Suedia oferă 8,7 milioane de euro Republicii Moldova pentru sprijinirea gospodăriilor în criza energetică

Suedia va sprijini Republica Moldova cu aproximativ 8,7 milioane de euro pentru a reduce vulnerabilitatea energetică a populației, asigurând un sprijin esențial gospodăriilor moldovenești în perioada iernii. Anunțul a fost făcut în cadrul unei întrevederi oficiale dintre viceprim-ministrul pentru afaceri externe, Mihai Popșoi, și ministrul cooperării pentru dezvoltare internațională și comerț exterior al Regatului Suediei, Benjamin Dousa, care a avut loc pe 10 februarie.

Ministrul Mihai Popșoi a exprimat recunoștința Republicii Moldova pentru acest sprijin financiar substanțial, subliniind că ajutorul suedez va contribui la protejarea cetățenilor în fața crizelor energetice.

„Doresc să subliniez în mod special sprijinul generos oferit de Suedia cetățenilor Republicii Moldova în perioade complicate pentru țara noastră, inclusiv criza energetică prin care trecem”, a declarat oficialul moldovean.

Pe lângă acest ajutor financiar direct, discuțiile s-au concentrat pe aprofundarea relațiilor bilaterale, în special pe sprijinul acordat de Suedia pentru parcursul european al Republicii Moldova. Benjamin Dousa a reconfirmat angajamentul Suediei de a susține procesul de aderare al Moldovei la Uniunea Europeană și de a contribui la implementarea reformelor necesare.

Totodată, cei doi oficiali au discutat despre extinderea cooperării economice, facilitarea exporturilor produselor moldovenești și stimularea prezenței companiilor suedeze pe piața locală.

În plus, ministrul moldovean a apreciat sprijinul constant oferit de Suedia prin programele Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (SIDA).

Amintim că anterior și Guvernul Danemarcei a anunțat un ajutor financiar de 5,4 milioane de euro pentru Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice din Republica Moldova. Această sumă va fi folosită pentru a sprijini compensațiile destinate gospodăriilor vulnerabile care se confruntă cu creșterea prețurilor la energie, în special la gaz și electricitate, în contextul sezonului rece.

Ambasadorul Danemarcei în Moldova, Søren Jensen, a subliniat atunci că acest sprijin face parte din angajamentul țării sale de a combate utilizarea energiei ca armă geopolitică.

Începând cu 1 ianuarie 2025, în pofida angajamentelor contractuale, concernul rusesc Gazprom a oprit livrările de gaze în R. Moldova, care erau direcționate în regiunea transnistreană.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

ANI va verifica averea unui consilier MAN bănuit de escrocherie. Cine este primarul care scapă de control

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a dispus inițierea unui control al averii și intereselor personale în privința consilierului MAN în cadrul Consiliului municipal Chișinău, Ion Onța, cercetat penal pentru escrocherie. Totodată, ANI a refuzat inițierea controlului privind respectarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către primarul municipiului Comrat Serghei Anastasov.

În cazul consilierului MAN, Autoritatea a dispus pe 13 august inițierea unui control al averii și intereselor personale în privința acestuia.

Decizia a fost luată după ce, pe 16 iulie, Autoritatea a fost sesizată cu privire la „eventuala existență a aparenței de încălcare a regimului juridic al declarării averii și intereselor”. Conform sesizării, Onța a efectuat mai multe procurări semnificative de bunuri mobile/imobile, conform datelor indicate în declarația de avere și interese personale pentru anii fiscali 2023-2025, iar „aceste circumstanțe conturează o bănuială rezonabilă privind proveniența mijloacelor financiare utilizate pentru efectuarea acestor achiziții”.

„În vederea confirmării sau infirmării aparenței unei încălcări a regimului juridic al declarării averii și intereselor personale, au fost examinate declarațiile de avere și interese personale depuse de subiectul declarării, prin raportare și contrapunere cu informațiile obținute din sistemele informaționale accesibile Autorității. Având în vedere diversitatea și frecvența tranzacțiilor juridice, inspectorul de integritate apreciază ca fiind justificat și oportun demersul de inițiere a procedurii de control al averii și intereselor personale în privința dlui Ion Onța și a membrilor familiei acestuia”, se arată în decizia ANI.

NM by mihaelaconovali25

În cazul primarului municipiului Comrat, Autoritatea a refuzat, pe 13 august, inițierea controlului privind respectarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale. Autoritatea fusese sesizată pe 14 iulie cu privire la „eventuala încălcare a regimului juridic al declarării averii și a intereselor personale” de către Anastasov.

În sesizare se menționa că, „potrivit ultimei declarații de avere și interese personale pentru anul 2025, Anastasov este milionar în lei”, adăugându-se că „averea lui și a soției sale, pe care a declarat-o la ANI, depășește cifra de 5 milioane de lei”. Totodată, se declara că informațiile din declarația de avere „par să conțină erori” la capitolul imobile, inclusiv că „nu a indicat cu acuratețe suprafața” unui teren agricol, că „nu a trecut în declarație și faptul că soția sa deține și administrează încă o afacere”, precum și că „nu a declarat, deși legea îl obligă, că el și soția sa sunt acționari” ai unei societăți, dar și că soția sa administrează o asociație.

Pentru ANI, Anastasov a spus că „toate veniturile, dividendele și celelalte beneficii patrimoniale primite efectiv în perioada vizată au fost indicate integral în declarațiile anuale”: „De asemenea, declarăm, asumându-ne întreaga răspundere civilă, că, în cazul în care soția va dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului menționat în urma înregistrării de stat, informațiile corespunzătoare vor fi indicate în declarație, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare”.

Potrivit ANI, în urma verificărilor, inspectorul de integritate nu a constatat „prezența indicilor de depășire a cheltuielilor în raport cu veniturile obținute de subiectul declarării dl Anastasov Serghei, ce ar contura existența aparenței de diferență substanțială”.

NM by mihaelaconovali25

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: