Substanța petrolieră continuă să ajungă în Nistru din Ucraina. Lista localităților în care NU trebuie folosită apa

Substanța petrolieră continuă să ajungă din Ucraina în râul Nistru, anunță ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului, ultimele probe prelevate în zona satului Naslavcea indică riscuri pentru alimentarea populației cu apă. În aceste condiții, Ministerul Mediului recomandă autorităților locale să sisteze alimentarea cu apa și îndeamnă cetățenii să nu folosească apa din râu din această zonă nici pentru uz casnic, nici pentru adăparea animalelor.

Ministerul precizează că analizele în regiunea Soroca și în aval (la Sud pe râu) nu prezintă deocamdată riscuri pentru sănătate. Cu toate acestea, din cauza acumulării de substanță poluantă la Nord, la intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, locuitorii sunt îndemnați să își facă rezerve de apă care să fie folosite în următoarele zile, în funcție de evoluția situației.

Ministerul Gheorghe Hajder avertizează că există riscul ca soluția aplicată începând cu 11 martie – de captare și eliminare a petrolului – să nu reușească, în următoarea perioadă, să oprească tot volumul de poluant care continuă să intre pe râu.

„Deși primele teste ieri indicau parametri normali la Naslavcea, natura acestui tip de incident face ca densitatea poluantului să varieze în funcție de curenți și adâncime și să se schimbe de la oră la oră.  În acest moment, alegem să acționăm foarte precaut pentru a evita pătrunderea poluantului în rețelele casnice”, precizează ministrul.

Astfel, în zona Naslavcea (clasa 5 de calitate a apei) se recomandă sistarea consumului de apă din Nistru, pentru a proteja populația și pentru a evita eventuale contaminări ale conductelor și rezervoarelor.

În raioanele Soroca, Florești, Sîngerei și în municipiul Bălți, unde apa este încadrată în clasa a 3-a de calitate (nivel mediu), utilizarea apei din Nistru este permisă, însă cu anumite restricții. Autoritățile recomandă ca apa să nu fie consumată direct din râu, să nu fie folosită pentru adăparea animalelor și să fie evitate pescuitul și utilizarea acesteia pentru irigare.

În raioanele Șoldănești, Rezina, Orhei, Criuleni, Dubăsari, municipiul Chișinău, Anenii Noi, Căușeni și Ștefan Vodă (clasa 1) calitatea apei este în limite normale și nu există restricții. Ministerul precizează că aici apa din Nistru poate fi utilizată în regim obișnuit.

Autoritățile ucrainene susțin, la rândul lor, că poluarea Nistrului cu produse petroliere ar fi fost provocată de un atac cu drone lansat de Rusia asupra infrastructurii energetice din Novodnestrovsk, regiunea Cernăuți, în noaptea de 7 martie. Cauzele exacte ale poluării și sursa substanțelor ajunse în râu urmează să fie stabilite de organele de drept din regiunea Cernăuți, scrie presa locală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IGSU

Patru heliporturi în Moldova și zero aterizări: cum a rămas blocată o investiție de 5,6 milioane de lei pentru SMURD. Investigație ZdG

Heliporturile construite cu peste 5,6 milioane de lei pentru misiunile SMURD rămân nefuncționale, la trei ani de la inaugurare. Elicopterele continuă să aterizeze pe stadionul „Dinamo” din Chișinău, deoarece cadrul legal nu permite certificarea platformelor construite special pentru misiuni aeromedicale, arată o investigație a Ziarului de Gardă.

Patru platforme de aterizare-decolare au fost inaugurate în octombrie 2023, două în Chișinău și câte una la Bălți și Cahul. Acestea au fost construite în cadrul proiectului transfrontalier SMURD II, finanțat din fonduri europene și din bugetul de stat al Republicii Moldova. Investiția în cele patru heliporturi a constituit peste 5,6 milioane de lei.

Potrivit unui audit al Curții de Conturi, finalizat în decembrie 2024, heliporturile nu au fost operaționalizate pentru misiuni aeromedicale din cauza lipsei unui cadru normativ și a unui mecanism de certificare. Situația a fost discutată și în noiembrie 2025, în cadrul Comisiei pentru controlul finanțelor publice din Parlament.

În lipsa certificării, singurul teren utilizat pentru aterizarea și decolarea elicopterelor SMURD este stadionul „Dinamo” din Chișinău. IGSU a comunicat pentru Ziarul de Gardă că, în perioada noiembrie 2023 – septembrie 2026, au fost efectuate 10 misiuni aeromedicale, elicopterele aterizând pe stadion deoarece o mare parte dintre pacienți au fost internați la Institutul de Medicină Urgentă.

Curtea de Conturi a recomandat, la sfârșitul anului 2025, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Ministerului Afacerilor Interne să modifice cadrul normativ privind certificarea heliporturilor destinate misiunilor speciale. Termenul inițial pentru implementarea recomandării a fost 14 martie 2026, însă acesta nu a fost respectat.

MAI a recunoscut că principala problemă este lipsa unui mecanism distinct în legislație pentru certificarea platformelor destinate misiunilor speciale. Potrivit ministerului, autoritățile sunt în discuții pentru identificarea unei soluții normative și instituționale.

Directorul Autorității Aeronautice Civile, Evgheni Kostețki, a explicat că instituția certifică aerodromurile și heliporturile civile, în timp ce elicopterele SMURD sunt aeronave de stat, iar pentru această categorie ar fi necesară o reglementare distinctă, aprobată printr-o hotărâre de Guvern sau un alt act normativ.

În același timp, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat pentru Ziarul de Gardă că nu cunoaște despre problema certificării heliporturilor și că la minister nu ar fi fost făcute astfel de solicitări din partea MAI sau a Ministerului Sănătății.

Șeful IGSU, Aurel Baciu, susține însă că instituția este în dialog cu autoritățile responsabile pentru identificarea unei soluții. Termenul pentru implementarea recomandării Curții de Conturi a fost ulterior prelungit până în 2027.

Ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, a confirmat că problema este cunoscută și că, în prezent, atunci când este nevoie de intervenția unui elicopter SMURD pentru un pacient critic, acesta aterizează pe stadionul „Dinamo”. Ministrul a declarat că instituția are nevoie de heliporturile construite, însă certificarea lor nu ține de competența Ministerului Sănătății.

Președintele Comisiei pentru controlul finanțelor publice, Adrian Lebedinschi, a anunțat că vor fi organizate noi audieri privind gestionarea proiectului de către MAI și IGSU.

Proiectul SMURD a fost lansat în Republica Moldova în 2014, în baza unui acord semnat între guvernele Republicii Moldova și României. Acesta prevede intervenții terestre, aeromedicale și transfrontaliere pentru acordarea asistenței medicale și repatrierea cetățenilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: