Facebook/Igor Dodon

Socialiștii și comuniștii nu vor contesta rezultatele alegerilor, pentru a nu „tărăgăna” învestirea Guvernului

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BECS) nu va contesta rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie. Declarația a fost făcută de către președintele Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon, în cadrul unei intervenții din 14 iulie la NTV Moldova. Politicianul a precizat că s-a luat această decizie pentru a nu fi „tărăgănat procesul de formare al noului Guvern, ceea ce va duce la înrăutățirea situației din țară”.

„Avem unele observații. Dar pentru ce să contestăm, ca să lungim procesul? Din contra, noi suntem interesați ca să fie învestit cât mai rapid Guvernul, nu este un interes politic, ci sunt interesele cetățenilor. Guvernul trebuie să înceapă să activeze cât mai repede, oamenii așteaptă rezultate concrete. Vedeți ce se întâmplă pe piața produselor petroliere, în agricultură unde sunt pierderi de 220 de milioane, trebuie să ne pregătim de sezonul rece. Este mult de lucru. De aceea, noi nu vom contesta”, a declarat Dodon.

Liderul socialiștilor a reiterat că „deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor vor fi o opoziție profesionistă și responsabilă, care va taxa dur guvernarea, dacă aceasta va devia de la interesele cetățenilor și a țării”.

***

Pe 12 iulie, a doua zi după desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate, Igor Dodon spunea că nu s-a luat deocamdată o decizie privind contestarea rezultatelor scrutinului, însă a precizat că BECS nu va organiza proteste. Igor Dodon a mai spus că unii dintre membrii partidului său sunt de părere că PSRM și PCRM ar trebui să fuzioneze într-un singur partid, însă este prematur pentru o astfel de decizie.

A doua zi, BECS a anunțat că va forma o singură fracțiune în legislativ.

În cadrul scrutinului parlamentar din 11 iulie, BECS a obținut un scor de 27,22% dintre voturi și poate miza pe 32 de mandate.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Chișinău

Accidentul din Grecia cu implicarea unei familii din Moldova: un copil de 7 ani luptă pentru viață. Ambasada ajută la repatrierea victimelor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) confirmă că o familie de patru cetățeni ai Republicii Moldova a fost implicată în accidentul rutier produs în regiunea Halkidiki din Grecia. Singurul supraviețuitor – un copil de 7 ani – se află în stare gravă la spital.

În tragicul accident rutier produs în regiunea Halkidiki au fost implicați patru cetățeni ai Republicii Moldova, membri ai aceleiași familii. În urma accidentului, trei dintre aceștia și-au pierdut viața, iar un copil în vârstă de șapte ani se află internat în stare gravă și beneficiază de îngrijiri medicale”, a transmis MAE într-un comunicat.

Ministerul de Externe a precizat că Ambasada Republicii Moldova la Atena menține legătura cu autoritățile elene, instituțiile medicale și familia victimelor, monitorizează evoluția cazului și oferă asistența consulară necesară. Totodată, misiunea diplomatică întreprinde demersurile necesare pentru repatrierea corpurilor neînsuflețite ale victimelor.

Accidentul rutier s-a produs în după-amiaza zilei de 15 iulie, pe drumul provincial Nea Moudania–Nikiti, în zona Polygyros din Halkidiki. Potrivit presei elene, un autoturism înmatriculat în Republica Moldova, în care se afla familia, s-a ciocnit cu o autocisternă. În urma impactului, mama și bebelușul familiei au murit pe loc, iar tatăl a decedat ulterior la spital.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: