Colaj NM

Serviciul Vamal explică de ce au fost confiscate șase colete dintr-un microbuz care venea din Polonia

Serviciul Vamal a publicat o reacție cu privire la informația despre confiscarea mai multor colete de către angajații vamali de la Criva, în data de 6 februarie. Potrivit reprezentanților instituției, în șase genți și cutii au fost depistate mărfuri de larg consum, printre care articole vestimentare noi ce aveau marcajele unor branduri renumite, dar și produse alimentare, care nu au fost trecute în declarația vamală completată de șofer.

În data de 06 februarie 2022, la intrare în țară prin postul vamal Criva s-a prezentat pentru control un microbuz ce se deplasa din Polonia în Republica Moldova, având pasageri la bord, bagajele lor și colete (bagaj neînsoțit). Înainte de inițierea controlului vamal, șoferul microbuzului a fost întrebat dacă transportă mărfuri ce necesită a fi declarate, fiindu-i înmânată declarația vamală pentru completare. Asta în contextul în care, potrivit legislației, declararea bagajului neînsoțit este obligatorie în cadrul controlului vamal.

În rezultatul controlului fizic efectuat, în șase genți și cutii au fost depistate mărfuri de larg consum, printre care articole vestimentare noi ce aveau marcajele unor branduri renumite, dar și produse alimentare, care nu au fost trecute în declarația vamală completată de șofer. În condițiile în care conducătorul auto nu a declarat bunurile la trecerea frontierei, organul vamal a ridicat mărfurile în scopul stabilirii dacă acestea aparțin șoferului și sunt destinate comercializării ilicite sau sunt bunurile conaționalilor.

„Menționăm că, persoana respectivă (conducătorul auto) nu este la prima abatere și a mai fost anterior vizată într-un dosar contravențional pentru nedeclararea bunurilor, iar în cazul de față a dat dovadă de un comportament ostil. Serviciul Vamal face apel către transportatorii de bagaj neînsoțit să respecte prevederile legale și să declare bunurile în cadrul controlului vamal. Totodată, îndemnăm conaționalii să se asigure că apelează la serviciile de transport ale companiilor credibile pentru a evita asemenea situații”, se arată în declarația instituției.

Serviciul Vamal

Anterior, o companie de transport a publicat pe Facebook un mesaj prin care se plânge de acțiunile vameșilor.

Facebook

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker/foto simbol

„S-a îmbunătățit vizibil în ultimele zile”: Ministrul Mediului, despre situația de pe Nistru

Situația de pe Nistru s-a îmbunătățit vizibil în ultimele zile, după ce au fost înregistrate precipitații în Republica Moldova și Ucraina. Informația a fost comunicată de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, în seara zilei de 24 octombrie.

„Sunt din nou la Nistru, aici unde situația s-a îmbunătățit vizibil în ultimele zile. De ce? Pentru că au fost precipitații, atât în Republica Moldova, dar mai cu seamă în Ucraina, de acolo de unde vine majoritatea debitului pe Nistru”, a comunicat Hajder într-un video pe rețelele de socializare.

Într-un mesaj publicat alături de video, Hajder a precizat că „situația privind nivelul apei în nordul Republicii Moldova s-a îmbunătățit considerabil în ultima săptămână” și că „datorită precipitațiilor înregistrate pe teritoriul Ucrainei, dar și celor din nordul țării, nivelul apei a început să crească începând cu data de 18 octombrie”. „Astfel, începând cu data de 22 octombrie, deversările au ajuns la un debit de 60 m³/s. Menționez că și în perioada următoare, acestea vor depinde de precipitațiile din vestul Ucrainei”, a declarat Hajder.

În același video, ministrul s-a adresat liderului partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, liderului MAN, Ion Ceban, și deputatei MAN, Olga Ursu: „Unde ați dispărut? Atunci când a scăzut apa pe Nistru, toți erați la nord de două ori pe zi și arătați cât de grav este și ați învinuit pe toată lumea. (…) De o săptămână crește nivelul pe Nistru, n-ați găsit un minut ca să spuneți oamenilor că situația se schimbă”.

„Ați văzut toată lumea, atunci când era secetă, mai cu seamă în Ucraina, a scăzut nivelul. Când au început ploile (…), lucrurile s-au schimbat. Asta înseamnă că nu ne-a închis nimeni apa, doar a fost o situație destul de dramatică pe acest aspect”, a conchis Hajder.

Amintim că, pe 20 octombrie, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, declara că deversările din lacul de acumulare Novodnistrovsk au crescut la 55 m³/s datorită ploilor din ultimele zile. Oficialul adăuga că efectele se vedeau deja în nordul țării și anticipa o creștere a nivelului apei și spre centru, „în următoarele zile”. De cealaltă parte, „Apă-Canal Chișinău” avertiza că debitul Nistrului în zona stației de captare de la Vadul lui Vodă rămânea extrem de redu, punând în pericol siguranța alimentării capitalei cu apă. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: