Stoianoglo, primul mesaj public din noul an. Vrea să „conducă cetățenii moldoveni spre o victorie pe care o merită”

Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo și-a anunțat intenția de a se implica activ în viața politică din țară. Stoianoglo a subliniat necesitatea unei „schimbări”, menționând că nu dorește să se limiteze la a ocupa o poziție simbolică în opoziția parlamentară.

Acesta a criticat dur actuala conducere a țării, acuzând-o de lipsă de transparență și de abuzuri. În mesajul său de pe Telegram, el a lăsat să se înțeleagă că planurile sale politice vizează mobilizarea cetățenilor pentru a obține schimbarea regimului.

„În fața noastră se află actuala guvernare – scăpată de sub orice control, fără limite morale, fără frâne europene, fără lesă și fără botniță. Cum să lupți împotriva unui astfel de regim? Să-i mobilizez din nou pe cetățeni, pentru a le spune, iarăși, că victoria ne-a fost interzisă?

De aceea am decis că dacă intru în această luptă politică, nu o fac pentru a deveni încă un deputat într-o opoziție parlamentară neputincioasă, ci pentru a conduce cetățenii moldoveni spre o victorie pe care o merită”, a scris Stoianoglo pe Telegram.

Amintim că în decembrie 2024, Alexandr Stoianoglo, ex-candidatul socialiștilor la funcția de președinte al Republicii Moldova, a declarat că, după scrutinul prezidențial, a primit oferte privind preluarea conducerii unor formațiunii politice, dar și de a candida la alegerile parlamentare din 2025 pe lista Partidului Socialiștilor (PSRM), însă a refuzat. El a sugerat că intenționează să demareze discuții cu forțele politice de opoziție pentru a lupta în vederea obținerii unei majorități în Parlament, în urma alegerilor.

***

Amintim că, în 2024, Alexandr Stoianoglo a fost înaintat de PSRM la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, după ce tentativa liderului socialiștilor, Igor Dodon, de a-l face candidatul comun al partidelor de opoziție a eșuat. Stoianoglo a reușit să acceadă în turul II al alegerilor prezidențiale, însă a pierdut cursa electorală în fața contracanditatei sale, Maia Sandu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: