Facebook/Renato Usatîi

„Sunt de acord să mă condamne și pe viață”. Usatîi susține că este amenințat cu închisoarea pentru a-l susține pe Dodon (UPDATE)

Liderul formațiunii „Partidul Nostru” Renato Usatîi susține că asupra sa se efectuează presiuni pentru a-l susține pe Igor Dodon la funcția de președinte al țării. Acesta susține, însă, că nu se va lăsa șantajat.

UPDATE (15:25) Contactată de NM, Ludmila Muntean, purtătoarea de cuvând a candidatului Igor Dodon, a declarat: „Așa ceva nu ține de competența președintelui. E competența justiției. Și noi nu cerem susținere de la Renato Usatîi. Noi mizăm pe susținerea cetățenilor care l-au votat în primul tur, iar acum se pot regăsi în programul politic al președintelui Igor Dodon”.

Știrea inițială

Renato Usatîi susține că scopul său este lupta cu corupția.

„Iarăși au început să ne divizeze pe baza naționalității, a limbii pe care o vorbim, dacă suntem pro-ruși, pro-români sau europeni. Dar corupția și „kulioacele” nu au naționalitate și nici confesiune religioasă. Este un rău suprem care trebuie să fie curmat”, a declarat Renato Usatîi.

Primarul de Bălți susține că, în ultimele zile, asupra sa au fost efectuate presiuni, inclusiv amenințări cu închisoarea, dacă nu îl va susține pe Igor Dodon în cadrul turului II al alegerilor prezidențiale.

„Sunt amenințat că voi fi condamnat în absență la 15 ani de închisoare dacă nu îl voi susține pe Igor Dodon. (…) Sunt de acord să mă condamne în absență chiar și pe viață, dar la sigur nu voi schimba interesele naționale ale țării noastre. Vreau să fiu auzit de toți cetățenii Republicii Moldova: sunt un luptător. Astăzi le transmit un mesaj celor care cred că cu zeci de milioane de euro pot să îmi cumpere demnitatea și să distrugă speranța cetățenilor Republicii Moldova la o viață mai bună”, a mai spus Usatîi.

Renato Usatîi susține că cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Rusia sunt speriați, cu ajutorul unor interlopi, pentru ca să îl voteze pe Igor Dodon pe 15 noiembrie. Politicianul a mai spus că, luni, va prezenta un plan privind procedura de dizvolvare a parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate.

„Până astăzi am așteptat o propunere clară din partea juriștilor PAS privind dizolvarea parlamentului. Mi s-a promis că în curând vor primi o notă despre acest proces”, a mai spus politicianul.

***

Pe 3 noiembrie, Renato Usatîi s-a întâlnit cu Maia Sandu, candidata la funcția de președinte al țării.

În urma scrutinului din 1 noiembrie, candidata PAS la alegerile prezidențiale Maia Sandu s-a clasat pe primul loc, cu un scor de 36,16% dintre voturile alegătorilor. Președintele în exercițiu, Igor Dodon, care a luptat pentru al doilea mandat în funcția de șef al statului, a obținut cu circa 3% mai puțin – 32,6% dintre voturi. Cei doi se vor confrunta în turul II de scrutin, care se va desfășura peste două săptămâni.

Câștigătorul ar putea fi depinde inclusiv de alegerea susținătorilor lui Renato Usatîi, care în urma scrutinului din 1 noiembrie a obținut 16,9% din voturi.

Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, la secțiile de votare din Federația Rusă s-au prezentat 5 603 de alegători, cetățeni ai R. Moldova, iar numărul de voturi valabil exprimate a fost de 5 573. Peste jumătate dintre voturi au fost în susținerea lui Renato Usatîi.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Glume pe seama premierului Tofan, după declarația că „dormea în pulover în Olanda”

Pe rețelele de socializare a apărut un val de glume după ce prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în perioada în care a locuit în Olanda, „dormea în pulover” pentru a economisi energie. NewsMaker vă prezintă o selecție a reacțiilor din mediul online.

Amintim că, pe 10 octombrie, în cadrul unei emisiuni televizate de la Cinema 1, Vasile Tofan a comentat declarația controversată a ministrului Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, despre traiul în locuințe încălzite la 14 grade Celsius în sezonul rece.

„Bine, probabil a fost o exprimare nereușită din partea domnului Osmochescu. Știu că dumnealui a trăit mult în afara țării, și am cunoscut și eu, ca om care a trăit în Olanda. Deci stai la 14 grade, dar te duci la culcare într-un pulover gros și chiar e frig în casă. Iarna trecută am trecut-o la Kiev, și știți că au fost atacuri masive în acea perioadă și, în casă, desigur, aveam chiar temperaturi mai joase. Și, efectiv, nu era o alegere”, a declarat șeful Guvernului.

Eugeniu Osmochescu a declarat anterior că persoanele care își pot achita facturile la energie, dar solicită compensații de la stat, sunt „niște ipocriți”. Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească resursele energetice, sugerând că, pe timp de noapte, temperatura din locuințe poate fi redusă la 16–18 grade Celsius. „Eu am trăit și cu 14 grade când am fost în străinătate”, a afirmat ministrul, notează Radio Moldova.

Pentru acest an, bugetul de stat prevede 550 de milioane de lei pentru plata compensațiilor. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că suma alocată pentru întreaga perioadă rece ar putea ajunge la 2,5–3,2 miliarde de lei, în vederea majorării ajutoarelor și extinderii numărului de beneficiari.

În paralel cu identificarea resurselor financiare, Guvernul lucrează și la stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru acordarea compensațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: