Un bărbat a fost condamnat la 13 ani și 4 luni de închisoare pentru infracțiunea de săvârșire a acțiunilor cu caracter sexual neconsimțite față de o minoră de 11 ani. Sentința a fost pronunațată pe 7 iulie de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. . Potrivit Procuraturii Generale (PG), infracțiunea a
Un bărbat din Republica Moldova care și-a abuzat sexual timp de 10 ani propria fiică, precum și fiica unor cunoscuți, urmează să ispășească o pedeapsă cu închisoarea pentru un termen de 25 de ani. Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, acesta-și va ispăși pedeapsa într-un penitenciar închis. Totodată,
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a terminat urmărirea penală și a trimis pe banca acuzaților un preot al unei mănăstiri din municipiul Chișinău. Acesta este învinuit că a abuzat-o sexual, timp de trei ani, pe fiica femeii cu care era în relații de concubinaj. Judecătoria Chișinău,