actualei guvernări, împotriva PAS-ului, împotriva fărădelegilor care se întâmplă. Noi o să începem pregătirea pentru aceste proteste în timpul apropiat. Ele sunt legate de prețuri, tarife, condițiile de trai. Oamenii nu au nicio claritate, e incertitudine totală ce va fi în următoarele luni”, a declarat Dodon.

Socialistul a făcut declarațiile pe 17 septembrie,  în timp ce critica intenția deputaților PAS de a reconstitui Grupul parlamentar pentru susținerea Belarusului Democrat. Dodon a acuzat guvernarea că ignoră problemele populației și că ar crea, „la comanda lui Soros”, un grup „pentru înlăturarea lui Lukașenko”.

Solicitați de NewsMaker să comenteze acuzațiile și anunțul privind pregătirea protestelor, reprezentanții PAS nu au răspuns deocamdată.


Un proiect privind reconstituirea Grupului parlamentar pentru susținerea Belarusului Democrat în actuala legislatură a fost înregistrat pe 16 septembrie. Grupul, format din 19 deputați PAS, ar urma să fie condus de Tatiana Rotari.

Potrivit autorilor proiectului, inițiativa urmărește continuarea dialogului cu reprezentanții forțelor democratice din Belarus, precum și promovarea democrației, statului de drept și respectării drepturilor și libertăților fundamentale. Detalii – AICI.

Un grup parlamentar similar a fost constituit în Republica Moldova în 2022.

Mișcarea democratică din Belarus reunește forțele politice și civice care contestă regimul lui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Aceasta s-a consolidat după alegerile prezidențiale contestate din august 2020, urmate de proteste și de reprimarea opoziției și a societății civile. Lidera forțelor democratice belaruse este Svetlana Tihanovskaia, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: