TV8

SIS: Veaceslav Platon exercită presiuni asupra judecătorilor prin șantaj sau corupere. Ce spune omul de afaceri?

Serviciul Informații și Securitate (SIS) solicită într-o scrisoare adresată Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să ia măsuri urgente în privința unor judecători care ar fi influențați de Veaceslav Platon. Cel puțin asta reiese dintr-un document publicat de jurnal.md. Contactat de NM, omul de afaceri a dezmințit informațiile.

Scrisoarea șefului SIS

Jurnaliștii au publicat o scrisoare care ar fi semnată de către directorul SIS, Alexandru Esaulenco. Acesta susține că instituția pe care o conduce deține informații precum că omul de afaceri Veaceslav Platon ar exercita presiuni asupra judecătorilor „prin corupere și șantaj”. Mai mult, acesta menționează că scopul ar fi să determine magistrații să adopte anumite decizii favorabile.

„Informațiile semnalează faptul că acțiunile în cauză exprimă intenția persoanei menționate de a-și restabili prin orice metodă, mijloc și forță, inclusiv în afara cadrului legal, drepturile asupra activelor din Moldindconbank, Moldova-Agroindbank, Moldasig, Asito Direct și Alliance Insuarance Group”, se mai arată în scrisoare.

Potrivit SIS, „sursele de informații semnalează că, recent, au fost exercitate influențe la nivelul Judecătoriei Chișinău, în sensul accederii unor persoane de încredere în completele de judecată, dar și în funcții de conducere, cu scopul de a obține „soluții favorabile” pentru Veaceslav Platon pe cauzele penale sau pe dosarele conexe”.

Mai mult, SIS semnalează și un conflict de interese.

„Atrage atenția faptul că președintele Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu, a numit în unul din completele care ar urma să examineze dosarele de referință magistratul Tatiana Bivol, judecător în sediul Buiucani, care este fiica unuia din avocații lui Platon – Oleg Lozan. Totodată, Tatiana Bivol este inclusă în completul de reexaminare a dosarului penal intentat în privința lui Platon”, se spune în scrisoarea SIS-ului adresată CSM.

Ce spune Platon?

Contactat de NM, omul de afaceri Veaceslav Platon a calificat informațiile despre „minciuni sfruntate” și a menționat că SIS-ul a acționat cu metode similare în timpul când la conducere se afla fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc. Mai mult, Platon a menționat că intenționează să depună o plângere împotriva SIS-ului la Procuratură.

„Mâine ne vom adresa la Procuratură cu solicitarea de a cerceta aceste fapte și de a iniția un dosar împotriva oamenilor care încearcă în acest mod să influențeze opinia publică și sistemul judiciar. SIS-ului i s-a trecut mereu cu vederea orice. De asemenea, voi solicita inițierea unui dosar pe numele unor persoane din SIS care au scris denunțuri pe numele lui Sandu și Manole, pentru a le tăia din pofta de a utiliza astfel de instrumente”, a precizat Platon.

SIS
SIS

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Hramul Chișinăului 2026: Cine va cânta și ce activități vor fi organizate în PMAN

Pe 14 octombrie 2026, când va fi marcat hramul orașului Chișinău, în centrul capitalei vor evolua mai mulți artiști și vor avea loc mai multe târguri și activități în zone tematice. Pe 11 octombrie, Direcția generală cultură și patrimoniu cultural a municipiului Chișinău a publicat programul evenimentului.

Potrivit Direcției, începând cu ora 08:30 și până la ora 10:00 va avea loc liturghia de hram, oficiată la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”.

Începând cu ora 10:30 și până la ora 12:00 va avea loc inaugurarea sărbătorii de hram, în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”. Aceasta va include un program artistic, cu participarea: corului de bărbați, dirijat de Mihai Gandraman, și a corului de băieți „Andrieș” al Școlii de Arte „Alexei Stârcea”, dirijat de Tatiana Scerbatîi. Vor evolua următorii soliști: Mariana Bulicanu, Lilia Istratii, Sergiu Garabagii, Vadim Ceban, Constantin Moscovici, „Plăieșii”, Veta Ghimpu-Munteanu, Nătălița Munteanu și Gabriel Nebunu.

Începând cu ora 14:00 și până la ora 16:45, pe scena principală din PMAN vor evolua, cu un spectacol muzical, tinerii de la școlile de arte: Școala de Arte „Maria Bieșu”, Școala de Arte „Alexei Stârcea”, Școala de Arte „Valeriu Poleakov”, Școala de Muzică „Eugen Doga” și „Picături muzicale”. De asemenea, vor evolua Alex și Ariana Portnoi, alături de alți tineri interpreți.

Începând cu ora 17:00 și până la ora 19:30, pe scena principală din PMAN vor evolua Philharmonic Proactive Orchestra, dirijată de Mihail Agafița. În calitate de soliști vor urca pe scenă: Nina Crulicovschi, Lidia Botezatu și Radu Dolgan, Ricu Vodă, Anatol Mîrzenco, Gheorghe Țopa, Vitalie Dani, Maria Stoianov, Silvia Grigore, Tatiana Costiuc, Geta Burlacu, Sergiu Mușat, Aura, Vladimir Fotescu, Milla Danilceac, Costi Burlacu și Corina Țepeș, Cristofor Aldea-Teodorovici și AKORD.

Începând cu ora 19:45 și până la ora 22:00, concomitent, pe scena din PMAN vor evolua Orchestra municipală de muzică populară, condusă de frații Advahov, trupele Zdob și Zdub și LUPII lui Calancea. Alături de aceștia vor urca pe scenă: Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Igor Cuciuc, Adrian Ursu, Cătălin Josan, Pașa Parfeni, Natalia Barbu, Natalia Gordienco și Brio Sonores.

Potrivit Direcției, vizitatorii vor putea descoperi, de asemenea, mai multe târguri și zone tematice: zona gastronomică, târgul vinificatorilor, târgul apicultorilor, festivalul berii „Octoberfest 2026”, zona meșterilor populari, zone dedicate copiilor și târgul producătorilor autohtoni.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: