egyptindependent.com

Site-urile care vor publica informații cu „caracter infracțional” vor fi blocate de MAI și SIS până la 90 de zile 

Noi competențe pentru Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS). Instituțiile vor putea bloca paginile web care conțin informații cu „caracter infracțional” pe un termen de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire a acesteia, dar nu mai mult de 90 de zile. Un proiect de lege care presupune acest lucru a fost votat de Parlament, pe 25 iulie, în a doua lectură. Modificările vor intra în vigoare peste trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial. 

Documentul a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne.

Reprezentații Parlamentului au menționat că, în 2020, au fost adoptate modificări legislative care vizează sistarea accesului la conținut infracțional, însă nu a fost prevăzut expres care autorități au competența de a dispune o astfel de măsură.

În acest context, autorii au propus ca MAI și SIS să aibă atribuția de a dispune sistarea accesului la conținut web cu caracter infracțional, cum ar fi promovarea abuzurilor asupra copiilor, pornografiei sau comercializarea produselor interzise.

„Acest lucru se va realiza cu respectarea unor principii clare, stipulate în lege: proporționalitatea; aplicarea măsurii tehnice de sistare cel mai puțin restrictive; informarea privind motivele sistării accesului și căile de atac; revizuirea periodică a necesității sistării în continuare a accesului la o anumită pagină web; respectarea dreptului furnizorilor de servicii de a aplica, din proprie inițiativă, alte măsuri pentru prevenirea utilizării abuzive a serviciilor sale”, au comunicat reprezentanții Parlamentului.

Sistarea accesului la pagina web va putea fi dispusă pe un termen de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire a acesteia, dar nu mai mult de 90 de zile. Ordinul de sistare a accesului la pagina web sau eliminarea de la sursă a conținutului online va putea fi contestat în instanța de judecată.

O altă prevedere a proiectului de lege este atribuirea competenței Ministerului Afacerilor Interne de a dispune conservarea datelor informatice până la începerea urmării penale.

„Esența conservării datelor informatice constă în prevenirea dispariției datelor informatice cu valoare probatorie, după alterarea sau ștergerea lor, inclusiv în urma expirării termenului legal de păstrare a datelor cu privire la traficul informatic, care este de șase luni”, au precizat reprezentanții Parlamentului.

Modificările legislative vor intra în vigoare peste trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial, timp în care Guvernul va elabora instrucțiunile privind punerea în aplicare a prevederilor care vizează sistarea accesului la conținut infracțional.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/IMSP Institutul de Medicină Urgentă

Tehnologie de ultimă generație la Urgențe, cu sprijinul Poloniei: un nou ecograf pentru diagnosticarea AVC-ului

Institutul de Medicină Urgentă (IMU) a fost dotat cu un ecograf de înaltă performanță, procurat cu sprijinul unui grant polonez. Echipamentul a fost instalat în Secția Neurologie și Boli Cerebrovasculare și va contribui la diagnosticarea mai precisă a pacienților, în special a celor cu accident vascular cerebral (AVC).

Potrivit unui comunicat el IMU, noul aparat permite evaluarea circulației sanguine cerebrale în timp real, printr-o metodă neinvazivă, rapidă și repetabilă, inclusiv la patul pacientului. În cazul unui AVC acut, investigațiile oferă informații despre circulația sângelui, care completează rezultatele tomografiei computerizate (CT) sau ale imagisticii prin rezonanță magnetică (RMN).

Anual, peste 4 000 de persoane cu semne de AVC ajung la Institutul de Medicină Urgentă și au nevoie de investigații Doppler pentru stabilirea rapidă a diagnosticului și inițierea tratamentului adecvat.

„Dotarea Secției Neurologie și Boli Cerebrovasculare cu un ecograf de înaltă performanță reprezintă un pas important în îmbunătățirea procesului de diagnostic și în creșterea calității serviciilor oferite pacienților. Investițiile în tehnologie modernă ne permit să susținem activitatea echipei medicale și să răspundem mai eficient necesităților pacienților noștri”, a declarat directoarea IMU, Diana Manea.

Proiectul a fost realizat în 2026 cu sprijinul programului polonez de cooperare pentru dezvoltare al Ministerului polonez al Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei Poloniei la Chișinău.

Ecograful, dezvoltat de Fujifilm Healthcare Corporation, dispune de tehnologii avansate de procesare a semnalului și poate fi utilizat în mai multe domenii medicale, inclusiv cardiologie, radiologie, imagistică vasculară, obstetrică-ginecologie și chirurgie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: