gov.md

SUA își reconfirmă sprijinul pentru Moldova în atenuarea consecințelor războiului și implementarea reformelor inițiate

Agenda de integrare europeană a țării noastre, soluții privind fortificarea securității energetice naționale, depășirea crizei regionale, precum și prioritățile dialogului moldo-american au fost discutate astăzi la întrevederea prim-ministrei Natalia Gavrilița cu senatorul american Robert Portman, aflat într-o vizită la Chișinău.

Șefa Executivului a mulțumit oficialului american pentru interesul și inițiativele de susținere a democrației, independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova, dar și pentru asistența valoroasă acordată de SUA pentru dezvoltarea țării noastre și depășirea crizelor generate de războiul din Ucraina. În context, a fost exprimată necesitatea de a identifica soluții urgente pentru depășirea crizei economice și asigurării securității alimentare în regiune.

La rândul său, senatorul Portman a reconfirmat angajamentul SUA de a oferi  tot suportul necesar pentru atenuarea consecințelor războiului și implementarea reformelor inițiate de Executiv.

De asemenea, părțile au făcut un schimb de opinii privind măsurile de fortificare a securității energetice, fiind apreciată conectarea Republicii Moldova la rețeaua electrică europeană.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/ad.nl

Presupus caz de abuz sexual asupra unei minore din raionul Călărași: ce spune poliția

Poliția a pornit o cauză penală după ce a fost sesizată cu privire la presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unei minore din raionul Călărași. Copila se afla în raionul Ștefan Vodă în momentul în care ar fi avut loc faptele reclamate. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că expertiza medico-legală nu a identificat semne care să confirme comiterea unui act sexual, însă ancheta continuă.

Potrivit unui comunicat al IGP, sesizarea a fost făcută la 28 mai. Imediat după sesizare, autoritățile au dispus efectuarea unei expertize medico-legale a minorei. „Potrivit concluziilor acesteia, nu au fost constatate semne care să confirme comiterea unui act sexual”, a precizat instituția.

Cazul a continuat să fie investigat, întrucât sesizarea viza presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unui minor. Pe acest fapt a fost pornită o cauză penală.

În cadrul urmăririi penale au fost audiate persoanele relevante și mai mulți martori. Minora a fost audiată în condiții speciale, cu respectarea garanțiilor prevăzute de lege și a interesului superior al copilului.

Poliția a anunțat că a identificat și a audiat o persoană în calitate de bănuit. Aceasta nu recunoaște comiterea faptelor investigate.

Pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, anchetatorii au dispus mai multe evaluări și expertize de specialitate, inclusiv o evaluare psihologică și o expertiză psihiatrică a minorei.

Investigația se desfășoară sub conducerea procurorului, iar polițiștii continuă acțiunile procesuale pentru administrarea probelor și stabilirea circumstanțelor cazului.

Poliția a precizat că nu va divulga identitatea minorei, conținutul declarațiilor acesteia sau alte informații care ar putea duce la identificarea ei, pentru a proteja interesul superior al copilului și pentru a nu prejudicia ancheta.

Precizările IGP vin după ce mama minorei a comunicat public despre cazul despre presupusul caz de abuz sexual.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: