Facebook/Maia Sandu

„Suntem un popor al libertății și al democrației”. Mesajul președintei Maia Sandu de Ziua Drapelului de Stat

De Ziua Drapelului de Stat, președinta Republicii Moldova Maia Sandu declară că tricolorul reprezintă cinstea față de trecutul nostru istoric, dar și un mesaj pe care îl transmitem viitorului – „suntem un popor al libertății și al democrației, care a luptat și luptă pentru suveranitatea sa politică și economică, pentru emanciparea de sub orice tiranie”, a declarat șefa statului, pe 27 aprilie, la ceremonia dedicată Zilei Drapelului de Stat. 

„Cu tricolorul începe istoria noastră modernă, realizările noastre din domeniul culturii, al științei, educației, sportului, deschiderea noastră spre lume prin tot ceea ce suntem. (…) Dar culorile lui trimit, în primul rând, la existența de zi cu zi a poporului nostru, la țăranii care muncesc pământul, la tradiția păstoritului, la acei oameni pentru care cerul, soarele și pulsul libertății este un mod de a fi, un fel aparte de a popula un teritoriu și de a-și percepe propria ființă”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a mai menționat că steagul ne amintește mereu cine suntem. „Iar noi suntem cetățenii acestei țări: copii, tineri, adulți, oameni ai țării. Toți avem nevoie de acest simbol, căci el ne reprezintă. (…) Această zi este și o zi a memoriei celor care s-au sacrificat pentru unitatea și suveranitatea neamului, a celor care au fost persecutați pentru că au arborat cu dârzenie drapelul în trei culori”, a comunicat șefa statului.

„El reprezintă cinstea față de trecutul nostru istoric, dar și un mesaj pe care îl transmitem viitorului: suntem un popor al libertății și al democrației, care a luptat și luptă pentru suveranitatea sa politică și economică, pentru emanciparea de sub orice tiranie”, a conchis Maia Sandu.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Cum va fi vremea pe 1 septembrie în Republica Moldova: datele meteorologilor

Marți, 1 septembrie, în nordul țării, mai exact la Briceni, se vor înregistra averse cu descărcări electrice. În centrul țării, la Chișinău, cerul va fi variabil, la fel ca în sudul țării, la Cahul. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

Pe 1 septembrie, în nordul țării, la Briceni, vor fi averse cu descărcări electrice. Ziua, se vor înregistra temperaturi de până la +27°C, iar noaptea de +13°C.

În general, săptămâna viitoare, ziua se vor înregistra temperaturi între +23°C și +28°C, iar noaptea între +13°C și +15°C. Pe lângă marți, sunt prognozate averse cu descărcări electrice pentru zilele de miercuri, joi, sâmbătă și duminică.

Pe 1 septembrie, în centrul țării, la Chișinău, cerul va fi variabil. Ziua, se vor înregistra temperaturi de până la +31°C, iar noaptea de +17°C.

În general, săptămâna viitoare, ziua se vor înregistra temperaturi între +27°C și +32°C, iar noaptea între +16°C și +18°C.

Pe 1 septembrie, în sudul țării, la Cahul, cerul va fi variabil. Ziua, se vor înregistra temperaturi de până la +32°C, iar noaptea de +18°C.

În general, săptămâna viitoare, ziua se vor înregistra temperaturi între +28°C și +33°C, iar noaptea între +18°C și +20°C. Pentru ziua de joi sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: