„Și-a permis să se comporte obraznic”: PAS s-a plâns pe declarațiile unui consilier MAN, făcute la ședințele Consiliului Municipal

Fracțiunea partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMM) anunță că a depus o plângere vineri, 23 februarie, la Consiliul pentru egalitate. Aceștia s-au plâns pe declarațiile consilierului municipal Corneliu Pîntea în adresa aleșilor PAS, în cadrul ședințelor CMC din 2 și 8 februarie, curent. Fracțiunea consideră că Pîntea și-ar fi depășit atribuțiile, în calitate de președinte ales al ședințelor, și i-ar fi lezat demnitatea președintei formațiunii politice din CMC, Zinaida Popa, prin declarațiile făcute. Într-o reacție publică, Pîntea a explicat că respectă toate persoanele și nu face deosebire de gen, „dar fiecare trebuie să respecte legea”, a menționat el.

„Am avut parte de acțiuni care nu fac față CMC, or atunci a fost ales președinte de ședință omul lui Ceban, și-a permis mult mai mult decât era necesar. Corneliu Pîntea a făcut mai multe declarații discriminatorii la adresa colegilor. Noi condamnăm aceste acțiuni, or trebuie să avem o atitudine sănătoasă unul față de altul”, a declarat vicepreședintele fracțiunii PAS din CMC, Ivanov Dumitru.

Consilierii PAS cer ca declarațiile lui Pîntea, care a fost ales consilier pe listele Mișcării Alternativa Națională – partid condus de primarul Ion Ceban – să fie investigate prin prisma Codului contravențional.

„Cerem să se facă dreptate, iar consilierii care își permit să depășească limita în cadrul CMC, să poarte răspundere. Acum domnul Pîntea și-a permis să se comporte obraznic în cadrul ședinței și să facă declarații discriminatorii, mâine o să vină cetățenii în audiență și nici nu vom ști ce se întâmplă la el în birou. Vom cere ca toți consilierii să aibă un comportament decent în cadrul ședinței”, a mai spus Ivanov.

Într-o reacție pe Facebook, consilierul municipal Corneliu Pîntea a declarat că consilierii PAS care s-au plâns la Consiliul pentru egalitate, „au uitat” să menționeze, în sesizarea lor, despre propriile acțiuni din cadrul ședințelor, or spune Pîntea, aceștia, în frunte cu Zinaida Popa, „au încălcat” Regulamentul privind constituirea și funcționarea CMC în repetate rânduri.

„Plus la toate, dacă să analizăm imaginile din ședințele CMC, vom vedea cum, personal, sunt intimidat de către consilierii PAS în timp ce am fost ales președinte de ședință. Tot din partea colegilor PAS au fost întreprinse acțiuni de a-mi încălca spațiul personal, iar eu am tot chemat la calm prin comunicare și respectarea normelor de organizare a unei ședințe publice. La fel, colegii PAS nu spun în această plângere despre faptul că ei, la rândul lor, inclusiv președintele fracțiunii PAS, au intimidat o altă colegă de-a noastră, numind-o „maman”, incitând la ură asupra acesteia persoanele pe care le-au adus în sală. (…) Respect toate persoanele și nu fac deosebire de gen, dar fiecare trebuie să respecte legea, iar eu despre asta am menționat în repetate rânduri”, scris Pîntea pe pagina sa de Facebook.

PAS Chișinău
PAS Chișinău
PAS Chișinău
PAS Chișinău

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

comisarul.ro

Poliția de Frontieră, prima reacție oficială după ce Costiuc a filmat cerealele din portul Giurgiulești: „Acțiunile sunt examinate sub aspect contravențional”

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) analizează circumstanțele incidentului în care trei deputați ai Partidului „Democrația Acasă”, printre care și liderul formațiunii, Vasile Costiuc, au mers în zona de frontieră a Portului Internațional Liber Giurgiulești și au filmat mai multe vagoane cu marfă. Cazul este examinat inclusiv sub aspect contravențional. Informațiile au fost confirmate de purtătoarea de cuvânt a IGPF, Ilona Răileanu, pentru NewsMaker.

„Acțiunile grupului vizat au fost înregistrate de către Poliția de Frontieră. La moment are loc examinarea tuturor circumstanțelor incidentului, inclusiv sub aspect contravențional, prin prisma încălcării regulilor de regim la punctul de trecere a frontierei de stat. Restricțiile la frontiera de stat sunt aplicabile tuturor, indiferent de funcția sau statutul deținut, inclusiv deputaților, ținând cont de principiul egalității în fața legii”, a declarat Ilona Răileanu.

Amintim că trei deputați ai fracțiunii „Democrația Acasă”, în frunte cu Vasile Costiuc, s-au deplasat, pe 1 noiembrie, în zona de frontieră din apropierea Portului Internațional Liber Giurgiulești. Aceștia au filmat mai multe vagoane despre care au afirmat că transportă cereale ucrainene și au acuzat autoritățile că permit importul acestora în detrimentul fermierilor moldoveni, deși Parlamentul a prelungit mecanismul de licențiere a importurilor până la sfârșitul anului. Guvernul a respins acuzațiile și a explicat că vagoanele se află în tranzit spre România. Executivul a criticat, de asemenea, publicarea imaginilor din zona de frontieră, susținând că acțiunile deputaților au expus infrastructura critică și au sporit riscurile de securitate.

Pe 2 noiembrie, premierul Vasile Tofan a criticat acțiunile deputaților și acuzațiile lansate de aceștia. Într-un videoclip publicat pe rețelele de socializare, șeful Guvernului l-a numit pe Costiuc „un mare mincinos” și l-a acuzat că expune riscurilor infrastructura de export de pe Dunăre. „Le oferiți rușilor pe tavă toată informația critică”, a spus el. Costiuc a respins afirmațiile lui Tofan, menționând că „toată lumea știe ce se întâmplă” pe teritoriul portului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: