Socialiștii au adunat semnături pentru o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, dar nu o pot depune. Dodon: „Nu renunțăm”

Fracțiunea socialiștilor din Parlament a adunat semnăturile necesare pentru inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Alexandru Munteanu, însă nu o poate depune deocamdată.

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat înainte de ședința Parlamentului că documentul urma să fie înregistrat astăzi, 26 martie, după ce a adunat numărul minim de 26 de semnături de deputați. Totuși, inițiativa a fost blocată de instituirea stării de urgență, care nu permite depunerea moțiunilor în această perioadă.

„În legătură cu introducerea stării de urgență de către majoritatea parlamentară, depunerea moțiunii în perioada dată nu este posibilă. Cu toate acestea, nu renunțăm la această inițiativă. Vom insista ca Guvernul, în componență deplină, să prezinte un raport în Parlament imediat ce cadrul legal va permite acest lucru”, a declarat Dodon.

Amintim că socialiștii au anunțat încă de la începutul anului că pregătesc o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Munteanu, după ce premierul a refuzat să prezinte raportul de activitate la 100 de zile de la învestire. De altfel, de la instalarea Cabinetului, opoziția a prezis în repetate rânduri demisia Executivului „într-o lună”, „în trei luni” și în alte termene similare.

Anterior, prim-ministrul Alexandru Munteanu a declarat că își va continua activitatea atât timp cât se bucură de încrederea deputaților care i-au acordat votul la sfârșitul lunii octombrie 2025. Atât speakerul Igor Grosu, cât și președinta Maia Sandu și-au exprimat, în repetate rânduri, susținerea pentru activitatea Guvernului și au respins speculațiile privind o eventuală demisie a premierului.

Reamintim că Republica Moldova se află în stare de urgență în domeniul energetic din 25 martie, instituită pentru o perioadă de 60 de zile. Decizia a fost luată în contextul atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina, care au dus la deconectarea liniei electrice de înaltă tensiune Isaccea–Vulcănești.


Moțiunea de cenzură reprezintă retragerea încrederii acordate Guvernului la învestire și poate fi adoptată cu votul majorității deputaților aleși.

În actualul Parlament, PAS deține majoritatea, cu 55 de mandate.

Guvernul condus de Alexandru Munteanu a fost învestit în funcție la 1 noiembrie 2025.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Sprijin financiar pentru producătorii de lapte. Când începe depunerea dosarelor

Crescătorii de animale pot beneficia de sprijin financiar acordat per kilogram de lapte comercializat (de oaie, capră și vacă), în cadrul Apelului VII de plăți directe în sectorul zootehnic destinat producătorilor de lapte. Dosarele vor putea fi depuse în perioada 6 iulie – 14 august. Anunțul a fost făcut de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).

Potrivit AIPA, sprijinul financiar vizează producătorii de lapte care dețin exploatații zootehnice autorizate sanitar-veterinar și nu au restanțe la plata impozitelor și taxelor către bugetul public național. De asemenea, solicitanții trebuie să fie membri ai unei asociații de profil a producătorilor agricoli și să nu figureze în lista de interdicție a beneficiarilor de subvenții. Totodată, aceștia nu trebuie să fie în proces de insolvabilitate sau lichidare.

Cererile de finanțare se depun la direcțiile teritoriale ale AIPA, în termenul stabilit, împreună cu actele prevăzute de cadrul normativ. Modelul cererii, lista documentelor necesare și alte detalii privind condițiile de accesare a sprijinului sunt disponibile pe pagina oficială a instituției.

AIPA îi îndeamnă pe producătorii eligibili să consulte din timp condițiile apelului și să depună dosarele complete în perioada de recepționare a cererilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: