BBC

SUA: Proteste pentru a șasea zi consecutiv. Autoritățile au impus restricții de circulație în cel puțin 40 de orașe

În mai multe orașe din SUA, pentru a șasea zi consecutiv au loc proteste în legătură cu decesul lui George Floyd, un bărbat de culoare care a decedat în timp ce era imobilizat de un polițist, informează BBC.

În cel puțin 40 de orașe au fost impuse restricții de circulație ca răspuns la altercațiile care au loc între polițiști și protestatari. În New York, Chicago, Philadelphia și Los Angeles, oamenii legii au tras cu gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea.

În mai multe orașe, mașinile poliției au fost incendiate, iar magazinele au fost jefuite.

În Washington a fost mobilizată Garda Națională după ce protestatarii s-au adunat în fața Casei Albe, au aprins focuri și au aruncat cu pietre în polițiști.

În Minneapolis, în timp ce mii de oameni erau adunați la miting, un camion s-a îndreptat în plină viteză către ei. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Șoferul camionului a fost arestat.

În Denver, mii de oameni au protestat pașnic, culcându-se la pământ, cu mâinile la spate și scandând: „Nu pot respira”. Totodată, proteste la scară largă au avut loc și în Atlanta, Boston, Miami și Oklahoma City.

Menționăm că mai multe proteste violente au izbucnit în Statele Unite, după moartea lui George Floyd, un bărbat de culoare. Floyd a murit luni, după ce un ofițer de poliție din Minneapolis l-a imobilizat apăsând puternic cu genunchiul pe gâtul lui Floyd, în timp ce acesta se afla la pământ.

Un videoclip care surprinde incidentul îl arată pe Floyd spunându-le ofițerilor că nu poate respira în timp ce era imobilizat. Cei patru ofițeri implicați în această tragedie au fost concediați, dar familia lui Floyd solicită ca aceștia să fie arestați.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

igsu.govmd

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, dotat cu 43 de automobile noi. Proiectul are un buget de €40 mln

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a primit 43 de automobile de serviciu, care vor fi repartizate subdiviziunilor teritoriale pentru eficientizarea activităților de prevenire a situațiilor de urgență. Ceremonia de înmânare a avut loc pe 13 noiembrie, la Detașamentul salvatori și pompieri Botanica din Chișinău.

La eveniment au participat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, șeful IGSU, Aurel Baciu, și directorul Băncii Mondiale în Republica Moldova, Ulrich Schmidt.

Potrivit IGSU, noile automobile vor permite angajaților să ajungă mai rapid în localități, unde vor desfășura activități de informare și instruire a populației, vor identifica din timp pericolele și vor verifica nivelul de pregătire a formațiunilor de protecție civilă.

Șeful IGSU, Aurel Baciu, a menționat că dotarea specialiștilor cu mijloace de transport va contribui la pregătirea cetățenilor pentru a reacționa corect în situații de urgență, dar și la identificarea zonelor cu risc sporit.

La rândul său, directorul Băncii Mondiale în Republica Moldova, Ulrich Schmidt, a declarat că achiziția celor 43 de vehicule reprezintă un pas important în consolidarea cooperării dintre instituțiile Republicii Moldova și Banca Mondială, precum și în sporirea capacităților de prevenire și gestionare a dezastrelor.

Automobilele au fost procurate în cadrul proiectului „Consolidarea managementului riscurilor de dezastre și a rezilienței Republicii Moldova”, implementat cu sprijinul Băncii Mondiale. Proiectul are un buget estimat de 40 de milioane de euro.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: