NewsMaker / Игорь Чекан

Sheriff Tiraspol a câștigat Cupa Moldovei. Este al 12-lea trofeu obținut de echipă

Sheriff Tiraspol s-a impus în meciul din 28 mai jucat cu CSF Bălți, din cadrul finalei Cupei Moldovei Moldtelecom, ediția a XXXII-a. Partida jucată pe stadionul Municipal din Hîncești s-a terminat cu scorul de 0-0, 7-6 în urma loviturilor de departajare. Jocul a fost arbitrat de către Piotr Stoianov din Taraclia.

Datorită acestui rezultat, Milsami Orhei a obținut dreptul să joace în Europa Conference League, 1 tur preliminar, iar formația de pe locul 2 în Super Liga, Petrocub Hîncești va începe parcursul în Europa Conference League din turul 2 preliminar.

CSF Bălți și Sheriff Tiraspol s-au întâlnit pentru a 9-a oară într-un duel direct oficial.

Sheriff a obţinut 6 victorii, CSF Bălți – 1, iar un alt meci s-a încheiat la egalitate. Golaverajul este favorabil formației din Tiraspol, 14-3.

Amintim că echipa Sheriff Tiraspol a devenit pe 20 mai campioană a Moldovei, sezonul 2022/23, pentru a 21-a oară în istorie! În ultima etapă din Super Liga, faza a doua, „Galben-negrii” au surclasat Milsami Orhei cu 4-0 și au acumulat cu 3 puncte mai mult decât formația clasată a doua, Petrocub Hîncești. Pe treapta a 3-a a finalizat Zimbru Chișinău. Toate echipele situate pe podium vor reprezenta Moldova în cupele europene din sezonul următor. A 4-a formație care va juca în Europa o vom afla după finala Cupei Moldovei.

Sheriff Tiraspol a triumfat în campionatul Moldovei la fotbal în sezoanele 2000/01, 2001/02, 2002/03, 2003/04, 2004/05, 2005/06, 2006/07, 2007/08, 2008/09, 2009/10, 2011/12, 2012/13, 2013/14, 2015/16, 2016/17, 2017, 2018, 2019, 2020/21 și 2021/22.

De asemenea, formația tiraspoleană a cucerit un număr record de Cupe ale Moldovei (11), precum și Supercupe ale Moldovei (7).

Printre cele mai mari performanțe din istoria Sheriff-ului se numără și victoriile în Cupa Campionilor CSI și a Țărilor Baltice. În anii 2003 și 2009, campioana Moldovei a triumfat la prestigiosul turneu din Rusia, la care au participat cele mai bune formații din fosta Uniune Sovietică.

Anul 2021 a fost cel mai reușit din istoria clubului tiraspolean. Sheriff, antrenată de tehnicianul ucrainean Yurii Vernydub, a acces în premieră în grupele Ligii Campionilor! Moldovenii au avut un parcurs fulminant în preliminarii, eliminând pe rând campioanele Albaniei (Teuta), Armeniei (Alashkert), Serbiei (Steaua Roșie Belgrad) și Croației (Dinamo Zagreb)!

Campioana Moldovei a avut un parcurs de excepție și în grupele UCL, câștigând meciurile cu Shahtar Donețk (2-0) și Real Madrid (2-1), și calificându-se în premieră în play-off-ul Ligii Europa (primăvara europeană), după ce s-a clasat pe locul 3 într-o grupă cu Real Madrid (viitoarea deținătoare a trofeului Champions League), Inter Milano și Shahtar Donețk!

Un an mai târziu, în sezonul 2022/23, Sheriff a jucat pentru a 5-a oară în grupele Europa League. Campioana Moldovei s-a clasat pe locul 3 în grupa E, în spatele echipelor Real Sociedad (Spania) și Manchester United (Anglia), dar în fața formației Omonoia (Cipru), ajungând astfel, al doilea an consecutiv, în primăvara europeană, în play-off-ul Conference League. Aici, Sheriff a reușit să treacă de Partizan Belgrad (Serbia), devenind prima echipă moldovenească, care câștigă o etapă în primăvara europeană intercluburi. Tiraspolenii au încheiat cel mai lung sezon european din istoria fotbalului moldovenesc în optimile de finală ale Ligii Conferinței, unde au cedat în fața grupării franceze Nice.

Anterior, în anii 2009, 2010, 2013 și 2017, „galben-negrii” au evoluat destoinic în grupele Ligii Europa. De notat victoriile cu Twente Olanda (2-0), Dinamo Kiev (2-0), Lokomotiv Rusia (2-1), etc.

Clubul de fotbal Sheriff Tiraspol a fost fondat în anul 1997 și este cel mai titrat club de fotbal din Republica Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Neîntemeiată“. Avocatul lui Dumitru Vartic susține că a depus o plângere pentru anularea învinuirii

Avocatul lui Dumitru Vartic, Roman Mihăieș, a declarat că a depus o plângere pentru a anula învinuirea adusă clientului său. În acest sens, el a calificat-o „neîntemeiată și nelegitimă”. El a spus că nu înțelege pe ce s-a bazat învinuirea și că „sunt două expertize principiale în acest dosar”, la una dintre care sunt așteptate rezultatele, iar alta nu a fost numită. Declarațiile au fost făcute într-un comentariu pentru NewsMaker.

„Învinuirea nu este întemeiată și este și nelegitimă, deoarece încă nu a fost efectuată în cauză expertiza medico-legală, psihologică și psihiatrică. Deci, nici cea psihiatrică, nici cea medico-legală repetată. (…) Noi ne mirăm foarte mult: pe ce s-a bazat învinuirea? De fapt, narativele care sunt în învinuire vin din presă, de la diverși activiști, politicieni”, a comunicat avocatul într-un comentariu pentru NewsMaker.

El a spus că, în acest sens, a depus o plângere la procurorul ierarhic superior, „să anuleze această învinuire nelegitimă”. „Sunt două expertize principiale în acest dosar. Prima este cea medico-legală, care acum o așteptăm. Nu știu când o să fie rezultatele, la acea repetată. Și a doua expertiza psihologico-psihiatrică, port-mortem, care nici nu a fost numită măcar. (…) Eu, ca avocat, am depus o plângere la procurorul ierarhic superior al doamnei procuror din sectorul Rîșcani, municipiul Chișinău”, a declarat Roman Mihăieș. Potrivit lui, pronunțarea, potrivit legii, este în termen de 15 zile.

Întrebat ce va face în cazul în care solicitarea nu va fi admisă, avocatul a comunicat: „Să ajungem acolo. Să mergem pe etape, ca să nu ghicim”.

Pe 25 mai, Procuratura Generală a anunțat că statutul lui Dumitru Vartic în dosarul privind decesul soției sale a fost schimbat. Acesta a devenit învinuit, după ce anterior avea calitatea de bănuit. Totodată, Dumitru Vartic a fost pus sub acuzare pentru două episoade infracționale: violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere, pentru fapte pretins comise în noiembrie 2025; și violență în familie soldată cu sinuciderea victimei la 3 martie 2026. De asemenea, în privința acestuia a fost aplicată interdicția de a părăsi țara. Procuratura a declarat că urmărirea penală este în continuare în desfășurare, fiind așteptate rezultatele expertizei medico-legale suplimentare în comisie. La fel, după recepționarea tuturor rezultatelor expertizelor dispuse, urmează a fi numită și expertiza psihologico-psihiatrică post mortem. Detalii AICI.

***

Ludmila Vartic, fostă educatoare la o grădiniță din Hîncești și mamă a două fetițe, a decedat pe 3 martie 2026 după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc din Chișinău. Mai multe ONG-uri și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că soțul acesteia, Dumitru Vartic, ar fi exercitat abuzuri asupra femeii timp de mai mulți ani. Dumitru Vartic a respins acuzațiile. Pe fondul reacțiilor publice, Dumitru Vartic și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al raionului Hîncești. De asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate l-a exclus din rândurile sale.

Pe marginea cazului a fost inițiat un dosar pentru violență în familie soldată cu determinare la suicid, în care Dumitru Vartic avea până acum statut de bănuit.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: