25 mai

Cel puțin 14 oameni au murit, iar circa 43 au fost răniți, după un atac al armatei ruse asupra hipermarketului „Epicentru” din Harkov. Lovitura a fost efectuată sâmbătă, pe 25 mai, când în interiorul hipermarketului de construcții se aflau circa 200 de vizitatori, scrie BBC News. Până duminică dimineață se

PAS și Legea privind trădarea de patrie Deputaţii PAS au propus tragerea la răspundere pentru trădare de patrie a cetăţenilor care acţionează în interesele altor state sau formaţiunilor neconstituţionale în scopul unor activităţi ostile Moldovei. Campaniile de dezinformare pot cădea, de asemenea, sub calificativul de trădare. Mai mult, va fi

Pe 25 mai, pe o trecere de pietoni din sectorul Buiucani al capitalei, o tânără a fost lovită de un automobil. Șoferul i-ar fi spus fetei să bea pastile și să se culce, și că „totul va trece”. Tânăra a fost internată la spital, timp de o săptămână. „A avut

Restricțiile de zbor din Republica Moldova au fost prelungite pînă la 25 mai 2020. Un anunț în acest sens a publicat în dimineața zilei de 12 mai compania Air Moldova. Prin urmare, zborurile din 15 mai 2020 până la 25 mai 2020 sunt suspendate. „Reluarea zborurilor pentru fiecare destinație în

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x