adevărul.ro

Șor și Tauber rămân pe lista neagră a Uniunii Europene. Tribunalul UE menține sancțiunile

Tribunalul General al Uniunii Europene a decis pe 18 decembrie să respingă cererea depusă de Ilan Șor și Marina Tauber, prin care aceștia solicitau anularea sancțiunilor impuse de UE pentru presupuse tentative de destabilizare a Republicii Moldova. Instanța a considerat că măsurile sunt justificate, fiind în conformitate cu politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene (PESC).

În hotărârea sa, Tribunalul a motivat că organizarea, coordonarea sau participarea la proteste violente poate legitima intervenția Uniunii pentru sprijinirea democrației și statului de drept într-un stat terț. Conform instanței, sancțiunile impuse sunt bazate pe implicarea celor doi lideri politici în organizarea unor demonstrații antiguvernamentale care, potrivit Consiliului Uniunii Europene, au pus în pericol suveranitatea, democrația și stabilitatea Republicii Moldova.

În aprilie 2023, UE a inclus pe lista sancțiunilor numele lui Ilan Șor, fost lider al Partidului „ȘOR”, și al Marinei Tauber, fostă vicepreședintă a aceluiași partid. Măsurile restrictive includ interdicția de călătorie pe teritoriul Uniunii Europene și înghețarea bunurilor și conturilor deținute în statele membre.

În 2024, Consiliul Uniunii Europene a decis menținerea sancțiunilor, justificând această măsură prin rolul celor doi în organizarea protestelor antiguvernamentale, care ar fi avut drept scop subminarea independenței și a statului de drept din Republica Moldova.

Șor și Tauber au cerut Tribunalului UE să anuleze sancțiunile și să le acorde despăgubiri financiare pentru prejudicii morale. Instanța a respins însă toate solicitările, considerând că actele juridice contestate sunt conforme cu obiectivele Uniunii de a răspunde amenințărilor de destabilizare din regiune.

Tribunalul a mai constatat că protestele violente organizate de cei doi au avut ca scop mobilizarea unor persoane capabile să provoace tulburări publice, pentru a crea presiune asupra guvernului de la Chișinău. De asemenea, instanța a subliniat că demonstrațiile au fost organizate în beneficiul și cu sprijinul Federației Ruse, înscriindu-se astfel în cadrul unui efort mai larg de destabilizare a Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Foto: Andrei Cotorobai

Ziua Independenței, organizată cu circa 10 mln de lei și fără licitație publică: investigație RISE Moldova

Guvernul a alocat în acest an aproape 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate celor 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, în pofida apelurilor publice ale premierului Vasile Tofan privind reducerea cheltuielilor bugetare. Asta arată o investigație a publicației Rise Moldova.

La ședința Guvernului din 29 iulie, prim-ministrul Vasile Tofan declara că sărbătorirea Zilei Independenței și a Zilei Limbii Române ar trebui organizată „cu mult suflet și inimă, dar nu neapărat cu tare mulți bani”, în contextul deficitului bugetar cu care se confruntă statul.

Totuși, a doua zi, Ministerul Culturii a modificat planul anual de achiziții și a majorat bugetul destinat Zilei Independenței de la 500 000 de lei la 10 milioane de lei. Potrivit investigației statul a cheltuit în final 9,86 milioane de lei pentru evenimentul din 27 august, cea mai mare sumă alocată până acum pentru această sărbătoare desfășurată într-o singură zi.

Ministerul Culturii susține că suma inițială de 500 000 de lei a fost estimată înainte de aprobarea Programului național „Independența care ne unește. Moldova-35”. După adoptarea programului, instituției i-au revenit responsabilități suplimentare privind organizarea manifestărilor festive, ceea ce a determinat revizuirea bugetului.

Contractul pentru organizarea evenimentului a fost atribuit Instituției Publice „Moldova-Concert” prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, fără organizarea unei licitații publice. Ministerul a invocat drept argumente particularitățile tehnice și artistice ale serviciilor, precum și necesitatea organizării evenimentului „în regim de maximă urgență”.

Experta în achiziții publice Diana Enachi consideră însă că justificările autorităților nu sunt întemeiate. Potrivit acesteia, invocarea urgenței pentru un eveniment organizat anual la aceeași dată indică probleme de planificare și nu reprezintă un temei legal suficient pentru evitarea unei proceduri competitive.

Ministerul a clacat la capitolul planificare și transparență, iar aplicarea NFP pentru achiziția acestor servicii nu este susținută de cadrul legal”, a declarat experta.

Investigația mai arată că lucrările de instalare a scenei și anunțarea artiștilor au început înainte ca Ministerul Culturii să atribuie oficial contractul. Ordinul de atribuire a fost semnat pe 25 august, cu doar două zile înainte de eveniment.

RISE Moldova a solicitat Ministerului Culturii documentele aferente procedurii de achiziție, inclusiv contractul, oferta financiară și devizul detaliat al cheltuielilor. Instituția nu a transmis documentele solicitate și a indicat că acestea ar fi disponibile în Registrul Buletinelor Achizițiilor Publice. Jurnaliștii afirmă însă că nu au identificat documentele respective și nu au primit clarificări suplimentare până la publicarea investigației.

În ultimii ani, costurile organizării Zilei Independenței au crescut semnificativ. Dacă în 2023 au fost cheltuite aproximativ 4,6 milioane de lei, în 2024 suma a ajuns la aproape 10 milioane de lei pentru un program desfășurat pe parcursul a trei zile. În 2025, cheltuielile au fost de circa 5,9 milioane de lei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: