Profimedia Images

SUA: Un tânăr de 18 ani a omorât 19 copii și 2 adulți

America este în stare de șoc, după un nou masacru într-o școală din Texas. 19 copii și doi adulți au fost uciși de un tânăr de 18 ani, care a fost împușcat mortal de polițiști. Băiatul își cumpărase arme de ziua lui. Înainte să plece de acasă, și-a ucis bunica. Apoi a intrat într-o școală primară, în care învață copii cu vârste între 6 și 10 ani, și a deschis focul, la întâmplare.

„Este timpul să transformăm durerea în acțiune”, a spus președintele Joe Biden, într-un discurs de la Casa Albă, în care a făcut apel la bunul simț al americanilor pentru a restricționa accesul la arme, comunică digi24.ro.

Motivele acestui atac, unul dintre cele mai grave din ultimii ani sunt deocamdată necunoscute. S-a întâmplat într-un orășel de aproximativ 16.000 de oameni, aflat la circa 120 de kilometri de granița cu Mexic.

Pete Arredondo, șeful poliției Uvalde, a spus că incidentul cu victime în masă a avut loc la școala elementară Robb din Uvalde, Texas. Instituția are copii care sunt în clasa a doua, a treia și a patra.

Adolescentul, în vârstă de 18 ani, a intrat în școală înarmat cu două puști și a deschis focul asupra copiilor. A mers din clasă în clasă.

Un agent al Poliției de Frontieră, care lucra în apropiere, a auzit împușcăturile. Bărbatul a intrat în școală fără să aștepte întăriri și l-a împușcat pe atacator, care se afla în spatele unei baricade. Agentul a fost și el rănit.

Înainte de a merge la școală, atacatorul și-a ucis bunica. El a fost identificat drept Salvador Ramos, un membru al comunității. Își cumpărase armele de ziua lui. A fost primul lucru pe care l-a făcut când a împlinit 18 ani. Ramos a sugerat pe rețelele de socializare că ar putea avea loc un atac la școală. Copiii ar trebui să fie atenți, a scris el.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stopfals.md

Cum a fost transformată o posibilă colaborare medicală cu Ucraina într-o campanie de dezinformare. Investigație StopFals

Mai multe canale de Telegram și site-uri din Rusia și Republica Moldova au răspândit informații potrivit cărora autoritățile de la Chișinău ar fi decis să finanțeze din bugetul de stat tratamentul militarilor ucraineni. În realitate, autoritățile doar au discutat posibilitatea unui proiect comun de tratare și reabilitare a veteranilor ucraineni, iar sursele de finanțare nu au fost stabilite, scrie StopFals.md.

Informațiile au fost răspândite începând cu 7 octombrie, în contextul unei petiții online împotriva tratamentului militarilor ucraineni în instituțiile medicale din Republica Moldova. Mai multe publicații au prezentat petiția drept o expresie a nemulțumirii generale a populației, deși pe pagina acesteia nu este indicat numărul total al semnatarilor. Prin urmare, nu există date care să demonstreze că inițiativa reflectă un protest în masă.

Autorul petiției, identificat drept Vasile Ceban, s-a prezentat ca operator de utilaje agricole la compania MolSalvia SRL. Totuși, compania a declarat pentru StopFals.md că acesta nu este angajatul lor.

Ce au discutat autoritățile din Moldova și Ucraina

Pe 21 septembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, s-a întâlnit cu ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Păun Rohovei. Cei doi au discutat posibilitatea lansării unui proiect comun pentru tratarea și reabilitarea fizică și psihologică a veteranilor ucraineni de război în instituțiile medicale din Republica Moldova.

Inițiativa ar putea include recuperare postoperatorie, protezare și tratamentul rănilor provocate de explozii. Ministerul Sănătății a precizat că proiectul trebuie analizat în funcție de necesitățile medicale și de capacitățile sistemului național de sănătate.

„Cu referire la aspectele de finanțare, va fi necesară o analiză separată a oportunităților disponibile, inclusiv a posibilităților de a atrage asistența partenerilor internaționali”, au menționat reprezentanții instituției.

Ministerul a subliniat că eventualele măsuri de sprijin nu trebuie să afecteze accesul pacienților din Republica Moldova la servicii medicale și de reabilitare.

O campanie mai amplă de dezinformare

Potrivit StopFals.md, informațiile despre petiție au apărut după alte afirmații neconfirmate potrivit cărora Republica Moldova ar urma să devină un centru medical și logistic pentru armata ucraineană, inclusiv prin crearea unor centre medicale și asamblarea dronelor.

Pe 1 octombrie, reprezentantul Rusiei la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Dmitrii Poleanski, a făcut declarații similare despre presupuse planuri de creare a unor centre medicale pentru militarii ucraineni în Republica Moldova. StopFals.md susține că aceste afirmații nu au fost probate și se înscriu în narațiuni pro-Kremlin despre presupusa militarizare a țării și atragerea ei în război.

Printre sursele care au distribuit informațiile despre petiție se numără agențiile rusești RIA Novosti și Sputnik, precum și publicațiile Canal 5, Комсомольская правда в Молдове și eNewsmd, pe care StopFals.md le asociază cu răspândirea unor informații manipulatorii.

Potrivit analizei, discuțiile reale despre cooperarea moldo-ucraineană în domeniul sănătății au fost prezentate drept o decizie deja luată de a cheltui bani publici pentru militarii ucraineni, în detrimentul pacienților moldoveni, deși finanțarea și condițiile unui eventual proiect nu au fost încă stabilite.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: