9 mai

Ludmila Vasilieva, în vârstă de 85 de ani, care a supraviețuit în copilărie blocadei Leningradului, a ieșit pe 9 mai la Piatra Solovețki din Sankt Petersburg, monument dedicat victimelor represiunilor politice sovietice, cu un afiș pe care scria: „Nu vă acoperiți crimele cu Victoria poporului”, scrie Meduza. Vasilieva a fost

9 mai rămâne una dintre cele mai sensibile date din calendarul Republicii Moldova. Pentru unii este Ziua Victoriei, pentru alții – Ziua Europei. Indiferent dacă este vorba despre o zi a memoriei sau despre o sărbătoare, am încercat să aflăm ce i-ar putea determina pe politicieni să renunțe la lozinci

9 mai este Ziua Victoriei, iar sacrificiul celor care au luptat în al Doilea Război Mondial trebuie marcat cu demnitate. În același timp, nu putem să tolerăm suprapunerea comemorării victimelor războiului cu glorificarea regimului sovietic. Declarațiile au fost făcute de președinta Maia Sandu, la conferința științifică „9 mai: Comemorare, Reconciliere

Mii de persoane au participat, pe 9 mai, la Marșul Victoriei organizat în centrul Chișinăului. Cu panglici bicolore la piept, interzise prin lege, flori și portrete, manifestanții au mărșăluit din centrul capitalei spre Complexul Memorial „Eternitate”. Acompaniată de fanfară și cântece militare sovietice, coloana a fost condusă de deputați și

De Ziua Europei, președintele Consiliului European, António Costa, s-a adresat cetățenilor Republicii Moldova „în calitate de viitori membri ai Uniunii Europene”. El a spus că, pe 9 mai, celebrăm proiectul nostru european comun și se depun multe eforturi pentru ca aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană să devină realitate, iar

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat un decret prin care „permite desfășurarea, pe 9 mai 2026, a paradei din Moscova”. Documentul, cu numărul 374/2026, a fost publicat vineri, 8 mai, pe site-ul oficial al președinției ucrainene. În text se precizează că decizia a fost luată „ținând cont de numeroasele solicitări”,

Pe 9 mai, la complexul memorial „Eternitate” din Chișinău, conducerea Republicii Moldova, reprezentată de șefa statului, premier și președintele Parlamentului, a depus flori. Totodată, s-a referit la semnificația zilei, a vorbit despre curajul ucrainenilor, „cel mai puternic proiect de pace – Uniunea Europeană”, dar și despre consolidarea sistemului de apărare.

În Republica Moldova, 9 mai este o zi în care trecutul și viitorul se întâlnesc. Unii vorbesc despre memoria războiului, alții despre pace și idealuri. De aceea, NewsMaker a decis să caute răspunsul la o întrebare importantă: ce îi poate uni pe oameni în această zi, dincolo de lozinci, politică

În perioada 8-10 mai va fi sistat traficul rutier pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul străzilor Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și Alexandr Pușkin. Restricțiile vor intra în vigoare începând cu ora 14:00, iar mai multe autobuze și troleibuze care circulă prin zonă vor avea traseul modificat. Informațiile au

Federația Rusă a anunțat din nou, pe 7 mai, instituirea unui armistițiu de trei zile, în perioada celebrării paradei de 9 mai de la Moscova. Cu toate acestea, tensiunile dintre Kremlin și Kiev continuă. Moscova le cere repetat civililor și misiunilor diplomatice din Kiev să fie pregătiți să părăsească orașul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x