facebook.com/meteo

Studiu: Complexul Hidroenergetic Nistrean a afectat calitatea apei, dar și diversitatea biologică a râului Nistru

Construcția Complexului Hidroenergetic Nistrean (CHN) de către Ucraina a afectat calitatea apei din râul Nistru, habitatul natural al florei și faunei, dar și a redus numărul speciilor de pești. Concluzii în acest sens se regăsesc într-un studiu privind impactul social și de mediu al CHN asupra râului Nistru, comandat de PNUD Moldova și elaborat de o echipă de experți independenți, la inițiativa Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, cu sprijinul Suediei. Rezultatele preliminare ale cercetării au fost prezentate la un eveniment de presă, desfășurat în contextul Zilei Nistrului.

Autorii studiului au constat că s-au redus debitele maxime cu aproximativ 30% și a apărut efectul pulsatoriu, cunoscut sub numele de hydropeaking (atunci când nivelul apei din râu crește sau scade în funcție de deversările hidroenergetice).

De asemenea, s-au observat răcirea apei râului în perioada caldă și încălzirea în perioada rece a anului și reducerea nivelului de substanțe nutritive. Deși apa din aval este mai săracă în nutrienți, scad și valorile maxime ale ionului de amoniu (cea mai toxică formă de azotat din apă), ca și conținutul de metale grele. Totodată, se observă vârfuri cu conținut ridicat de oxigen (când descărcarea este în curs), care alternează cu o scădere notabilă a conținutului de oxigen.

În ceea ce privește impactul asupra plantelor acvatice, autorii studiului notează că în ultimele decenii se atestă o supraaglomerare intensivă cu vegetație acvatică mai înaltă a Nistrului Mijlociu de la Naslavcea până la Camenca, precum și a zonei de apă a rezervorului hidrocentralei de la Dubăsari. Creșterea excesivă a plantelor numite macrofite în această secțiune a Nistrului s-a extins de la aproximativ 1% a suprafeței râului, până la 85%.

În același timp, se atestă o reorganizare semnificativă a compoziției taxonomice a zooplanctonului, o scădere a abundenței speciilor reofile (care trăiesc în cursul râurilor) și o creștere a speciilor limnofile (care preferă apele în stagnare), s-a redus diversitatea și populația zooplanctonului. Potrivit experților, acest lucru a dus la dispariția a 19 specii de pești în segmentul mijlociu al râului și a 15 specii de pești în cel inferior.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Igor Dodon

Dosarul „Kuliok”: Dodon cere Curții Constituționale să clarifice procedura de judecare a foștilor președinți

Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova și actual deputat al Partidului Socialiștilor (PSRM), a sesizat Curtea Constituțională (CC) pentru a obține clarificări privind procedura de examinare a dosarelor penale în care sunt vizați ex-șefii de stat. Mai exact, acesta vrea să afle dacă dosarele foștilor președinți trebuie examinate de instanțele de drept comun sau de Curtea Supremă de Justiție (CSJ), iar în cel de-al doilea caz dacă este obligatorie ridicarea prealabilă a imunității parlamentare. Dodon și avocații săi au anunțat sesizarea marți, 3 noiembrie, după o nouă ședință de judecată în dosarul „Kuliok”.

Avocatul Petru Balan susține că apărarea a cerut de mai mult timp verificarea competenței CSJ de a examina acest dosar, întrucât statutul de președinte implică anumite proceduri judiciare speciale.

„Imunitatea generează competența. Dacă este vorba despre președinte, mai întâi se ridică imunitatea, după care cauza se judecă în Curtea Supremă de Justiție. Acesta este lanțul logic, altul nu poate fi. Deci dacă domnului Dodon nu i s-a examinat chestiunea ridicării imunității, atunci cauza asta nu are ce căuta să fie judecată la Curtea Supremă de Justiție. Dumnealui urmează a fi judecat ca un simplu cetățean, în instanța de sector, Judecătoria Chișinău”, a declarat avocatul.

La rândul său, Igor Dodon susține că, înainte ca dosarul său să fie trimis direct la CSJ, Parlamentul ar fi trebuit să-i ridice imunitatea cu votul a 67 de deputați, așa cum prevede procedura în cazul președintelui în exercițiu. Fostul șef al statului a criticat faptul că instanța nu a sesizat din proprie inițiativă Curtea Constituțională pentru a clarifica această problemă și l-a acuzat pe judecătorul CSJ Vladislav Gribincea de părtinire.

„Curtea Supremă de Justiție, conform procedurii, trebuie să trimită această solicitare la Curtea Constituțională. Dar Gribincea nu vrea, pentru că el are înțelegere cu cineva să mă condamne mai repede. Nu știu cu cine: cu cumnatul lui Litvinenco (judecător la Curtea Constituțională – n. r.) sau cu PAS. Nu știu cu cine. Și încalcă toate procedurile”, a afirmat Igor Dodon.

În paralel, deputatul a sesizat CC și în calitate de parlamentar, solicitând verificarea constituționalității unui articol din Codul de procedură penală care prevede că președintele Republicii Moldova este judecat în primă instanță de CSJ.

Dodon afirmă că instanța aplică această prevedere în mod automat, prin analogie, fără să facă distincție între un președinte în exercițiu și un fost șef al statului, al cărui mandat s-a încheiat. În opinia sa, atribuirea competenței exclusive de judecare a foștilor președinți către CSJ creează un regim juridic discriminatoriu. Acesta argumentează că foștii șefi de stat nu beneficiază de garanția ridicării imunității de către Parlament, dar nici nu au dreptul să fie judecați de o instanță de drept comun, ceea ce le-ar limita posibilitatea de a contesta pe deplin o eventuală condamnare.

Deputatul cere Curții Constituționale să suspende aplicarea articolului respectiv din Codul de procedură penală până la examinarea sesizării în fond și să solicite Parlamentului eliminarea ambiguităților din legislație.

Avocatul Petru Balan a precizat că sesizarea CC este cu atât mai importantă în contextul în care procurorii au decis să înăsprească acuzațiile. Mai exact, aceștia susțin că fostul președinte ar fi trebuit să semneze decretele prin care reprezentanții Partidului Democrat din Moldova (PDM) urmau să fie desemnați candidați la funcția de prim-ministru.

Amintim că, în iunie 2019, în spațiul public au fost publicate imagini video în care Igor Dodon, care pe atunci era președintele Republicii Moldova, primește o pungă de la Vladimir Plahotniuc și consilierul lui, Serghei Iaralov. În mai 2022, în baza imaginillor video, pe numele lui Dodon a fost deschis un dosar penal, care este denumit generic „Kuliok”. Potrivit versiunii procurorilor, Dodon ar fi primit atunci mită cuprinsă între 600 000 și 1 milion de dolari și, de asemenea, a permis grupării criminale Plahotniuc să finanțeze PSRM.

Procuratura consideră că Plahotniuc și consilierul său Serghei Iaralov considerau că plătesc bani pentru a se asigura că Dodon, în calitate de președinte al Republicii Moldova la acea vreme, va „negocia cu oamenii care iau decizii în Rusia” pentru a crea o coaliție între PSRM și PDM.

Igor Dodon nu-și recunoaște vina. Politicianul consideră că dosarul penal a fost fabricat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: