WHO Moldova

Situație alarmantă în capitală. Ministerul Sănătății va analiza starea pandemică tot mai gravă

Situația pandemică din Chișinău este tot mai gravă. Prin urmare, aceasta va fi analizată într-o ședință comună cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Anunțul a fost făcut de către Boris Gâlcă, șeful-adjunct interimar al Direcției asistență socială și sănătate a anunțat, în cadrul ședinței on-line a serviciilor municipalității din 17 august.

Potrivit lui Gâlcă, numărul locuitorilor municipiului Chișinău infectați cu COVID-19 a depășit cifra de 12 mii, iar cel al deceselor – 278. În prezent, în instituțiile medicale municipale se află internați 713 bolnavi de coronavirus dintre care 92 sunt în stare gravă.

„Pentru a patra săptămână consecutiv, în Chișinău se înregistrează o creștere a numărului de bolnavi de coronavirus, este o stare gravă”, a declarat Gâlcă.

În același timp, oficialul a specificat că situația pandemică este cu atât mai dificilă cu cât incidența infectării cu COVID-19 în mun. Chișinău este mai mare decât raportul existent pe țară.

„Pe parcursul ultimului weekend în Chișinău au murit încă 3 oameni din cauza coronavirusului. Situația epidemiologică din capitală este foarte complicată. Din acest motiv, împreună cu Ministerul Sănătății, am alocat încă 50 de paturi pentru pacienții infectați. Astfel, în spitalele din Chișinău pot fi internați 930 de pacienți cu coronavirus”, a precizat Gîlcă și a adăugat că, zilnic, în Chișinău sunt depistate peste jumătate din numărul de cazuri noi de coronavirus înregistrate în țară.

La nivel național, de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, au fost înregistrate aproape 32 de mii de cazuri de COVID-19 și 897 de decese.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Vladimir Zelenski

Vasile Tofan s-a întâlnit cu Vladimir Zelenski, la Kiev. Ce au discutat (VIDEO)

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, s-a întâlnit luni, 26 octombrie, la Kiev, cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Cei doi oficiali au discutat despre proiecte de infrastructură, cooperarea în domeniul securității, gestionarea resurselor de apă și integrarea europeană a celor două țări.

Potrivit mesajelor publicate de cei doi oficiali după întrevedere, printre subiectele abordate s-au numărat construcția și modernizarea podurilor, drumurilor și căilor ferate, precum și consolidarea conexiunilor energetice dintre Republica Moldova și Ucraina.

Tofan a menționat și gestionarea comună a resurselor de apă, în special a râului Nistru, precum și identificarea unor noi oportunități pentru companiile din ambele țări.

„Am abordat și aspectele legate de securitate, inclusiv situația din Transnistria și consolidarea cooperării militare dintre țările noastre. Astăzi, prim-miniștrii Ucrainei și Republicii Moldova au semnat un acord de cooperare în acest domeniu. Este important ca eforturile noastre comune să se concretizeze în rezultate pentru cetățenii și țările noastre”, a mai precizat Vladimir Zelenski.

Amintim că, pe 26 octombrie, Vasile Tofan efectuează o vizită la Kiev, alături de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vasile Bolea, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Șeful Guvernului de la Chișinău a avut o întrevedere cu premierul Ucrainei, Seghei Korețki. Oficialii au discutat și despre dezvoltarea rutelor de transport, modernizarea punctelor de trecere a frontierei, consolidarea conexiunilor energetice și coordonarea gestionării resurselor de apă ale Nistrului. De asemenea, prim-miniștrii au participat la semnarea unui acord de cooperare tehnico-militară, care va facilita schimbul de experiență și utilizarea tehnologiilor ucrainene pentru protejarea spațiului aerian.

Tofan mai are programată o întâlnire cu președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: